Decizia CCR nr. 588 din 21.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 24 alin. 2 şi (4) din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin...

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 588

din 21 octombrie 2014

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 24 alin. (2) și (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 24 alin. (2) și (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Elena Tudor, Maria Ioana Darie (fostă Cirdei) și Mihăiță Iulian Stoicescu în Dosarul nr. 9.065/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 312D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de părțile Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care acestea solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, face referire la deciziile Curții Constituționale nr. 179/2014 și nr. 187/2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin încheierea din 21 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 9.065/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și art. 24 alin. (2) și (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Elena Tudor, Maria Ioana Darie (fostă Cirdei) și Mihăiță Iulian Stoicescu. Excepția a fost ridicată cu ocazia soluționării unui recurs împotriva Sentinței civile nr. 5.229/2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că până la apariția Legii nr. 165/2013 existau deja un cadru procesual și dispoziții de drept material aplicabile, iar simpla împrejurare de fapt constând în soluționarea cu întârziere a cererilor de chemare în judecată nu poate justifica aplicarea retroactivă a unor dispoziții noi, diferențiate, ce instaurează un tratament discriminatoriu persoanelor îndreptățite aflate în situații identice. Arată că aceeași concluzie a fost însușită de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

6. În lumina principiului neretroactivității legii civile, apreciază că aplicarea dispozițiilor criticate ale Legii nr. 165/2013 produce o destabilizare a circuitului civil și o instabilitate a drepturilor de proprietate câștigate ca urmare a întocmirii rapoartelor de evaluare și a depunerii cererilor de chemare în judecată pentru a obține obligarea la emiterea unei decizii din partea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

7. Înstrăinarea de către foștii proprietari a drepturilor ce li se cuvin reprezintă doar o exercitare a prerogativei "abusus" printr-un act juridic, ce nu ar trebui îngrădit în nicio modalitate. Având în vedere caracterul perpetuu, inviolabil, transmisibil și fundamental al dreptului de proprietate, apreciază că dispozițiile art. 24 alin. (2) - (4) din Legea nr. 165/2013 urmăresc o sancționare și o reprimare nelegală a înstrăinării drepturilor de restituire.

8. Totodată, acordarea diferențiată a despăgubirilor determină încălcarea prevederilor constituționale privind egalitatea în drepturi. Astfel, limitarea acordării despăgubirilor la nivelul prevăzut de textul de lege criticat este o măsură abuzivă pe care legiuitorul o stabilește în mod suveran, prin nesocotirea celorlalte dispoziții legale cu caracter reparatoriu, determinând discriminarea față de cesionarii care au obținut repararea prejudiciilor la valoarea de piață. De asemenea, prin plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor drepturilor litigioase se aduce atingere inclusiv prevederilor constituționale ale art. 44 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

9. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul caracterului întemeiat al excepției de neconstituționalitate. Aplicarea legii noi direct în recurs nu asigură respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, deoarece reclamanții au fost privați de o judecată în fond având ca temei de drept Legea nr. 165/2013. Nerespectarea acestui principiu conduce la încălcarea dreptului la un recurs efectiv și aduce o limitare drastică a accesului la justiție a reclamanților, încălcându-se astfel dispozițiile art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituție. Aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 determină aplicarea art. 35 din lege, articol care stabilește căile de atac în justiție, competența materială, teritorială și funcțională a instanțelor judecătorești. Or, toate aceste elemente erau dobândite în baza art. 20, capitolul V, titlul VII din Legea nr. 247/2005. Menținerea unui sistem de control judiciar paralel conduce la aplicarea unui sistem inegal și discriminatoriu pentru cei aflați în aceeași situație cu reclamanții.

Astfel, reclamanții nu au posibilitatea de a li se recunoaște pe cale judecătorească cuantumul despăgubirilor ce li se vor acorda și nici nu se pot adresa cu o cerere de acest fel direct în recurs, încălcându-se astfel principiul egalității în fața legii și principiul nediscriminării.

