Ordinul MAI nr. 481/2013 nr. 8/2014 - modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la HG nr. 1.777/2004 - introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi şi de drumuri naţionale europene (E) pt. vehiculele rutiere, altele decât cele...

DEPARTAMENTUL PENTRU PROIECTE DE INFRASTRUCTURĂ ȘI INVESTIȚII STRĂINE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

ORDINNr. 481/2013Nr. 8/2014

pentru modificarea anexelor nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.777/2004 privind introducerea restricției de circulație pe unele sectoare de autostrăzi și de drumuri naționale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică și de sărbătoare legală

Monitorul Oficial nr. 93 din 06.02.2014

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. II lit. k) și ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 7/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru proiecte de infrastructură și investiții străine, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 44 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.777/2004 privind introducerea restricției de circulație pe unele sectoare de autostrăzi și de drumuri naționale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică și de sărbătoare legală, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine și ministrul afacerilor interne emit următorul ordin:

Art. I

Anexa nr. 1 "Sectoarele de autostrăzi și de drumuri naționale europene (E) restricționate din punct de vedere al circulației vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transporturilor de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică și de sărbătoare legală, precum și perioadele și intervalele orare supuse restricției“ și anexa nr. 2 "Lista transporturilor care nu se supun restricției de circulație, conform art. 4 din hotărâre“ la Hotărârea Guvernului nr. 1.777/2004 privind introducerea restricției de circulație pe unele sectoare de autostrăzi și de drumuri naționale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică și de sărbătoare legală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1.029 din 8 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II

Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine,

Dan-Coman Șova

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.777/2004)

Sectoarele de autostrăzi și de drumuri naționale europene (E) restricționate din punctul de vedere al circulației vehiculelor rutiere cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transporturilor de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică și de sărbătoare legală, precum și perioadele și intervalele orare supuse restricției

Nr. crt.

Indicativ drum

Traseu

Sens de parcurs

Perioada, zilele și intervalele orare restricționate

În ziua anterioară primei zile de sărbătoare legală

În zilele de sărbătoare legală

Perioada din an, zilele și intervalele orare

Perioada din an

vineri

sâmbătă

duminică

1.

A2

București (int. A2 cu CB) - Fundulea-Lehliu

(int. A2 cu DN 3) - Fetești (int. A2 cu DN 3B) - Cernavodă (int. A2 cu DN 3) - Murfatlar (int. A2 cu DN 3)

București-Constanța

16,00-22,00

6,00-22,00

1 iulie-31 august

12,00-24,00

6,00-14,00

-

Constanța-București

-

-

12,00-24,00

Fetești-Cernavodă

-

-

12,00-24,00

2.

DN7

Pitești (ieșire din municipiu) - Râmnicu Vâlcea-Vestem (int. DN 7 cu DN 1)

ambele sensuri

16,00-22,00

6,00-22,00

1 iulie-31 august

-

-

-

3.

DN39

Agigea (int. DN 39 cu DN 39A) - Mangalia (intrare municipiu)

ambele sensuri

16,00-22,00

6,00-22,00

1 iulie-31 august

12,00-22,00

6,00-22,00

6,00-22,00

4.

DN 22C

Murfatlar (int. DN 22C cu DN 3) - Cernavodă (int. DN 22C cu A2)

Murfatlar-Cernavodă

-

-

1 iulie-31 august

-

-

12,00-24,00

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.777/2004)

LISTA

transporturilor care nu se supun restricției de circulație, conform art. 4 alin. (2) din hotărâre

1. Păsări și animale vii din toate speciile

2. Colonii de albine

3. Carne și preparate din carne:

a) carne, indiferent de specie, inclusiv vânat, refrigerată sau congelată;

b) carne proaspătă și preparate proaspete din carne.

4. Lapte și produse lactate:

a) lapte lichid;

b) produse lactate proaspete (iaurt, chefir, frișca, smântână și altele);

c) brânzeturi;

d) unt, margarina;

e) înghețată.

5. Ouă și produse din ouă:

a) ouă de consum;

b) ouă pentru incubație;

c) produse din ouă (melanj, maioneză și altele).

6. Pește și produse din pește:

a) pește refrigerat sau congelat;

b) pește proaspăt și produse proaspete din pește;

c) icre de pește;

d) ouă embrionate de pește;

e) fructe de mare.

7. Pulpe de broască, raci, melci, midii, stridii, scoici și altele

8. Pâine și produse de panificație, inclusiv materia primă pentru fabricarea acestora

9. Produse vegetale:

a) fructe și legume;

b) material săditor destinat plantării (răsaduri, puieți de pomi, bulbi, rizomi, stoloni, drajoni, cepe, butași și altele asemenea);

c) flori tăiate;

d) plante ornamentale în ghivece.

10. Alte produse alimentare, inclusiv ape minerale

11. Sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice

12. Subproduse de abator pentru industria farmaceutică

13. Produse biologice și medicamente de uz veterinar

14. Material seminal

15. Combustibili și carburanți, inclusiv butelii de aragaz

16. Mărfuri transportate sub temperatură controlată

17. Cereale și alte produse agricole

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MAI nr. 481/2013 nr. 8/2014 - modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la HG nr. 1.777/2004 - introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi şi de drumuri naţionale europene (E) pt. vehiculele rutiere, altele decât cele...