Decizia CCR nr. 524 din 9.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 141 din capitolul VIII intitulat „Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită“ al titlului VIII din OG nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor capitolului VIII intitulat "Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită“ din Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Drum Design Consult“ - S.R.L., cu sediul în comuna Baia, județul Tulcea, în Dosarul nr. 522/179/2013 al Judecătoriei Babadâg - Secția mixtă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 108D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că, potrivit art. 172 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor acestui act normativ de către organele de executare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 16 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 522/179/2013, Judecătoria Babadag - Secția mixtă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor capitolului VIII intitulat"Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită“din Codul de procedură fiscală. Excepția a fost ridicată de contestatoarea Societatea Comercială "Drum Design Consult“ - S.R.L., cu sediul în comuna Baia, județul Tulcea, într-o cauză având ca obiect judecarea contestației la executare și suspendarea executării silite.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că prevederile capitolului VIII intitulat "Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită“ din Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale în măsura în care procedura executării silite a creanțelor fiscale datorate statului se poate face fără a se obține, în prealabil, încuviințarea executării silite de la instanța de executare. În susținerea criticii sale invocă Decizia Curții Constituționale nr. 458 din 31 martie 2009, prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 373¹din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, în sensul eliminării obligației executorului judecătoresc de a solicita încuviințarea executării silite de către instanța de executare.

Astfel, arată că, "în cazul executării silite fiscale, nu există noțiunea de instanță de executare și, pe cale de consecință, nu se mai constituie un dosar privind executarea silită în cadrul acestei instanțe“. Așa fiind, "prin lipsa prevederii controlului judecătoresc asupra începerii executării silite s-a conferit executorului fiscal competența de a decide cu privire la legalitatea și temeinicia cererii de executare silită, activitate care ar trebui să constituie exclusiv atributul instanței de judecată.“

6. Apreciază că prin "conferirea unei asemenea competențe executorilor fiscali, care nu fac parte din autoritatea judecătorească și a căror activitate se află sub coordonarea și controlul conducătorului unității de Administrație Fiscală“, se încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4) și art. 126 alin. (1). Arată că prin inexistența controlului judecătoresc asupra începerii executării silite fiscale se aduce atingere principiului separației puterilor în stat, precum și conceptului de stat de drept, consacrate de art. 1 alin. (3) și (4) din Constituție, revenind "în sarcina legiuitorului să găsească mijloacele adecvate pentru a asigura eficiența executării silite fiscale prin adoptarea unor măsuri legislative în sensul reducerii duratei și a simplificării procedurii executării silite a acestora, cu respectarea exigențelor constituționale ale statului de drept.“

7. De asemenea consideră că "lăsarea unei faze a procesului civil la aprecierea reprezentanților unui serviciu administrativ, care nu se bucură de garanțiile de independență și imparțialitate ale instanței de judecată“, aduce atingere și dreptului părților la un proces echitabil garantat atât de art. 21 alin. (3) din Constituție, cât și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Subliniază, totodată, faptul că "accesul la o instanță de judecată prin posibilitatea contestării actelor de executare făcute cu încălcarea legii nu constituie întotdeauna un remediu suficient oferit persoanei împotriva căreia s-a procedat în mod nelegal la începerea executării silite.“

8. În acest context, autoarea excepției de neconstituționalitate apreciază că "este necesară o garanție procesuală a debitorului pentru prevenirea oricărui abuz în exercitarea dreptului de către creditorul urmăritor, iar controlul judecătoresc al începerii executării silite constituia o astfel de garanție, adecvată și eficientă, a dreptului la un proces echitabil al tuturor părților implicate în această procedură.“

9. Judecătoria Babadag - Secția mixtă a opinat în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate. În acest sens, instanța a reținut că problema de drept invocată de autoarea excepției a fost soluționată de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 658 din 10 octombrie 2006, când, cu ocazia examinării unor aspecte similare, a respins ca neîntemeiate criticile formulate.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost invocat de autoarea acesteia și reținut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile capitolului VIII intitulat "Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită“ al titlului VIII - "Colectarea creanțelor fiscale“ din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ordonanță republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Din argumentele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea apreciază că, astfel cum a fost formulată, critica se circumscrie prevederilor art. 141 din acest act normativ, care reglementează titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite. În aceste condiții, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate, asupra căruia urmează să se pronunțe, îl constituie numai art. 141 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care are următorul cuprins:

- Art. 141:"(1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(1¹) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.

(1²) Executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

(3) Modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.

(4) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conține, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.

(5) Pentru debitorii obligați în mod solidar la plata creanțelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.

(5¹) În măsura în care creanțele fiscale înscrise în titluri executorii se sting prin plată, prin poprire sau prin alte modalități prevăzute de prezentul cod, sechestrele aplicate pe acele titluri asupra bunurilor, cu valoare mai mică sau egală cu suma creanțelor fiscale astfel stinse, se ridică, prin decizie întocmită de organul de executare, în cel mult două zile de la data stingerii.

(6) Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanțe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 136.

(7) Netransmiterea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în termen de 90 de zile de ia emiterea de către organele competente atrage anularea acestora prin decizie de către conducătorul organului emitent Conducătorul organului emitent al titlului executoriu are obligația emiterii deciziei de imputare a contravalorii contravenției personalului care se face vinovat de întârziere. Decizia de imputare se comunică de către organul emitent persoanei vinovate, care trebuie să achite contravaloarea contravenției în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei. La expirarea acestui termen, decizia devine titlu executoriu. Contravaloarea contravenției înscrise în decizia de imputare se face venit la bugetul de stat sau bugetul local căruia i se datora, potrivit legii, amenda contravențională. Termenul de 90 de zile se prelungește cu perioada scursă în procedura de contestare a proceselor-verbale de constatare a contravenției.

(8) în cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele și prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis și dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.

(9) În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.

(10) Instituțiile publice finanțate total sau parțial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului general consolidat, spre executare silită, organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul din care sunt finanțate instituțiile publice.

(10¹) Instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, care nu au organe de executare silită proprii, pot transmite titlurile executorii privind venituri proprii organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau, după caz, organelor fiscale ale unităților administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau la bugetul local, după caz.

(11) Instituțiile publice finanțate total sau parțial de la bugetul local, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului local, spre executare silită, organelor fiscale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local.“

14. În susținerea neconstituționalității reglementării legale criticate, autoarea excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (4) referitoare la statul de drept și principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 126 alin. (1) potrivit căruia "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.“ De asemenea se invocă și încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra unor critici similare celor invocate în prezenta cauză, instanța de contencios constituțional respingând, ca neîntemeiate, criticile formulate. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 246 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, Decizia nr. 519 din 19 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, sau Decizia nr. 1.221 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 2 noiembrie 2011.

16. Prin aceste decizii, Curtea a reținut că "nu poate fi reținută susținerea conform căreia titlurile executorii emise administrativ de către Ministerul de Finanțe sunt exceptate de la controlul judiciar, ceea ce ar încălca dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție și ale art. 24 privind dreptul la apărare. Aceasta deoarece legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condițiile procedurale stabilite de lege. Astfel, potrivit art. 172 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură fiscală,«Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare [_]», iar, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, «Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență».“ De asemenea, Curtea a constatat că "procedura executării silite a creanțelor fiscale asigură garanții suficiente pentru ocrotirea accesului liber la justiție și a dreptului la apărare prin însuși faptul că oferă posibilitatea de a contesta executarea, iar, în cazul admiterii contestației și desființării titlului executoriu sau a înseși executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia“.

17. Curtea a reținut, totodată, că "legiuitorul are latitudinea de a stabili modalitatea stingerii creanțelor fiscale prin executare silită“, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege. În aceste condiții, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la înfrângerea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și art. 126 alin. (1), deoarece dispozițiile de lege criticate nu exclud controlul judecătoresc, legiuitorul reglementând și în această materie posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condițiile procedurale stabilite de lege, astfel că acestea nu contravin nici principiului separației puterilor în stat.

18. Distinct de aceste argumente care își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 632 din Codul de procedură civilă, executarea silită se realizează numai în temeiul unui titlu executoriu, prin aceasta înțelegându-se hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. În domeniul fiscal, însă, titlul de creanță fiscală devine ope legis titlu executoriu, dându-se astfel expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenței sale constituționale.

19. În domeniul valorificării creanței fiscale, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, executarea silită a creanțelor fiscale sau a obligațiilor fiscale reprezintă o modalitate de stingere a obligației fiscale sau a creanței fiscale. În acest sens sunt prevederile art. 24 din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora "creanțele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție și prin alte modalități prevăzute de lege“. Executarea silită prin care se urmărește valorificarea unor creanțe fiscale face obiectul unor reglementări juridice speciale, reglementări prevăzute de Codul de procedură fiscală. Caracterul de reglementare specială a Codului de procedură fiscală, față de dispozițiile de drept comun în materie civilă, este conferit chiar de către dispozițiile acestui act normativ, sens în care art. 2 alin. (3) din Codul de procedură fiscală prevede că acolo "unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă“. Prin urmare, Curtea constată că normele juridice privind administrarea și executarea creanțelor fiscale sunt derogatorii de la dreptul comun, reprezentat de Codul de procedură civilă, fiind aplicabil principiul specialia generalibus derogant.

20. De asemenea, în ceea ce privește critica autoarei excepției de neconstituționalitate privind lipsa unei proceduri prealabile care să condiționeze procedura de executare silită în materia creanțelor fiscale, Curtea constată că, în dreptul comun, executarea silită, ca cea de-a doua fază a procesului civil, reprezintă procedura prin intermediul căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească ori printr-un act executoriu, constrânge, cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său care nu își execută de bunăvoie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a le duce la îndeplinire, în mod silit. Potrivit reglementărilor speciale existente în materia creanțelor fiscale, în situația în care contribuabilii nu și-au executat obligațiile fiscale la data la care acestea au devenit exigibile, ia naștere la această dată dreptul statului de a trece la executarea silită a creanțelor fiscale fără a fi necesară o acțiune în justiție, în urma căreia statului, prin instituțiile sale reprezentative, să i se confere dreptul de a executa silit creanța fiscală sau orice altă procedură prealabilă cu caracter judiciar.

21. În fine, în ceea ce privește invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, Curtea constată că aceasta nu are nicio relevanță în susținerea criticii de neconstituționalitate din prezenta cauză, deoarece prevederile de lege criticate reglementează executarea silită a creanțelor fiscale al căror specific a impus stabilirea unor norme speciale, derogatorii de la cele ale Codului de procedură civilă.