10. Accesul în justiție al reclamanților s-a născut înainte de intrarea în vigoare a legii noi, astfel că acesta nu poate fi restricționat drastic doar pe calea unei interpretări care ar conduce la pierderea protecției juridice a dreptului/interesului lor legitim. Accesul la justiție devine în aceste condiții iluzoriu și pendinte de o simplă interpretare, nu de aplicarea unor reguli și principii de drept stabile, a căror valoare a fost confirmată istoric și dialectic. Art. 24 alin. (2) și (4) încalcă, în concluzie, aceleași norme constituționale ca art. 4 mai sus menționat.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Avocatul Poporului apreciază că reglementarea diferită a situației cesionarilor față de categoria beneficiarilor Legii nr. 10/2001, care au depus notificare, precum și a drepturilor pe care aceștia le pot obține nu este de natură a institui discriminări, întrucât, după cum se poate observa, nu suntem în prezența unor situații similare.

13. În ceea ce privește modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate, deposedați în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, sau modalitatea de despăgubire a cesionarilor drepturilor izvorâte din Legea nr. 10/2001, consideră că legiuitorul este liber să opteze atât în privința sferei bunurilor pentru care stabilește măsurile reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, în funcție de situația concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit. Faptul că legiuitorul a intervenit printr-un act normativ nou asupra modalității de acordare a despăgubirilor în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății nu este de natură a avea caracter retroactiv, întrucât în această materie este opțiunea exclusivă a legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

14. În final, făcând referire la Decizia Curții Constituționale nr. 720/2010, arată că dispozițiile criticate dispun pentru viitor și se aplică, de la data intrării lor în vigoare, unor situații juridice în curs de derulare, aspect ce nu are caracter retroactiv.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Deși instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și art. 24 alin. (2) și (4) din Legea nr. 165/2013, din modul de formulare a criticilor de neconstituționalitate se reține că autorii excepției sunt nemulțumiți de aplicarea în cauza dedusă judecății a dispozițiilor art. 24 alin. (2) și (4) din Legea nr. 165/2013. în aceste condiții, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate are ca obiect dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 24 alin. (2) și (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013.

Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 4:"Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 24 alin. (2) și (4): "(2) în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).[...]

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6)."

18. În opinia autorilor excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, au fost invocate și prevederile art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și cele ale art. 1 paragrafele 1 și 2 din Protocolul nr. 12 la Convenție.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, de exemplu, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, a soluționat o excepție de neconstituționalitate având o motivare identică, respingând-o ca neîntemeiată. Cu acel prilej, Curtea a statuat, în esență, că singura derogare de la principiul prevalenței restituirii în natură, consacrat, de altfel, expresis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situația în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietății. Astfel, prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabilesc că, în situația în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condițiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, la care se adaugă și o cotă de 15% din diferența până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.

20. Din analiza art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reținut că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, și anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte. Această opțiune a legiuitorului nu reprezintă o sancționare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obținerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăsește acest drept. Ca efect al cesiunii de creanță specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenți, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislația anterioară în domeniul proprietăților preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

21. În ceea ce privește pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea, prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, a reținut că titularul dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte, se află în aceeași situație juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) și art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcție de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie însă o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale relative la interzicerea discriminării.

22. În acest context, Curtea a statuat că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, și anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârșite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil. S-a avut în vedere și faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislația cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moștenitorii acestuia.

23. Mai mult, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituționalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și o cotă de 15% din diferența până la valoarea imobilului, Curtea a reținut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora - și mijloacele folosite, cesionarul urmând a obține atât prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât și o cotă de 15% din diferența până la valoarea imobilului. În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a făcut referire la Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, și a reținut că aceste măsuri nu echivalează cu o expropriere, încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția deciziei menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Tudor, Maria Ioana Darie (fostă Cirdei) și Mihăiță Iulian Stoicescu în Dosarul nr. 9.065/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 24 alin. (2) și (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 588 din 21.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 24 alin. 2 şi (4) din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin...