Decizia CCR nr. 714 din 9.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. 2, art. 11 alin. 1, art. 16,art. 21 alin. (6), (61), (8) şi (9), art. 27 alin. 1, art. 31 alin. 1 şi 2, art. 33...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4,art. 11 alin. (1), art. 16,art. 21 alin. (6), (б¹), (8) și (9), art. 27 alin. (1), art. 31 alin. (1) și (2), art. 33 alin. (1) și (2), art. 34 alin. (1) și (2) și art. 41 alin. (І), (2) și (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Maria Păunescu în Dosarul nr. 20.594/302/2013 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 395D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curții că partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Arată, în acest sens, că obiectul cauzei în soluționarea căreia a fost ridicată excepția îl constituie o cerere adresată Judecătoriei Sectorului 5 București de amendare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru neexecutarea unei obligații stabilite de o instanță judecătorească. Or, contestațiile introduse potrivit Legii nr. 165/2013 se judecă de către tribunale. În acest context, apreciază că textele de lege criticate nu sunt incidente în cauză, nefiind îndeplinită condiția cerută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 26 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 20.594/302/2013, Judecătoria Sectorului 5 București -

Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4,art. 11 alin. (1), art. 16,art. 21 alin. (6), (б¹), (8) și (9), art. 27 alin. (1), art. 31 alin. (1) și (2), art. 33 alin. (1) și (2), art. 34 alin. (1) și (2) și art. 41 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Maria Păunescu într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea cererii de aplicare a unei amenzi civile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ca urmare a neexecutării dispozițiilor unei sentințe rămase irevocabile prin care această autoritate a fost obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru un imobil (teren și construcții aflate pe acesta) imposibil de restituit în natură, pentru care primarul municipiului Pitești a propus acordarea de măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 247/2005.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia precizează că, deși a parcurs în mod legal toate procedurile prevăzute de lege în vederea obținerii de despăgubiri pentru imobilul expropriat (teren și construcții aflate pe acesta), iar instanța de judecată a sancționat refuzul instituțiilor statului de a-și îndeplini obligațiile legale, se află, totuși, în imposibilitatea de a primi reparațiile pecuniare cuvenite într-un termen rezonabil. Susține că, întrucât se aplică tuturor dosarelor de despăgubire - care nu din culpa persoanelor îndreptățite nu au fost soluționate până în prezent - sub aspectul aplicării unei noi proceduri, cu noi termene îndelungate și noi modalități de stabilire a valorii ce trebuie restituită în echivalent, textele de lege criticate sunt contrare principiului predictibilității procedurii de retrocedare și lipsesc de eficiență juridică toate actele care au fost emise în mod legal anterior intrării în vigoare a legii (titluri de despăgubire, titluri de plată, titluri de conversie, sentințe rămase irevocabile care trebuie executate silit), ceea ce le conferă caracter retroactiv.

7. Arată că, sub aspectul termenelor, există o discriminare, pe de o parte, între beneficiarii legilor reparatorii în legătură cu care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 care eșalonau pe o perioadă de 10 ani plata despăgubirilor, precum și cei ai Legii nr. 10/2001 și ai Legii nr. 247/2005 cărora le-au fost soluționate dosarele de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și, pe de altă parte, persoanele beneficiare ale unor măsuri reparatorii cărora nu le-au fost soluționate dosarele de despăgubire până la acel moment. Or, un act normativ nu poate avantaja o anumită categorie de persoane și dezavantaja o altă categorie, nici chiar pe considerentul unui volum de muncă foarte mare sau al lipsei disponibilităților bănești.

8. Apreciază că, prin instituirea unor termene deosebit de lungi, textele de lege criticate încalcă și dreptul de acces liber la justiție, întrucât operează în favoarea instituțiilor abilitate și în defavoarea persoanelor îndreptățite, care se află în imposibilitatea de a apela la orice măsură legală până la împlinirea acestora. în același timp, se nesocotește și cerința soluționării într-un termen rezonabil.

9. Totodată, susține că se încalcă prevederile art. 44 din Constituție, întrucât persoanele beneficiare ale legilor reparatorii cărora până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu li se soluționaseră cererile vor fi lipsite de o justă despăgubire pentru pierderea dreptului de proprietate un interval de timp îndelungat și în final vor primi niște măsuri compensatorii subevaluate, prin raportare la valoarea grilei notariale și, în unele cazuri, chiar la valoarea minimă din grilă. În opinia sa, refuzul nejustificat al entităților implicate în procesul de retrocedare de a emite anumite acte sau de a efectua anumite operațiuni într-un termen rezonabil reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, întrucât în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010 pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României se vorbește despre necesitatea urgentă a eficientizării măsurilor legale din materia proprietății, de stabilirea unei proceduri previzibile, echitabile, cu caracter de celeritate și în niciun caz de o prorogare a soluționării dosarelor de despăgubire.

10. Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, prin intermediul textelor de lege contestate legiuitorul urmărind asigurarea unui cadru organizat, în favoarea petenților și raportat la realitățile economice, financiare și sociale ale țării.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, întrucât, în baza acestor norme, coroborate cu alte dispoziții din același act normativ, cele mai multe acțiuni formulate au fost respinse ca prematur introduse. Arată că s-a acționat asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificându-se în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Menționează că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, în ce privește art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, precizează că, față de reglementarea inițială care prevedea numai compensarea în puncte, s-a introdus o nouă măsură reparatorie în echivalent, și anume compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererilor formulate în baza legilor nr. 10/2001, nr. 18/1991 și nr. 1/2000. Cu toate acestea, apreciază că noile dispoziții nu au rezolvat decât în parte neconstituționalitatea acestui text de lege, întrucât acestea nu prevăd și compensarea cu servicii, așa cum era prevăzut în Legea nr. 10/2001. Ca atare, textul tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor, persoane care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia doar de restituirea în natură sau măsura reparatorie în echivalent, care constă în compensarea cu bunuri sau prin puncte, fiind exclusă compensarea cu servicii. În ce privește celelalte texte de lege criticate, consideră că acestea nu nesocotesc prevederile constituționale invocate de autorul excepției. În acest sens, arată că faptul că legiuitorul a impus noi termene de soluționare a notificărilor sau a dosarelor aflate în lucru, iar, ulterior, de sesizare a instanței de judecată, nu aduce atingere principiilor constituționale invocate. De asemenea, noile dispoziții pot conduce la acordarea de despăgubiri într-un cuantum diferit față de cel stabilit în temeiul legii vechi, dar consideră că această măsură este justificată și de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul. Subliniază însă că, în opinia sa, dispozițiile cap. III din Legea nr. 165/2013 privind acordarea de măsuri compensatorii aduc atingere art. 44 din Constituție, întrucât procedura de acordare a măsurilor reparatorii este nu doar greoaie, ci și de lungă durată. În plus, aceasta nu conduce la pronunțarea unor soluții concrete și finale în perioade scurte de timp în dosarele nerezolvate de ani de zile, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 165/2013 nu aduce în plan legislativ o problemă care până în acest moment nu a mai fost reglementată, ci, dimpotrivă, modifică acte normative vechi, din anul 2001.

13 Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 1 alin. (2), art. 4,art. 11 alin. (1), art. 16,art. 21 alin. (6), (61), (8) și (9), art. 27 alin. (1), art. 31 alin. (1) și (2), art. 33 alin. (1) și (2), art. 34 alin. (1) și (2) și art. 41 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivarea scrisă a excepției rezultă că, în realitate, se critică prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (2), art. 11 alin. (1), art. 16,art. 21 alin. (6), (61), (8) și (9), art. 27 alin. (1), art. 31 alin. (1) și (2), art. 33 alin. (1) și (2), art. 34 alin. (1) și (2) și art. 41 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (2): "(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III";

- Art. 4:"Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 11 alin. (1): "(1) Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.";

-Art. 16:"Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).";

-Art. 21 alin. (6), (6¹), (8) și (9): "(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

(6¹) În cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă, potrivit prevederilor alin. (6). [...]

(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz. aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).

(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege. Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv. ";

- Art. 27 alin. (1): "(1) Punctele acordate prin decizia de compensare pot fi valorificate prin achiziționarea de imobile din Fondul național la licitația publică națională, începând cu data de 1 ianuarie 2016";

-Art. 31 alin. (1) și (2): "(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.

