Decizia CCR nr. 622 din 4.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 133 alin. 2 şi ale art. 3021alin. 1 lit. d) din C. pr. civ. din 1865

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 133 alin. 2 și ale art. 302¹alin. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Tudor Andrei Raneti în Dosarul nr. 44.139/3/2012 (5.090/2013) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 447D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea România Hypermarché - S.A. din București, domnul avocat Remus Codreanu din Baroul București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus concluzii scrise prin care reiterează într-o formă sintetică excepția de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că liberul acces la justiție nu este un drept absolut, el fiind supus anumitor condiții stabilite de legiuitor.

5. În continuare, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor omului invocată de autorul excepției nu are relevanță în cauza de față, semnătura reprezentând expresia dorinței petentului de a se judeca.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6. Prin Încheierea din 17 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 44.139/3/2012 (5.090/2013), Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 133 alin. 2 și ale art. 302¹alin. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă din 1865, excepție invocată de Tudor Andrei Raneti într-un dosar având ca obiect soluționarea unei contestații privind o decizie de concediere.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției arată, în esență, că dispozițiile legale criticate îl împiedică să se adreseze justiției, fapt care este contrar dispozițiilor constituționale și legale în vigoare.

8. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și-a exprimat opinia potrivit căreia excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța arată că semnarea cererii de recurs este o condiție de formă esențială pentru buna administrare a justiției în calea de atac a recursului, cu atât mai mult partea are și posibilitatea să complinească omisiunea sa până la prima zi de înfățișare, în cererea de recurs. Lipsa semnăturii nu este de natură a afecta efectivitatea exercitării căii de atac și implicit să restrângă nejustificat accesul liber la justiție.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Acesta arată că mențiunile sancționate cu nulitate au un caracter esențial pentru buna administrare a justiției, numele părților, obiectul cauzei și semnătura reclamantului fiind destinate să individualizeze acțiunea civilă, să ateste manifestarea de voință necesară declanșării procesului civil și conținutul concret al pretențiilor reclamantului, lipsa acestor elemente făcând imposibilă continuarea activității judiciare. Din economia textului procedural rezultă că sancțiunea operează doar în cazul lipsei totale a mențiunilor privitoare la unul dintre elementele esențiale ale cererii de chemare în judecată.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 133 alin. 2 și ale art. 302¹alin. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă din 1865, prevederi care au următorul conținut:

- Art. 133 alin. 2: "Lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea.“;

- Art. 302¹alin. 1 lit. d): "Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: [_] d) semnătura.“

14. Curtea observă că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispozițiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865.

15. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că aceste texte de lege aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituționale.

17. Astfel, prin Decizia nr. 551 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 9 august 2007, și Decizia nr. 1.034 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 16 noiembrie 2010, Curtea a reținut că prevederile art. 133 din Codul de procedură civilă din 1865 reglementează nulitatea, ca sancțiune incidență în cazul lipsei mențiunilor esențiale ale cererii de chemare în judecată. Sunt considerate elemente esențiale ale cererii introductive de instanță numele părților, obiectul cererii și semnătura reclamantului. Regimul juridic al nulității este însă diferit. Astfel, absența numelor părților sau a obiectului cererii este sancționată cu nulitatea, fără ca legea să acorde posibilitatea împlinirii acestor lipsuri, în vreme ce, pentru lipsa semnăturii, art. 133 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 permite remedierea în tot cursul judecății, dar nu mai târziu de prima zi de înfățișare ce urmează după invocarea neregularității procedurale.

18. Curtea a constatat că mențiunile sancționate cu nulitatea au un caracter esențial pentru buna administrare a justiției, numele părților, obiectul cauzei și semnătura reclamantului fiind destinate să individualizeze acțiunea civilă, să ateste manifestarea de voință necesară declanșării procesului civil și conținutul concret al pretențiilor reclamantului, lipsa acestor elemente făcând imposibilă continuarea activității judiciare. Din economia textului procedural rezultă că sancțiunea operează doar în cazul lipsei totale a mențiunilor privitoare la unul dintre elementele esențiale ale cererii de chemare în judecată.

19. Așa fiind, Curtea a constatat că reglementarea criticată nu contravine normelor constituționale referitoare la liberul acces la justiție, dreptul la apărare și folosirea căilor de atac, ci, dimpotrivă, dă expresie acestor principii, constituind o garanție a respectării drepturilor procesuale ale părților.

20. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 302¹lit. d) din Codul de procedură civilă din 1865, prin Decizia nr. 332 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 2 august 2005, Curtea a constatat că dincolo de semnificația esențială a acestor mențiuni pentru buna administrare a justiției în faza de atac a recursului, coroborarea reglementării criticate cu dispozițiile art. 287 și art. 316 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit cărora partea are posibilitatea să complinească omisiunea lor până la prima zi de înfățișare, în cererea de apel și, prin extindere, și în aceea de recurs, impune concluzia că dispozițiile legale deduse controlului nu contravin art. 21 din Constituție.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.