Decizia CCR nr. 689 din 27.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 13 alin. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi cele ale art. 4 alin. 1 lit. b) din Legea serviciilor de transport...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (2) lit. g¹) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și ale art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2011 privind înființarea Autorității Metropolitane de Transport București, excepție ridicată de Societatea Comercială Transmoldova - S.R.L. din Onești în Dosarul nr. 4.748/110/2012* al Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 151 D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (2) lit. g¹) din Legea nr. 51/2006, precizând că nu există o suprapunere de competență între Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și Autoritatea Rutieră Română, concluzie ce se desprinde din interpretarea sistematică a prevederilor Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 și ale altor acte normative de nivel inferior. Astfel, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice își desfășoară activitatea pe trei paliere de competențe, și anume: reglementează, prin ordine, în serviciile de transport public local, autorizează operatorii de transport - competență care vine în completarea celei deținute de Autoritatea Rutieră Română și care vizează doar anumiți operatori - și controlează și monitorizează domeniile în care acționează. În ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012, apreciază că este inadmisibilă, întrucât textul criticat nu are legătură cu soluționarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 6 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 4.748/110/2012*, Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (2) lit. g¹) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și ale art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2011 privind înființarea Autorității Metropolitane de Transport București, excepție ridicată de Societatea Comercială Transmoldova - S.R.L. din Onești într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unor acte administrative, mai exact a unei note de control emise de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - Agenția Teritorială Botoșani și a unei adrese emise de aceeași autoritate.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că este nelegală și ilogică includerea domeniului transportului public în competența Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.), în condițiile în care acesta se afla deja sub autoritatea de reglementare a Autorității Rutiere Române (A.R.R.). Apreciază că un domeniu de activitate - serviciu de utilitate publică - nu poate să intre în sfera a două autorități de reglementare cu aceleași competențe. În opinia sa, competențele A.N.R.S.C. sunt teoretice, fără aplicabilitate practică, nefiind decât un pretext pentru colectarea unei contribuții injuste și nelegale, cu referire la contribuția de 0,1% stabilită prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 493/2009. Se susține că art. 13 alin. (2) lit. g¹) din Legea nr. 51/2006 contravine art. 56 alin. (1) din Constituție potrivit cărora cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice, întrucât elaborarea de metodologii, regulamente-cadru, acordarea de licențe, monitorizarea și controlul respectării de către operatori a legislației în vigoare pentru același serviciu public de transport local revine A.R.R. încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 51/2006. Ca atare, nu poate fi instituită o dublă taxare, în favoarea a două autorități de reglementare, respectiv A. R. R. și A.N.R.S.C.

6. În ce privește prevederile art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012 prin care a fost modificat art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 92/2007, susține că este încălcat art. 45 din Constituție, întrucât se creează un climat economic reglementat în mod incert și contradictoriu, care include transportul județean în sfera de definire a transportului local, în condițiile în care transportul local și județean are reglementări diferite. Astfel, art. 3 pct. 46 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere reglementează transportul între localitățile unui județ ca fiind județean, și nu local, în timp ce textul de lege criticat definește transportul între localitățile unui județ ca fiind local. Mai mult, la art. 3 pct. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 este definit transportul rutier local de persoane, cu excluderea transportului între localități din cadrul transportului local, cu excepția localităților ce aparțin unei asociații de dezvoltare intracomunitară.

7. Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a apreciat că, în motivarea excepției, autorul acesteia tinde spre modificarea sau completarea textelor de lege. Consideră că textele de lege criticate nu aduc atingere principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, principiu care presupune respectarea condițiilor legalității și proporționalității obligațiilor fiscale stabilite în sarcina contribuabililor. Observă, de asemenea, că autorul excepției este nemulțumit de modalitatea în care legiuitorul a înțeles să definească noțiunea de serviciu public local.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 13 alin. (2) lit. g¹) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 21 martie 2006, și cele ale art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2011 privind înființarea Autorității Metropolitane de Transport București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2012.

12. Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, dându-se textelor o nouă numerotare. În prezent, dispozițiile de lege criticate se regăsesc, în aceeași variantă redacțională, la art. 13 alin. (2) lit. h) și au următorul conținut normativ: "(2) A.N.R.S.C. este autoritatea de reglementare competentă pentru următoarele servicii de utilități publice: (_) h) transport public local, conform competențelor acordate prin legea specială“.

13. De asemenea, obiect al excepției îl constituie, astfel cum este precizat în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, prevederile art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2011 privind înființarea Autorității Metropolitane de Transport București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2012. Prevederile art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012 modifică art. 4 alin. (1) lit. b), c) și g) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Prin urmare, critica de neconstituționalitate se referă la prevederile art. 4 alin. (1) lit. b), c) și g) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007. Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 92/2007 stabilește că "Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (..........)“, printre condițiile enumerate figurând cele descrise la lit. b), c) și g). Din motivarea scrisă a excepției de neconstituționalitate rezultă că autorul acesteia critică doar instituirea condiției cuprinse la lit. b) din art. 4 alin. (1), la celelalte două condiții nefăcând niciun fel de referire și nici din argumentația prezentată neputându-se deduce existența vreunei critici privitoare la acestea.

14. Așadar, Curtea va examina constituționalitatea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, potrivit cărora este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplinește, alături de alte condiții, și următoarea: "b) se efectuează pe raza teritorial-administrativă a unei localități, respectiv pe raza administrativ-teritorială a zonei metropolitane, sau numai între localitățile unui județ, în funcție de tipul de transport stabilit potrivit legii. În cazul în care traseul transportului pe șină depășește limita localității, acesta va fi considerat transport public local“.

15. În concluzie, obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 13 alin. (2) lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, și cele ale art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, al căror conținut a fost reprodus mai sus.

16. În opinia autoarei excepției, textele de lege criticate încalcă dispozițiile din Legea fundamentală cuprinse în art. 45 "Libertatea economică“ și art. 56 "Contribuții financiare“.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia critică pretinsa suprapunere de competențe ale Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.) cu cele ale Autorității Rutiere Române (A.R.R.) în ce privește reglementarea transportului public.

18. Analizând legislația incidență în materie, Curtea reține că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, republicată, atât A.N.R.S.C., cât și A.R.R. au calitatea de autorități de reglementare. Textul conține o precizare importantă, în sensul că prevederile legii care le recunoaște această calitate se coroborează cu cele ale legilor speciale corespunzătoare fiecărui serviciu de utilități publice în parte.

19. Art. 13 alin. (5) din Legea nr. 51/2006, republicată, stabilește că A.R.R. este autoritatea de reglementare competentă pentru serviciul de transport public local și, potrivit competențelor acordate de prezenta lege și de legea specială, are anumite atribuții specifice: elaborează metodologii și regulamente-cadru pentru transportul public de persoane; acordă licențe de transport; monitorizează și controlează respectarea de către operatori a legislației în vigoare privind transporturile rutiere, respectiv a condițiilor impuse prin licențele de transport.

20. În ce privește acordarea licențelor de transport, această atribuție este explicitată prin art. 38 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, republicată. Astfel, textul prevede că acordarea licențelor pentru furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice intră în sfera de competență a autorităților de reglementare competente. Conform lit. c) a art. 38 alin. (1), A.R.R. acordă licențe pentru serviciul prevăzut la art. 1 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, adică pentru transportul public local.

21. Curtea constată că atribuțiile A.N.R.S.C. sunt distincte de cele ale A.R.R. Astfel, art. 13 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, republicată, prevede că A.N.R.S.C. este autoritatea de reglementare competentă pentru o serie de servicii de utilități publice, la lit. h), criticată în cauza de față, figurând "transport public local, conform competențelor acordate prin legea specială“.

22. De asemenea, art. 13 alin. (3) din aceeași lege stabilește că, potrivit competențelor acordate prin prezenta lege, A.N.R.S.C. eliberează licențe, elaborează metodologii și regulamente-cadru pentru domeniul serviciilor de utilități publice din sfera sa de reglementare și pentru piața acestor servicii și monitorizează modul de respectare și implementare a legislației aplicabile acestor servicii.

23. Sub aspectul criticat de autorul excepției, Curtea observă că acordarea licențelor pentru furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice intră, conform art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/2006, republicată, în sfera de competență a autorităților de reglementare competente, A.N.R.S.C. fiind competentă pentru serviciile menționate la art. 1 alin. (2) lit. a), b), c), e), f) și g), respectiv alimentarea cu apă; canalizarea și epurarea apelor uzate; colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale; salubrizarea localităților; iluminatul public; administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale, precum și altele asemenea. Acordarea de licențe pentru transportul public local este atribuită în mod expres prin lege în competența A.R.R. Din interpretarea coroborată a tuturor acestor prevederi de lege, rezultă că A.N.R.S.C. și A.R.R. exercită atribuții strict individualizate, neexistând suprapuneri în niciun domeniu.

24. O altă critică formulată de autoarea excepției vizează contribuția de 0,1% din veniturile înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităților aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C. sau din fondurile bănești alocate de autoritățile administrației publice locale pentru desfășurarea acestor activități, prevăzută la art. 1 lit. a) din Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 493/2009 privind modul de achitare a contribuției de 0,1% fixate prin Hotărârea Guvernului nr. 671/2007 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. Se susține că această contribuție s-ar plăti de două ori, către A.N.R.S.C. și către A.R.R., ceea ce ar contraveni prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituție referitoare la justa așezare a sarcinilor fiscale.

25. Textele de lege supuse controlului de constituționalitate nu vizează însă o asemenea obligație, ci se referă generic la atribuțiile celor două autorități menționate. Autoarea excepției este nemulțumită, în realitate, de modalitatea concretă de aplicare a legii, constând în obligația sa de a achita aceeași contribuție către două autorități diferite. Or clarificarea acestui aspect revine instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului.

26. De asemenea, autoarea excepției formulează și o critică referitoare la definiția transportului local, pe motiv că acesta ar fi definit în mod diferit în două acte normative distincte, ceea ce ar fi de natură să nesocotească art. 45 din Constituție, întrucât s-ar crea un climat economic reglementat în mod incert și contradictoriu. În acest sens, se arată că art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 92/2007 include transportul județean în sfera de definire a transportului local, în condițiile în care transportul local și județean au reglementări diferite. Precizează că art. 3 pct. 46 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011, definește transportul rutier județean ca fiind acel transport rutier care se efectuează între două localități situate pe teritoriul aceluiași județ, fără a depăși teritoriul județului respectiv. În schimb, art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 prevede că este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care se efectuează pe raza teritorial-administrativă a unei localități, respectiv pe raza administrativ-teritorială a zonei metropolitane, sau numai între localitățile unui județ, în funcție de tipul de transport stabilit potrivit legii.

27. Analizând aceste susțineri, Curtea observă că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 92/2007, care formează obiect al excepției de neconstituționalitate, este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplinește cumulativ mai multe condiții, printre care și cea de la lit. b), criticată în cauza de față, care stabilește că se efectuează numai pe raza teritorial-administrativă a unei localități, în cazul transportului local, sau numai între localitățile unui județ, în cazul transportului județean.

28. Curtea observă că, într-adevăr, potrivit art. 3 pct. 46 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, transportul rutier județean se efectuează între două localități situate pe teritoriul aceluiași județ, fără a depăși teritoriul județului respectiv. În același timp, pct. 48 al aceluiași articol precizează că prin transport rutier local de persoane se înțelege transportul rutier public de persoane prin servicii regulate care se efectuează în interiorul unei localități, dar și în limitele unei asociații de dezvoltare intercomunitare. Or art. 1 alin. (2) lit. c) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, definește asociațiile de dezvoltare intercomunitară ca fiind structuri de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat, înființate, în condițiile legii, de unitățile administrativ-teritoriale pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizarea în comun a unor servicii publice. De vreme ce art. 3 alin. (3) din Legea fundamentală reglementează organizarea, sub aspect administrativ, a teritoriului României în comune, orașe și județe, rezultă că asociațiile de dezvoltare intercomunitare pot îngloba mai multe județe, astfel că, din această perspectivă, nu se poate reține existența unei neclarități a textului de lege criticat care să conducă la încălcarea dispozițiilor art. 45 din Constituție care garantează libertatea economică.

29. Curtea observă, de altfel, că autoarea excepției își motivează critica de neconstituționalitate prin compararea soluțiilor legislative consacrate de textele de lege menționate. Or în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, sau Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014.