Legea nr. 327/2015 - aprobarea OG nr. 39/2015 privind cazierul fiscal

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

LEGE

pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. — Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 39 din 26 august 2015 privind cazierul fiscal, adoptată în temeiul art. 1 pct. I.5 din Legea nr. 182/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 31 august 2015, cu următoarea modificare:

— La articolul 5, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Organele competente să constate faptele prevăzute la art. 4 şi să aplice sancţiuni au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive a actelor care sancţionează fapte care, potrivit legii, se înscriu în cazierul fiscal, neatacate în termenele prevăzute de lege, să comunice aceste acte, în copie, organului fiscal competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal contribuabilul sancţionat.”

Art. II. — Faptele sancţionate contravenţional cu avertisment, care sunt înscrise în cazierul fiscal al contribuabililor la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot din evidenţă începând cu această dată.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, 16 decembrie 2015.

Nr. 327.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Legea nr. 327/2015 - aprobarea OG nr. 39/2015 privind cazierul fiscal




Expunere de motive initiator 18.12.2015
Motivul emiterii proiectului de act normativ

Promovarea acestei ordonanţe este determinată de necesitatea:

- îmbunătăţirii comportamentului fiscal al contribuabililor şi creşterea conformării voluntare, având ca rezultat îmbunătăţirea colectării veniturilor bugetului general consolidat;
- îmbunătăţirii şi adaptării reglementărilor privind cazierului fiscal, prin stabilirea unui cadru unitar şi coerent de organizare a cazierului fiscal, care să permită orientarea activităţilor specifice de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale către contribuabilii cu risc fiscal ridicat, respectiv către cei
Citește mai mult în al căror cazier fiscal figurează încălcări flagrante ale legislaţiei fiscale, contabile şi vamale;
- furnizării de informaţii fiscale necesare evidenţierii modului de respectare a disciplinei financiare de către contribuabili;
- eficientizării administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate de contribuabili bugetului general consolidat;
- extinderii sferei de aplicare şi îmbunătăţire a procedurii de gestionare, precum şi creşterii eficienţei cazierului fiscal.

1. Descrierea situaţiei juridice

1. Cazierul fiscal a fost iniţiat în scopul întăririi administrării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, însă, în prezent, sfera de aplicare a activităţii ANAF cuprinde şi administrarea contribuţiilor sociale şi a altor sume datorate bugetului general consolidat al statului.

2. Cazierul fiscal este organizat pentru persoanele fizice, precum şi asociaţii, acţionarii şi reprezentanţii legali actuale ai persoanelor juridice, care au săvârşit fapte sancţionate de legile fiscale, financiare, vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiară, excluzând categoria entităţilor fără personalitate juridică şi reprezentanţii legali ai acestora.

De asemenea, anexa la Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 31/2003, cu modificările şi completările ulterioare, prevede faptele ce se înscriu în cazierul fiscal al contribuabililor printre care şi cele sancţionate de legea contabilităţii, însă acestea nu sunt prevăzute de ordonanţă.

3. In prezent nu este prevăzută înscrierea în cazierul fiscal a situaţiilor de atragere a răspunderii solidare prevăzute la alin. (1) ai art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel fiind excluse persoane care răspund solidar cu debitorul şi anume:

- asociaţii din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligaţiile fiscale datorate de acestea, în condiţiile prevăzute la art. 20, alături de reprezentanţii legali care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea obligaţiilor fiscale la scadenţă;
- terţii popriţi, în situaţiile prevăzute la art. 149 alin. (9), (10), (12) şi (15) din CPF, în limita sumelor sustrase indisponibilizării;
- reprezentantul legal al contribuabilului care, cu rea-credinţă, declară băncii, potrivit art. 149 alin. (12) lit. a) din CPF, că nu deţine alte disponibilităţi băneşti.

4. Organele fiscale interpretează diferit prevederile ordonanţei în ceea ce priveşte posibilitatea înscrierii în cazierul fiscal a atragerii răspunderii solidare în baza Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în prezent abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Astfel, unele organe fiscale au procedat la înscrierea atragerii răspunderii solidare stabilită de instanţele de judecată în baza legii nr. 85/2006, în timp ce altele interpretează textul în sensul că în cazierul fiscal se înscrie numai atragerea răspunderii solidare stabilită prin decizie a organului fiscal emisă în baza prevederilor Codului de procedură fiscală.

5. In prezent nu este reglementat în cazierul fiscal al căror reprezentanţi legali se înscrie starea de inactivitate fiscală a persoanei juridice în cazul în care situaţia care a determinat declararea stării de inactivitate are originea în mandatul reprezentantului legal desemnat prin actul constitutiv, sau desemnat ulterior de către asociaţi/acţionari/adunarea generală/consiliul de administraţie, etc, dar perioada de un semestru calendaristic în care nu se îndeplinesc obligaţiile declarative prevăzute de lege se împlineşte după preluarea mandatului de către alţi reprezentanţi desemnaţi.

6. De asemenea, nu este reglementată situaţia scoaterii din evidenţa cazierului fiscal a inactivităţii fiscale a unei persoane juridice înscrisă în cazierul fiscal al reprezentantului legal care şi-a pierdut această calitate.

7. Nu există reglementată obligativitatea organizării unui istoric al contribuabililor care au avut înscrise fapte/situaţii în cazierul fiscal şi care au fost scoşi din evidenţa cazierului fiscal, care să fie consultat de către organele fiscale ori de câte ori este cazul, pentru a putea stabili comportamentul fiscal al persoanelor care, de exemplu, îşi înfiinţează societăţi sau sunt numite reprezentanţi legali ai societăţilor.

2. Schimbări preconizate

Prin prezentul proiect de ordonanţă se propune:

1. Extinderea domeniului de aplicare având în vedere prevederile art. 1 din Anexa 1 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor secţiunii a 5-a din cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală, referitoare la activităţile de declarare şi colectare a creanţelor bugetare reprezentând contribuţii sociale aprobate prin OMFP nr. 1644/2003, potrivit cărora, începând cu data de 1 ianuarie 2004, Ministerul Finanţelor Publice îşi exercită calitatea de creditor bugetar, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia pentru toate veniturile bugetare pe care le administrează, având ca obiectiv principal, pe lângă colectarea veniturilor bugetului de stat şi pe cele ale celorlalte bugete componente ale bugetului general consolidat.

2. Extinderea sferei de aplicare a cazierului fiscal luând în considerare prevederile Codului de procedură fiscală cu privire la declararea stării de inactivitate şi a entităţilor fără personalitate juridică. De asemenea se propune menţionarea distinctă a organizării cazierului fiscal pentru contribuabilii care au săvârşit fapte sancţionate de legile contabile(legea contabilităţii).

3. Extinderea sferei de aplicare a cazierului fiscal prin reglementarea înscrierii situaţiilor de atragere a răspunderii solidare prevăzute la alin. (1) al art. 27 din Codul de procedură fiscală, prin reglementarea unei prevederi generale, care cuprinde toate situaţiile în care organul fiscal emite decizie de atragere a răspunderii solidare: art. 27 alin. (1), dar şi pentru situaţiile prevăzute de art. 27 alin. (2) şi (3) când debitorul este declarat insolvabil sau insolvent.

4. Reglementarea distinctă a atragerii răspunderii solidare(patrimoniale) cu debitorul declarat insolvent potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, pentru creanţele administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

5. Reglementarea înscrierii inactivităţii fiscale a persoanei juridice sau a entităţii fără personalitate juridică în cazierul fiscal al reprezentanţilor legali ai acestora din perioada în care au apărut situaţiile de declarare a stării de inactivitate.