(2) În aplicarea alin. (1), deținătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare și nevalorificate în cadrul licitațiilor naționale de imobile. Ultima tranșă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.";

- Art. 33 alin. (1) și (2): "(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.";

- Art. 34 alin. (1) și (2): "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. ";

- Art. 41 alin. (1), (2) și (5): "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei transe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

[...]

(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

16. În opinia autoarei excepției, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția celei penale și contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 referitor la dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, și art. 44 care garantează dreptul de proprietate privată.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă, mai întâi, că acțiunea a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În ceea ce privește prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care enumeră măsurile reparatorii în echivalent ce se pot acorda în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, Curtea constată, în primul rând, că autorul excepției nu critică varianta redacțională inițială, care prevedea compensarea prin puncte ca unică măsură reparatorie, ci în ansamblu modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze măsurile de finalizare a procesului de restituire a imobilelor în discuție.

18. Sub acest aspect, Curtea reține că, în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, a observat, în jurisprudența sa, că modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 5 din 8 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 31 martie 2009, Decizia nr. 1.241 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea І, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013, prin care, referindu-se la prevederile titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, dar și la prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, Curtea a constatat că acestea sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Aceleași considerații își găsesc justificarea și în ce privește art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

19. Și prevederile art. 16 din Legea nr. 165/2013 referitoare la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte sunt criticate dintr-o perspectivă similară. Acestea au mai format, în precedent, obiect al excepției de neconstituționalitate, iar Curtea Constituțională a reținut, de exemplu, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, că acestea constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, în acord cu cele reținute în jurisprudența sa, reprezentată de Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014, Curtea a observat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Prin aceeași hotărâre, în cadrul măsurilor cu caracter general sugerate cu titlu orientativ, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat act cu interes de propunerea avansată de Guvernul român în planul său de acțiune ce vizează stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative, arătând că o astfel de măsură, cu condiția să fie realistă și dublată de un control jurisdicțional efectiv, ar putea avea un impact pozitiv asupra eficienței mecanismului de despăgubire. Curtea a reținut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menționată a fost lăsată însă statului român o largă marjă de apreciere în privința mijloacelor prin care să îndeplinească obligațiile juridice impuse și să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere.

20. Tot astfel, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României (paragraful 127), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piață a bunului, cu condiția ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului.

21. În ce privește prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că acestea au ca obiect probleme referitoare la restituirea terenurilor potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991. Or, litigiul în soluționarea căruia a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate vizează acordarea de despăgubiri pentru un imobil a cărui revendicare a fost făcută în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin urmare, textul de lege criticat nu are legătură cu cauza, nefiind îndeplinită condiția impusă de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel că excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

22. În ce privește prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, privind evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi, autoarea excepției susține că sunt neconstituționale, întrucât ar crea inegalități între persoanele îndreptățite sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite, ținând cont de faptul că până la apariția Legii nr. 165/2013 se aplica principiul restitutio in integrum și se evaluau imobilele la valoarea de piață, în timp ce în prezent valoarea imobilelor se stabilește în funcție de grila notarială. Curtea s-a mai pronunțat, în jurisprudența sa, asupra unor critici similare, reținând, de exemplu, prin Decizia nr. 395 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014, că modificarea criteriilor de evaluare a imobilelor reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională obligațiile impuse statului român prin Hotărârea-pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, în vederea urgentării și finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, Curtea a observat că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorității învestite. Sub acest aspect, în jurisprudența sa, exemplu fiind Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituțională a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective.

23. Același raționament este valabil și în ceea ce privește art. 21 alin. (6¹) din Legea nr. 165/2013, referitor la evaluarea prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială atunci când nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri.

