Decizia CCR nr. 638 din 13.10.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, excepție ridicată de Daniel Soare în Dosarul nr. 470/121/2013 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 131D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Inspectoratul de Poliție al Județului Galați a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 12 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 470/121/2013, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Daniel Soare într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, în măsura în care s-ar considera că aceste dispoziții legale fac referire la acte normative sau administrative cu caracter normativ emise de puterea executivă, deci inferioare legii organice. Consideră, de asemenea, că sintagma "potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul Administrației și Internelor“ este una prea generală și echivocă, fiind lipsită de predictibilitate, ceea ce contravine principiilor statului de drept în ceea ce privește calitatea legilor.

7. Autorul susține că textul de lege criticat face o referire generală la legislația aplicabilă "personalului civil“, fără a preciza în concret dacă aceasta este cea specifică funcționarilor publici sau angajaților civili pe bază de contract de muncă, ambele categorii putându-se include în sintagma "personal civil“. În același timp, chiar referirea la "personal civil“ este una echivocă, din moment ce Legea nr. 360/2002 nu dă o definiție exactă a noțiunii. În acest sens, se precizează că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, polițistul este funcționar public civil. Referirea la "personal civil“, din conținutul textului de lege criticat, este prea vagă, deoarece în cadrul Ministerului de Interne există atât funcționari publici, cât și persoane angajate pe baza contractului de muncă. Legislația specifică funcționarului public civil este Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, lege organică ca și Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, iar legislația specifică angajaților pe bază de contract de muncă este reprezentată de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Cu toate acestea, textul de lege criticat nu stabilește, în concret, la care dintre aceste acte normative face referire. Toate aceste inadvertențe determină o lipsă de previzibilitate a textului de lege criticat, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituție. De asemenea, arată că, profitând de lipsa de predictibilitate/previzibilitate a normei juridice criticate, practica administrativă generală în cadrul Ministerului de Interne este de a considera că norma juridică criticată face referire la Instrucțiunile ministrului administrației și internelor nr. 830/1999, act administrativ cu caracter normativ, nepublicat însă în Monitorul Oficial al României, Partea I, deci, inopozabil. Nepublicarea acestor instrucțiuni, neaducerea la cunoștința publică a conținutului acestora face iluzoriu dreptul la apărare, neputându-se determina, în concret, modalitatea de intrare în vigoare a acestui act normativ. În fine, susține că, din moment ce răspunderea materială a polițistului este reglementată prin lege organică, respectiv Legea nr. 360/2002, aceasta nu poate fi completată decât prin norme juridice, cuprinse tot într-o lege organică. În cazul de față, trimiterea nu poate fi făcută la un act normativ cu forță juridică inferioară legii, act emis de puterea executivă, deoarece acest aspect ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție.

8. În susținerea criticilor de neconstituționalitate este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014.

9. Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal opinează în sensul respingerii excepției ca neîntemeiată, dispozițiile textului de lege criticat fiind clare și previzibile. Instanța judecătorească reține că modul cum autoritățile statului înțeleg conținutul noțiunii de "personal civil din Ministerul de Interne“ reprezintă fie o problemă de necorelare legislativă, fie una de interpretare a unor dispoziții legale, ambele nefiind posibil a fi soluționate de Curtea Constituțională.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins: "Polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul de Interne.“

14. Referitor la denumirea actuală a autorității administrației publice centrale, la care textul de lege criticat face referire, Curtea precizează că, în prezent, funcționează Ministerul Afacerilor Interne, înființat prin reorganizarea Ministerului Administrației și Internelor, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 29 martie 2013, cu modificările și completările ulterioare

15. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) și (5) privind trăsăturile statului român, principiul separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, și art. 73 alin. (3) lit. j) și p) referitor la reglementarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici și a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia susține neconstituționalitatea prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care reglementează răspunderea polițistului pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, prin trimitere la legislația aplicabilă personalului civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin prisma modului în care acestea pot fi interpretate și aplicate. Astfel, pornind de la faptul că, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, își desfășoară activitatea atât funcționari publici, cât și angajați pe baza unui contract de muncă, autorul excepției susține că, în vederea angajării răspunderii polițistului pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, pot fi aplicate fie dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, fie ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, fie Instrucțiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse Ministerului Administrației și Internelor (act nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I).

17. Referitor la cadrul normativ în materia răspunderii polițiștilor și personalului civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, Curtea observă că Instrucțiunile nr. 830/1999, la care autorul excepției face referire, au fost abrogate expres prin Instrucțiunile ministrului afacerilor interne nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 29 iulie 2013.

18. De asemenea, Curtea observă că Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, stabilește prin art. 9 că "Prevederile prezentei ordonanțe se aplică și militarilor aflați în misiune în afara granițelor țării, precum și salariaților civili din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2“, respectiv Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Informații Externe și Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.

19. Sub acest aspect, Curtea constată că întreaga motivare a autorului excepției se circumscrie în sfera unei problematici care excedează controlului de constituționalitate a dispoziției legale invocate. Astfel, pretinsa lipsă de precizie și predictibilitate a prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 vizează în realitate, aspecte referitoare la lămurirea înțelesului unei norme de trimitere și selectarea dispoziției legale aplicabile în cauză, în vederea angajării răspunderii polițistului pentru pagubele cauzate patrimoniului unității. Or, înțelegerea conținutului normelor juridice criticate prin corelare cu alte dispoziții legale vizează interpretarea și aplicarea legilor în cauzele deduse judecății și intră în competența instanțelor judecătorești învestite cu soluționarea cauzelor, fiind operațiuni specifice și inerente înfăptuirii justiției, iar nu realizării controlului de constituționalitate ce vizează verificarea conformității legii cu Constituția.