Decizia CCR nr. 502 din 7.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 6 lit. c) şi d) şi art. 53 din OUG nr. 51/2008 - ajutorul public judiciar în materie civilă, raportate la cele ale art. 45 şi art. 49 din OUG nr. 51/2008 şi...

Cu participarea în ședința din 7 octombrie 2014 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 lit. c) și d) și art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, raportate la cele ale art. 45 și art. 49 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 și pct. C3 lit. e) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 și art. 54 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, excepție ridicată de Vali Rizescu și Cristian Florin Rizescu în Dosarul nr. 15.176/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care formează obiectul Dosarului nr. 142D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Clara Daniela Miron a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepției.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, sens în care precizează că în discuție sunt probleme de interpretare și aplicare a legii, care, de altfel, urmează a fi soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii privind acordarea de scutiri de la plata cauțiunii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 5 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 15.176/299/2013, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 lit. c) și d) și art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, raportate la cele ale art. 45 și art. 49 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 și pet. C3 lit. e) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 și art. 54 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008.

5. Excepția a fost ridicată de contestatarii Vali Rizescu și Cristian Florin Rizescu într-o cauză având ca obiect o contestație la executare.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, spre deosebire de art. 75 din codul de procedură civilă din 1865, în prezent abrogat, nu enumeră și cauțiunea printre formele ajutorului public judiciar, astfel că, în situația fixării unei sume de bani cu titlu de cauțiune, accesul liber la justiție al persoanelor cu mijloace financiare reduse este practic limitat până la negarea sa. În formularul anexă care face parte integrantă din lege și care privește acordarea asistenței juridice în alt stat membru al Uniunii Europene este menționată și cauțiunea datorată în faza executării silite [pct. C3 lit. e) din anexă], astfel că, dacă o asemenea cerere poate ocroti dreptul unui cetățean străin, nu există niciun motiv să fie exclus un cetățean român, fără a se crea o discriminare evidentă între aceștia, deși ambii sunt cetățeni ai Uniunii Europene, iar scopul adoptării legii, astfel cum rezultă din preambulul său, a fost tocmai acela al înlăturării unor eventuale discriminări, în spiritul Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/8/CE.

7. Arată că accesul la justiție semnifică posibilitatea oricărui subiect de drept care se consideră lezat într-un drept al său de a se adresa instanței judecătorești competente și de a obține o hotărâre prin care să-i fie soluționată cererea. Or, prin respingerea de către instanțele naționale a cererilor de reducere ori scutire de la plata cauțiunii se încalcă o principală componentă a dreptului la un proces echitabil: dreptul de acces la instanță, deși instanțele române au obligația de a aplica cu prioritate dreptul Uniunii Europene și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 263 din 24 februarie 2009.

8. Judecătoria Sectorului 1 București opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, sens în care reține că art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, spre deosebire de art. 75 din Codul de procedură civilă, abrogat în prezent, nu prevede cauțiunea ca formă de ajutor public judiciar. În anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, la pct. C3 lit. e), pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau pentru persoane care au domiciliul sau reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru și care formulează cerere de asistență judiciară către un alt stat membru al Uniunii Europene, se prevede posibilitatea scutirii, reducerii, eșalonării sau amânării de la plata cauțiunii datorate în faza de executare silită. Astfel, se constată crearea unui regim discriminatoriu între cetățenii români și cetățenii străini, membri ai Uniunii Europene, deși scopul adoptării ordonanței a fost tocmai acela al înlăturării eventualelor discriminări, în spiritul Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE. Neprevederea expresă în legislația actuală a ajutorului public judiciar sub forma cauțiunii duce la îngrădirea accesului la justiție pentru persoanele care nu au posibilități financiare sau dispun de mijloace financiare reduse, ceea ce înseamnă că o cerere de suspendare a executării silite pentru nedepunerea cauțiunii urmează a fi respinsă, fără a se putea analiza pe fondul său. Astfel, opțiunea legiuitorului nu este în conformitate cu dispozițiile constituționale invocate, fiind îngrădit accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil.

9. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Reține că reglementările legale criticate stabilesc că asistența juridică în cauze de competența instanțelor unui alt stat membru al Uniunii Europene sau pentru executarea unei hotărâri pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene poate fi acordată si pentru plata cauțiunilor. Astfel, deși sfera de aplicare a dispozițiilor legale privind acordarea ajutorului public judiciar este mai extinsă pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau alte persoane care au domiciliul ori reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru și formulează o cerere de asistență judiciară către un alt stat membru al Uniunii Europene, totuși, nu se poate reține o încălcare a principiului egalității în drepturi, întrucât acest principiu se raportează exclusiv la cetățenii români și prevede tratament identic pentru situații identice sau similare. Or, în această situație nu se poate aprecia ca fiind identice sau similare situațiile în care cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau alte persoane care au domiciliul ori reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru formulează o cerere de asistență judiciară către statul în care are domiciliul ori reședința obișnuită și cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau alte persoane care au domiciliul ori reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru și care formulează o cerere de asistență judiciară către un alt stat membru al Uniunii Europene, în consecință, pentru situații diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. De asemenea, apreciază că dispozițiile legale criticate nu îngrădesc sub niciun aspect accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. În plus, observă că motivele invocate în susținerea excepției demonstrează că, în realitate, obiectul criticii îl constituie operațiunea de aplicare a legii, precum și complinirea lacunelor existente în actul normativ. Or, efectuarea controlului asupra activității de aplicare în concret a normelor legale reprezintă atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, ca urmare a exercitării acțiunilor și căilor de atac prevăzute de lege, iar complinirea presupuselor lacune ale actelor normative revine Parlamentului sau legiuitorului delegat, potrivit art. 61 alin. (1) si art. 115 din Constituție.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, notele scrise depuse la dosar de partea Clara Daniela Miron, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 6 lit. c) și d) și art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, raportate la cele ale art. 45 și art. 49 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 și pct. C3 lit. e) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 și art. 54 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, cu modificările și completările ulterioare.

14. Prevederile art. 6 lit. c) și d), art. 45,art. 49,art. 53,art. 54 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 și pet. C3 lit. e) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 au următorul cuprins:

- art. 6 lit. c) și d): "Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:

(...)

c) plata onorariului executorului judecătoresc;

d) scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.";

- art. 45:"(1) Cetățenii români, precum și cetățenii străini și apatrizii, cu domiciliul sau reședința obișnuită pe teritoriul României, beneficiază de consultanță juridică gratuită din partea autorității centrale române, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, în vederea obținerii asistenței juridice în cauze de competența instanțelor unui alt stat membru al Uniunii Europene sau pentru executarea unei hotărâri pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, în condițiile prevăzute de legea acelui stat. Autoritatea centrală română asistă solicitantul, asigurându-se ca cererea, completată conform anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, să fie însoțită de toate documentele conexe pretinse de autoritatea competentă a statului solicitat.

(2) Autoritatea centrală română asigură traducerea cererii și a documentelor conexe necesare. Traducerea se face:

a) fie în limba oficială a statului membru solicitat;

b) fie în una dintre limbile acelui stat ce corespunde uneia dintre limbile instituțiilor Comunității;

c) fie în una dintre limbile acceptate de statul membru solicitat, potrivit Directivei (CE) nr. 8/2003 de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii.

(3) Autoritatea centrală română, în termen de 15 zile de la data primirii cererii și a documentelor conexe, traduse conform alin. (2), le transmite autorității de primire competente a acelui stat membru";

- art. 49: "Cererile pentru acordarea ajutorului public judiciar, formulate conform prezentului capitol, se întocmesc potrivit formularului de cerere prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.";

- art. 53: "La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 74-81 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, alin. (1) al art. 21 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, și art. 295 alin. (11) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.";

- art. 54: "(1) Prezenta ordonanță de urgență transpune Directiva Consiliului 2003/8/CE de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L nr. 26 din 31 ianuarie 2003.

