Decizia CCR nr. 18 din 22.01.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 18

din 22 ianuarie 2013

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Victoria Beldean în Dosarul nr. 10.760/107/2011 al Curții de Apel Cluj - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.366D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10.760/107/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Excepția a fost ridicată de Victoria Beldean cu ocazia soluționării recursului declarat de Casa Județeană de Pensii Alba împotriva unei sentințe civile pronunțate de Tribunalul Alba într-o cauză având ca obiect "contestație decizie de pensionare“.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece încalcă normele de tehnică legislativă care impun existența unei congruențe între motivele și scopul unui act normativ, pe de o parte, și între efectele juridice ale acestuia, pe de altă parte. De asemenea, arată că, la finalul anului 2011, după finalizarea procesului de recalculare a pensiilor, există o discrepanță majoră între expunerea de motive și previziunea Guvernului, în sensul că prin această măsură nu s-a realizat economia scontată de autorități, la momentul edictării acestei legi.

Apreciază că se aduce atingere și dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Constituția României, întrucât recalcularea pensiilor speciale nu a fost o măsură de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, ci o măsură profund pernicioasă pentru bugetul de stat.

În fine, în opinia autorului excepției, Legea nr. 119/2010 contravine dispozițiilor art. 20 din Constituție, cu raportare la art. G pct. 2 din partea a V-a și art. 12 pct. 2 din partea a II-a a Cartei sociale europene revizuite, precum și art. 65 pct. 1 și 2 din partea a XI-a din Codul european de securitate socială al Consiliului Europei, întrucât, în majoritatea cazurilor, în urma recalculării pensiilor de serviciu, cuantumul ce a rezultat din această operațiune nu este cel puțin egal cu 40% din totalul câștigului anterior al beneficiarului pensiei. De asemenea, apreciază că sunt încălcate prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dat fiind faptul că dreptul de pensie, ca drept fundamental, este un "bun“ în sensul acestei norme internaționale, protejat în consecință, și nu poate face obiect al unei deposedări totale sau parțiale decât numai în condițiile și cazurile expres stipulate de norma menționată.

Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar reglementarea de lege criticată nu contravine dispozițiilor constituționale și internaționale invocate.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, care au următorul cuprins:

"Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare: [_]

c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea;“.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că aceste prevederi legale contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 47 alin. (1) referitor la obligația statului de a asigura un nivel de trai decent și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. G pct. 2 din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite și, în subsidiar, prevederile art. 12 pct. 2 din partea a II-a a aceleiași carte, raportat la art. 65 pct. 1 și 2 din partea a XI-a din Codul european de securitate socială al Consiliului Europei, precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea legală criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și internaționale invocate și în prezenta cauză.

În acest sens este Decizia nr. 904 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2013, și Decizia nr. 966 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2013, prin care Curtea a statuat că prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale.

Astfel, față de critica autorului excepției de neconstituționalitate referitoare la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, justificată prin aceea că există o discrepanță evidentă între cele arătate în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010 cu privire la situația de criză care impune adoptarea sa și efectele reale ale acestui act normativ, prin deciziile amintite, Curtea a reținut că norma constituțională invocată instituie obligația respectării Constituției și a legilor.

Ca atare, nu se poate reține încălcarea acestui text constituțional, ci, mai degrabă, "o previzionare inexactă a efectelor Legii nr. 119/2010, fapt care nu reprezintă, însă, un aspect de neconstituționalitate“.

De asemenea, referitor la înfrângerea art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai decent, Curtea a constatat că "aceste dispoziții constituționale sunt lipsite de relevanță, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obținută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituțional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat“.

În fine, în ceea ce privește susținerile privind contrarietatea Legii nr. 119/2010 cu prevederile Cărții sociale europene revizuite și ale Codului european de securitate socială al Consiliului Europei, motivate de o pretinsă nerespectare a cuantumurilor prestațiilor sociale arătate în aceste acte internaționale, Curtea a reținut că, "în sistemul public de pensii, întemeiat pe principiul contributivității, cuantumul pensiei este raportat nu doar la veniturile obținute imediat înainte de deschiderea dreptului la pensie, ci la veniturile obținute pe întreaga perioadă de contribuție. Prevederile internaționale invocate nu stabilesc nici ele că veniturile în funcție de care se apreciază cuantumul la pensie sunt numai acelea aferente ultimilor ani de contribuție, astfel că apar ca lipsite de temei criticile de neconstituționalitate invocate“.

În ceea ce privește invocarea încălcării prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o acestui articol, în noțiunea de "bun“, ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar eliminarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi*,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Victoria Beldean în Dosarul nr. 10.760/107/2011 al Curții de Apel Cluj - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

OPINIE SEPARATĂ

Socotim că nu numai prevederile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituționale, ci întreaga lege, întrucât încalcă dispoziții și principii prevăzute de Constituția României. Nu vom repeta argumentele aduse soluției de neconstituționalitate privind pensiile magistraților, ci ne vom opri în mod special asupra încălcării art. 15 alin. (2) din Constituție.

Astfel, prevederile art. 1-5 și art. 12 din lege încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, care consacră principiul neretroactivității legii.

Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție, "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile“. Așadar, o lege se aplică, cum spune autorul sesizării, situațiilor născute numai după adoptarea ei, exercitându-și acțiunea asupra faptelor care se vor produce ulterior intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute (facto praeterita), cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la acel moment. Or, aplicarea în timp a unei legi este guvernată de principiul neretroactivității legii noi. Pensiile speciale au fost stabilite, așadar, în baza legilor adoptate în domeniul pensiilor, pe anumite categorii socio-profesionale, și sunt derogatorii de la dreptul comun. Aceste legi se aplică situațiilor juridice constituite, modificate și stinse în temeiul reglementărilor lor, în baza cărora s-au creat efecte juridice definitive, revenind statului obligația de a executa în timp (obligații succesive) plata pensiilor. Așadar, obligativitatea recalculării tuturor pensiilor speciale acordate sub incidența prevederilor legale anterioare prin intrarea în vigoare a Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor este neconstituțională.

Pensiile speciale care se află în plată constituie drepturi câștigate ce nu pot fi recalculate în baza unei legi noi, neputând fi nici modificate, întrucât legea s-ar aplica retroactiv.

Pensiile militare de stat, pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor, judecătorilor, respectiv magistraților-asistenți ai Curții Constituționale, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular, pensiile de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil, navigant, profesionist din aviația civilă, pensiile de serviciu ale personalului Curții de Conturi aflate în plată sunt stabilite sub imperiul legislației anterioare.

Așadar, prin această lege are loc o modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite în baza legilor anterioare, ajungându-se să se încalce chiar substanța dreptului la pensie.

În acest sens, prin Decizia nr. 375/2005 a Curții Constituționale s-a stabilit că "noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare“. În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 57/2006, care prevede că "condițiile de exercitare a dreptului la pensie și la alte forme de asistență socială se stabilesc prin lege și, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislația în materie și de a stabili data de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție“.

De asemenea, prin Decizia nr. 120/2007, Curtea a reținut că "operațiunea de recalculare privește în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut, dar se efectuează doar după data intrării în vigoare a ordonanței și are efecte numai pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior“.

În concluzie, și numai sub acest aspect, având în vedere faptul că actualele pensii speciale au fost legal stabilite și calculate în baza unor legi în vigoare la data respectivă, recalcularea lor duce la încălcarea principiului neretroactivității legii - regulă imperativă - prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Judecător,

prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru



Note de subsol:
*:

A se vedea opinia separată formulată la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 18 din 22.01.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor