HOTĂRÂRE nr. 68/2015 - aprobarea Normelor privind instituirea de auditorii financiari a măsurilor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului

Index
HOTĂRÂRE nr. 68/2015 - aprobarea Normelor privind instituirea de auditorii financiari a măsurilor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului
ANEXĂ - NORME.

CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA

HOTĂRÂRENr. 68/2015

pentru aprobarea Normelor privind instituirea de către auditorii financiari a măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului

Monitorul Oficial nr. 974 din 29.12.2015

În temeiul:

- prevederilor art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar,

republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederilor art. 115 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011;

- prevederilor Hotărârii Consiliului Camerei nr. 51/2015, privind modalitatea de adoptare a hotărârilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România,

având în vedere prevederile Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în ședința din data de 21 decembrie 2015, hotărăște:

Art. 1

Se aprobă Normele privind instituirea de către auditorii financiari a măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei Auditorilor Financiari din România,

Gabriel Radu