(2) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență care transpun prevederile Directivei (CE) nr. 8/2003 prevalează asupra dispozițiilor conținute în acordurile bilaterale și multilaterale încheiate de statele membre, inclusiv:

a) Acordul european privind transmiterea cererilor de asistență judiciară, semnat la Strasbourg la 27 ianuarie 1977, modificat prin Protocolul adițional la Acordul european privind transmiterea cererilor de asistență judiciară, semnat la Moscova în 2001;

b) Convenția privind facilitarea accesului internațional la justiție, încheiată la Haga la 25 octombrie 1980.

- pct. C3 lit. e) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008: "Vă rugăm specificați ce cheltuieli ar trebui să acopere (se bifează):

(...);

e) scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări la plata taxelor judiciare și/sau a cauțiunilor prevăzute de lege, inclusiv a taxelor și cauțiunilor datorate în faza de executare silită."

15. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (1) privind înfăptuirea justiției și art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.

16. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 2,art. 7 și art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 privind recunoașterea drepturilor și libertăților definite în titlul I al Convenției, art. 5 privind dreptul la libertate și la siguranță, art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, art. 14 privind interzicerea discriminării, art. 17 privind limitele drepturilor și libertăților prevăzute de Convenție și art. 18 privind restrângerile drepturilor și libertăților, dispoziții cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a examinat constituționalitatea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008, prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare celor invocate în prezenta cauză.

18. Referitor la critica de neconstituționalitate privind absența reglementării cauțiunii dintre formele de ajutor public judiciar, în special în contextul în care aceasta era prezentă în legislația anterioară în materie, fiind prevăzută de art. 75 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în prezent abrogat prin dispozițiile art. 53 din actul normativ criticat, Curtea a statuat că aceasta vizează, în realitate, o omisiune legislativă. Or, Curtea Constituțională nu poate analiza un text de lege din perspectiva a ceea ce el nu prevede in terminis, adică a lipsei de reglementare, și nici printr-un examen comparativ al legislației într-o anumită materie, raportată la momente diferite în timp.

19. Astfel formulate, susținerile de neconstituționalitate tind la completarea textului legal criticat și nu au natura unor veritabile critici de neconstituționalitate. Curtea s-a pronunțat constant, de exemplu prin Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, în sensul că nu este competentă a soluționa excepții de neconstituționalitate privind lacune legislative ori în cazul unor reglementări legale despre care se pretinde că ar fi incomplete ori nesatisfăcător redactate, deoarece ar presupune o intervenție nemijlocită în activitatea de legiferare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 924 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009, și Decizia nr. 895 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 10 august 2010).

20. Distinct de aceasta, Curtea constată că, în realitate, critica de neconstituționalitate vizând o presupusă discriminare între cetățenii români și cetățenii altor state membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește acordarea unor scutiri de plata cauțiunii, pleacă de la o premisă greșită, de vreme ce ipoteza textului pct. C lit. e) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 are în vedere cererile de asistență judiciară în alt stat membru al Uniunii Europene.

21. De asemenea, Curtea a reținut că, așa cum rezultă din preambulul ordonanței, România avea obligația transpunerii Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE privind îmbunătățirea accesului la justiție în cazul litigiilor transfrontaliere, prin stabilirea de reguli minimale comune referitoare la asistența judiciară acordată în cadrul acestor categorii de cauze. Astfel, legiuitorul a avut în vedere că directiva prevede standarde minime pentru ca sistemul de asistență judiciară să fie considerat ca asigurând un acces efectiv la justiție cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, iar preluarea acestor standarde în plan legislativ presupune crearea unor condiții cel puțin identice în plan intern, pentru a nu conduce la apariția unor discriminări între proprii cetățeni și cetățenii celorlalte state membre ori persoane care își au domiciliul sau reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru.