Decizia CCR nr. 557 din 17.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
Comentarii |
|
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
DECIZIA
Nr. 557
din 17 decembrie 2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ionița Cochințu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 24.254/233/2012/a1 al Judecătoriei Galați - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 659D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 24.254/233/2012/a1, Judecătoria Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Marin Frunză cu ocazia soluționării unei cereri de reexaminare a încheierii prin care a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 sunt neconstituționale în măsura în care permit instanței de judecată să soluționeze cererea de reexaminare în mod arbitrar și subiectiv. Totodată, arată că procedura de soluționare a cererii de ajutor public judiciar, și anume fără citarea părților, în camera de consiliu, prin încheiere, împotriva căreia se poate formula doar cerere de reexaminare, soluționată însă de aceeași instanță de judecată, precum și impunerea unor condiții exagerate, limitative pentru acordarea acestui ajutor, referitoare la obligația solicitantului de a preciza cuantumul, suma ajutorului public de care a mai beneficiat în cursul acelui an, în condițiile în care numai instanța de judecată, Baroul Avocaților și Ministerul Justiției cunosc aceste date, determină tergiversarea în mod forțat a soluționării cauzei și "încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, principiul statului de drept, dreptul la o judecată dreaptă și nepărtinitoare, principiul universalității, principiul egalității, dreptul privind interzicerea discriminării, dreptul de acces liber la justiție, dreptul la un recurs efectiv la o instanță națională, dreptul la două grade de jurisdicție și dreptul la control judiciar ierarhic superior“.
Judecătoria Galați - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, cu modificările și completările ulterioare.
Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 - Statul român, art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern,art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,art. 124 - Înfăptuirea justiției, art. 126 - instanțele judecătorești și art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană, raportate la dispozițiile art. 1 - Obligația de a respecta drepturile omului,art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv, art. 14 - Interzicerea discriminării și art. 17 - Interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și la cele din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 s-a mai pronunțat, în numeroase rânduri, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, invocate chiar de autorul prezentei excepții de neconstituționalitate, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 111 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 martie 2012, sau Decizia nr. 852 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 14 decembrie 2012.
Cu acele prilejuri, Curtea Constituțională, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, a reținut că prin reglementările cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă se urmărește asigurarea efectivității dreptului de acces la justiție, prin stabilirea unor minime și rezonabile condiții. În acest sens, s-a arătat că stabilirea unor limite și condiții privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului în formele prevăzute la art. 6 din ordonanță, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor și a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susținere din partea statului și l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul electiv la justiție.
De asemenea, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la posibilitatea de a ataca încheierea prin care s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar, Curtea, prin Decizia nr. 385 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, a constatat că, potrivit art. 15 din actul normativ criticat, împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii, iar cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet.
Curtea a mai arătat că judecarea cererii privind acordarea ajutorului public judiciar nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a acestei cereri, astfel încât sunt justificate, din considerente de celeritate, judecarea în camera de consiliu, fără citarea părților, și inexistența căii de atac a recursului la o instanță superioară.
Totodată, în soluționarea cererii nu este necesară administrarea tuturor mijloacelor de probă reglementate de Codul de procedură civilă, deoarece judecarea se face pe baza unor criterii obiective ce pot fi probate prin înscrisuri. Faptul că judecarea cererii de reexaminare se face de către magistrații aceleiași instanțe nu este de natură să aducă atingere dreptului la un tribunal imparțial și dreptului la apărare. Prezumția de imparțialitate și independență a judecătorilor nu poate fi înlăturată prin faptul că aceștia lucrează la aceeași instanță ca și colegii lor care au soluționat fondul cererii.
Pe de altă parte, soluționarea cererii de reexaminare se face pe baza unor criterii obiective și presupune verificarea anumitor înscrisuri din care să rezulte starea materială a solicitantului și a familiei sale.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 24.254/233/2012/a1 al Judecătoriei Galați - Secția civilă și constată că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Galați - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu
HG nr. 56/2014 - stabilirea numărului maxim de posturi pentru... → |
---|