De asemenea, se propune reglementarea înscrierii inactivităţii fiscale în cazierul fiscal al noilor reprezentanţi legali desemnaţi, în situaţia în care se menţine starea de inactivitate fiscală pe o perioadă mai mare de un semestru calendaristic de la data înscrierii menţiunii în registrul comerţului sau în evidenţele autorităţilor şi instituţiilor publice la care sunt înregistrate celelalte persoane care nu au obligaţia înregistrării la registrul comerţului.

6. Se propune reglementarea scoaterii inactivităţii fiscale a persoanei juridice sau ă entităţii fără personalitate juridică din cazierul fiscal al reprezentantului legal, dacă şi-â pierdut această calitate, după un an de la înscrierea menţiunilor privind schimbarea reprezentantului legal în registrul comerţului sau în evidenţele autorităţilor şi instituţiilor publice la care sunt înregistrate celelalte persoane juridice şi entităţi fără personalitate juridică care nu se înregistrează la registrul comerţului sau de la data expirării mandatului, în situaţia în care acesta este limitat în timp şi nu a fost reînnoit.

7. Se propune ca unităţile teritoriale ale ANAF la nivelul cărora urmează să fie organizat cazierul fiscal să fie stabilite prin Ordin al preşedintelui ANAF.

8. Completarea prevederilor ordonanţei cu actele/documentele emise de toate organele competente din subordinea ANAF, nu numai de cele fiscale şi vamale, rămase definitive, în baza cărora se efectuează înscrierea datelor în cazierul fiscal, având în vedere înfiinţarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

9. Se propune ca faptele sancţionate contravenţional cu avertisment să nu se înscrie în cazierul fiscal.

10. Reglementarea la nivelul ordonanţei, a persoanelor competente să solicite eliberarea certificatului de cazier fiscal al contribuabililor.

11. Reglementarea posibilităţii eliberării certificatului de cazier fiscal de către oricare dintre organele fiscale competente, indiferent de domiciliul fiscal al contribuabilului, în prezenţa acestuia sau a reprezentantului legal. Măsura vine să sprijine contribuabilul care, la un anumit moment se află în aria de competenţă a altui organ fiscal decât cel în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal solicită eliberarea certificatului de cazier fiscal.

12. Reglementarea obligativităţii organizării de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a istoricului contribuabililor care au fost scoşi din evidenţa cazierului fiscal şi păstrarea datelor pentru o perioadă de 10 ani de la data scoaterii din evidenţă, care se utilizează de organele fiscale în realizarea analizei de risc.

13. Reglementarea obligativităţii prezentării certificatului de cazier fiscal în cazul cooptării unor noi membri în asociaţii şi fundaţii, atunci când aceştia dobândesc şi calitatea de reprezentanţi legali, propunere menită să asigure implementarea în textul actului normativ a Deciziei 10/2012 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, emisă ca urmare a judecării recursului în interesul legii

14. Stabilirea unor dispoziţii tranzitorii pentru faptele/situaţiile constatate prin acte încheiate începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, care au fost-săvârşite, respectiv au intervenit în perioada anterioară, respectiv neînscrierea acestora în cazierul fiscal dacă în perioada în care s-au săvârşit nu era prevăzută obligativitatea înscrierii în cazierul fiscal.

15. Aplicarea prevederilor referitoare la scoaterea din cazierul fiscal a faptelor şi situaţiilor care sunt înscrise la data intrării în vigoare a ordonanţei.

16. Abrogarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001.

[...]

Secţiunea a 5-a
Efectele proiectului de act normativ asupra legislaţiei în vigoare

Modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2696/2011 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularisticii necesare pentru solicitarea şi comunicarea datelor înscrise în cazierul fiscal, modul de organizare, gestionare şi acces la informaţiile din cazierul fiscal şi a Hotărârii Guvernului nr. 31/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal.

De precizat că Hotărârea Guvernului nr. 31/2003 în vigoare, emisă în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, va produce efecte juridice până la momentul intrării în vigoare a noilor norme metodologice, fapt prevăzut în cadrul dispoziţiilor tranzitorii ale actului normativ.
Răspunde