24. Curtea observă, în continuare, că autoarea excepției nu formulează, cu privire la prevederile art. 21 alin. (8) și (9) din Legea nr. 165/2013, critici explicite ori susțineri individualizate cu privire la acestea, aprecierile generale referitoare la ansamblul Legii nr. 165/2013 neputându-se constitui în veritabile argumente în sensul neconstituționalității acestora. Prin urmare, excepția având ca obiect aceste texte de lege apare ca nemotivată, urmând să fie respinsă ca inadmisibilă, din perspectiva art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

25. În ceea ce privește prevederile art. 27 alin. (1) și art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, referitoare la modalitatea și termenele de valorificare a punctelor acordate prin decizia de compensare, Curtea observă că nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât obiectul acesteia îl constituie acțiunea introdusă împotriva neexecutării de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a dispozitivului deciziei civile prin care a fost obligată să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru autorul excepției. De aceea, în lipsa unei astfel de decizii, nu pot fi reținute criticile cu privire la termenul de la care pot fi valorificate punctele acordate prin decizia de compensare. Eventuala incidență a textelor legale criticate ar putea fi apreciată abia ulterior emiterii deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (fosta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor). (A se vedea, în sensul acestei soluții, și Decizia nr. 302 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014.)

26. Un raționament similar justifică respingerea ca inadmisibilă și a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 care stabilesc că plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Aceasta deoarece, astfel cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei, autoarea excepției nu se află în niciuna dintre ipotezele avute în vedere de textul de lege citat. Tot astfel prevederile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei, nu sunt nici ele incidente în cauză, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate având acest obiect va fi respinsă ca inadmisibilă.

27. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că, potrivit art. 33 din Legea nr. 165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora. Or, față de împrejurarea că autoarea excepției se află în etapa punerii în executare silită a hotărârii judecătorești irevocabile prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să emită decizia conținând titlul de despăgubire, rezultă că etapa administrativă desfășurată în fața entității învestite de lege a fost depășită prin soluționarea notificării formulate de aceștia. Prin urmare, art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu mai este incident în cauză, astfel că, ținând seama de prevederile potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, acestea neavând legătură cu cauza.

28. În ce privește art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 potrivit căruia dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni, este de reținut că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, Curtea a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere că această decizie a fost pronunțată ulterior sesizării instanței constituționale cu soluționarea prezentei excepții, rezultă că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă.

29. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la cele ale art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că acestea vizează dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Or, în cauza de față este vorba despre un dosar înregistrat la Secretariatul fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a legii menționate. Prin urmare, aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză, astfel că, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la cele ale art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

30. În ce privește dispozițiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21 din lege, Curtea reține că acestea reglementează situația care se regăsește chiar în speța de față, în care, printr-o hotărâre judecătorească ce era deja definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, s-a stabilit în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor obligația de a emite titlul de despăgubire în 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

31. În același timp, însă, Curtea observă că, după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să emită titlul de despăgubire (prin Decizia nr. 1.147 din 2 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în soluționarea recursului formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței prin care a fost admisă acțiunea) a intrat în vigoare, la 15 martie 2012, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, prin care s-a suspendat, pe o perioadă de 6 luni, adică până la 15 septembrie 2012, iar mai apoi, prin Legea nr. 117/2012 de aprobare a ordonanței de urgență menționate, până la 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor preluate în mod abuziv pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005. Față de această împrejurare, autoarea excepției critică faptul că і se vor aplica noi modalități de calcul, fiind lipsite de eficiență juridică toate actele care au fost emise în mod legal anterior intrării în vigoare a legii, inclusiv sentințele rămase irevocabile.

32. Pronunțându-se asupra constituționalității prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012, Curtea a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 802 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 24 octombrie 2012, că ordonanța de urgență criticată a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară necesară până la adoptarea de măsuri în vederea reformării legislației în domeniu și a modului în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor, de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație. Curtea a reținut că s-a avut în vedere adoptarea unor măsuri cu caracter general de natură a înlătura, pe viitor, disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire și care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză.

33. Curtea Constituțională a apreciat, cu același prilej, că Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu a negat existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu a refuzat punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic de la acel moment, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar. Guvernul român nu a refuzat executarea hotărârilor judecătorești, ci a suspendat, pentru o perioadă de timp, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012 fiind motivată și de dificultățile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătorești în această materie, generate de inexistența, la acel moment, a unui mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor.

34. În plus, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective (a se vedea exemplu fiind Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996 sau Decizia nr. 395 din 3 iulie 2014). Ca atare, nu pot fi reținute criticile referitoare la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013.