Art. 1505 Noul cod civil Liberarea garanţiilor Dovada plăţii Plata
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Plata
SECŢIUNEA a 4-a
Dovada plăţii
Plata
SECŢIUNEA a 4-a
Dovada plăţii
Art. 1505
Liberarea garanţiilor
Dacă părţile nu au convenit că garanţiile vor asigura executarea unei alte obligaţii, creditorul care a primit plata trebuie să consimtă la liberarea bunurilor afectate de garanţiile reale constituite pentru satisfacerea creanţei sale, precum şi să restituie bunurile deţinute în garanţie, dacă este cazul.
| ← Art. 1504 Noul cod civil Plata prin virament bancar Dovada... | Art. 1506 Noul cod civil Imputaţia plăţii făcută prin... → |
|---|
1. Pentru ca prezumţia de liberalitate să existe, trebuie ca remiterea titlului să fie voluntară. Astfel, posesiunea titlului înmânat debitorului prezumă remiterea voluntară şi incumbă creditorului, care ar invoca că titlul i-a fost sustras sau că l-ar fi predat prin eroare, doi sau violenţă, să probeze aceste împrejurări excepţionale (C.B.I., 149/912, Curier Jud. 74/912, în C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. II, 2000, p. 728).
2. în principiu, este admis creditorului, pentru a combate prezumţia remiterii voluntare a titlului original făcute debitorului, să stabilească prin
Citește mai mult
toate mijloacele de probă, chiar cu ajutorul unor simple prezumţii, că aflarea titlului în mâna debitorului nu e rezultatul unui fapt personal şi voluntar din partea sa (Cos. 1379/dec. 29/82 B.p. 1202, în 1911, în C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. II, 2000, p. 728).3. Probele cu martori şi prezumţii sunt admisibile pentru stabilirea remiterii voluntare a titlului original făcute debitorului şi pierderea titlului de către acesta din cauză majoră. Prin urmare, instanţa se poate baza pe aceste probe pentru a decide liberaţiunea debitorului de obligaţia constatată prin act (Cos. I 220/1911, Jurisprudenţa 20/1911, în C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. II, 2000, p. 728).
4. Cu toate că posesia de către debitor a titlului constitutiv al obligaţiei face să se prezume liberaţiunea, totuşi această prezumţie încetează când la baza remiterii titlului nu mai rezidă aceleaşi consideraţii care au legitimat această măsură (C. Apel Buc. S.IV, 163/1920, Dreptul nr. 43/1920, în C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. II, 2000, p. 729).
5. Remiterea voluntară a titlului constituie o probă a liberaţiunii. Când titlul datoriei a fost înlocuit prin o hotărâre judecătorească, atunci remiterea lui nu mai dă loc la aplicarea acestei prezumţii, pentru că titlul definitiv al creditorului este hotărârea judecătorească obţinută şi remiterea titlului original este o simplă prezumţie de fapt, care prin ea însăşi nu are puterea de a dovedi liberaţiunea (Trib. Ilfov, IV, Dr. 11/910, p. 90, în C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. II, 2000, p. 728).
6. Pârâta, în calitate de debitoare, nu recunoaşte debitul faţă de reclamantă, iar facturile depuse la dosar sunt acte unilaterale emise de reclamantă, care nu se coroborează sub aspectul sumei pretinse cu alte probe administrate în cauză. Inconsecvenţa reclamantei în propriile susţineri referitoare la cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii este nu numai de natură a crea confuzie în raport cu pârâta, care nu recunoaşte că datorează vreo sumă de bani reclamantei în acest moment, dar are efecte şi cu privire la dovada pretenţiilor deduse judecăţii, conform art. 1169 C. civ. 1864 şi corespunzător asupra judecării cererii. Astfel, nu este suficientă împrejurarea că reclamanta a depus la dosar contractul dintre părţi şi anumite facturi emise în executarea acestuia, ci trebuie ca aceasta, în calitate de parte care declanşează demersul judiciar (acţiunea civilă), să arate expres şi în modul cel mai clar cu putinţă atât sumele pretinse de la pârâtă, cât şi izvorul acestor pretenţii (fiecare dovadă a acestora trebuind să corespundă cu petitul cererii de chemare în judecată) (C.A. Bucureşti, s. a V-a civ., dec. nr. 240/2009, www.cabl864.eu).
7. Cererea reclamantei prin care a solicitat obligarea pârâtei să-i emită documentele legale de plată, respectiv chitanţă, din care să rezulte că a achitat suma de 341.909.597 lei, contravaloarea bunurilor menţionate în contractul de vânzare-cumpărare, nu are temei legal, deoarece, potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, prin casierie nu se pot face plăţi mai mari de 100.000.000 lei. Nu are importanţă că intimata figurează în evidenţele contabile ale recurentei în calitate de furnizor (imobilităţi), cât timp aceasta din urmă avea obligaţia să facă dovada efectuării plăţii preţului printr-un document justificativ întocmit cu respectarea dispoziţiilor privind Legea contabilităţii nr. 82/1991 (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 648/2007).
8. Reclamantul, prin acţiunea promovată, susţine că suma de bani nu i-a fost restituită de pârâtă. Pârâta a prezentat în instanţă înscrisul sub semnătură privată, semnat de reclamant şi din conţinutul căruia rezultă că acestuia i-a fost remisă suma de bani, deci obligaţia s-a stins prin plată. Prin răspunsul la interogatoriu, creditorul şi-a recunoscut semnătura pe acest înscris, dar a susţinut că textul în limba engleză a fost adăugat ulterior semnăturii sale. A mai precizat că i-a dat pârâtei un înscris cu semnătura sa „în alb" pentru a-i cumpăra un apartament. în acest context, instanţele sunt datoare să stabilească dacă înscrisul sub semnătură privată, semnat de creditor, are valoarea juridică a unei chitanţe liberatorii de plată prin conţinutul său. Astfel, potrivit art. 177 alin. (1) C. proc. civ., „acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura". în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 1177 C. civ. 1864. în condiţiile în care creditorul şi-a recunoscut semnătura, dar a contestat textul în limba engleză redactat pe computer, susţinând că a fost adăugat ulterior, fiind în discuţie autenticitatea conţinutului înscrisului, sarcina probei incumbă debitoarei. La cererea creditorului s-a efectuat în cauză expertiză criminalistică pentru a se stabili dacă semnătura acestuia pe chitanţă este preexistentă textului redactat pe calculator în limba engleză, prin care s-a conchis în lucrarea efectuată că semnătura reclamantului pe înscris este preexistentă textului, a fost dată „în alb" (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2093/2005).
2. în afară de libertatea în administrarea probelor, prin dispoziţiile legale sunt instituite o serie de prezumţii relative, ce pot fi răsturnate prin orice mijloc de probă. Astfel: a)
Citește mai mult
primirea de către debitor a înscrisului constatator al creanţei prezumă că s-a executat obligaţia;b) deţinerea înscrisului autentic constatator al obligaţiei de către debitor prezumă că s-a executat obligaţia, creditorul putând dovedi însă că acesta este deţinut pentru alt motiv;
c) executarea prestaţiei principale prezumă, până la proba contrară, executarea şi a prestaţiilor accesorii; d) înscrisul liberator dat pentru primirea uneia dintre prestaţiile periodice obiect al obligaţiei face să se prezume, până la proba contrară, executarea prestaţiilor devenite scadente anterior; e) în situaţia plăţii prin virament bancar, ordinul de plată semnat de debitor şi vizat de instituţia de credit plătitoare prezumă efectuarea plăţii, până la proba contrară.
3. Principiul libertăţii probaţiunii, care califică plata ca fapt juridic, se referă la toate plăţile care nu se fac în bani sau prin transferul proprietăţii unui lucru. Astfel, s-a admis proba cu martori pentru a dovedi faptul prestării îngrijirilor medicale de către un medic în favoarea unui pacient, precum şi faptul că pacientul a fost informat în prealabil, conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Nu este uzual să se ceară chitanţă pentru prestaţii care nu sunt efectuate în bani şi, astfel, se justifică o imposibilitate morală de procurare a înscrisului doveditor. Imposibilitatea se deduce în mod abstract, din însăşi natura obligaţiei, independent de împrejurările de fapt ale cauzei (/. Turcu, Noul Cod civil, p. 608).
4. Atunci când prestaţia constă în plata unei sume, principiul este exigenţa înscrisului. Acest înscris poate să constea într-o chitanţă liberatorie şi, dacă este cazul, în remiterea înscrisului original al creanţei. Debitorul suportă eventualele cheltuieli pentru întocmirea chitanţei, dacă ea are o formă autentică. Refuzul nejustificat al creditorului de a elibera chitanţa justifică amânarea plăţii de către debitor. Progresul tehnic a condus la dematerializarea chitanţei prin adoptarea formei electronice (Ibidem).
5. Datorită specificului activităţii notariale şi rigorilor de care este ţinută această activitate, dovada plăţii se poate face în faţa notarului public numai cu înscrisuri (declaraţie notarială dată de creditor în formă autentică sau cu legalizare de semnătură ori înscrisuri eliberate de instituţia de credit în cazul plăţii prin transfer bancar) (îndrumar notarial, voi. I, p. 561).
6. O chitanţă în formă autentică, prin care se atestă plata efectuată în prezenţa notarului, face dovadă până la înscrierea în fals. Faţă de terţele persoane este opozabilă data certă a chitanţei (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 608).
7. Plata are drept efect liberarea debitorului de obligaţia asumată. Se poate întâmpla ca un creditor să conteste executarea obligaţiei de către debitorul său, astfel că urmează a se pune problema probei plăţii. Din punctul de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor şi debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligaţii trebuie să dovedească existenţa ei. La rândul său, în măsura în care debitorul pretinde stingerea ei prin plată, va trebui să dovedească tocmai faptul efectuării plăţii (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 410).
8. Uneori faptul plăţii este prezumat de lege. Astfel, potrivit art. 1138 C. civ. 1864 [art. 1503 NCC, n.n.J, remiterea voluntară a titlului original făcută de creditor debitorului dă proba liberaţiunii, iar remiterea voluntară a copiei legalizate a titlului prezumă, până la proba contrarie, remiterea de datorie sau plată. Rezultă că, atunci când creditorul remite debitorului titlul constatator al creanţei, care este un înscris sub semnătură privată, se prezumă absolut liberarea sa prin plată sau prin remitere de datorie. Cel interesat va trebui să dovedească modul cum s-a făcut liberarea. Dacă se restituie debitorului titlul original constatator al creanţei, înscris autentic sau hotărâre judecătorească învestită cu formulă executorie, prezumţia de liberare, deci de liberare prin plată, este relativă. într-adevăr, actul sub semnătură privată există într-un singur exemplar, pe când de pe un înscris autentic se pot dobândi copii legalizate. în sfârşit, în celelalte cazuri, creditorul va elibera debitorului o chitanţă prin care să se ateste plata efectuată - chitanţă liberatorie. în majoritatea cazurilor, creditorul eliberează debitorului o chitanţă sub semnătură privată prin care el atestă plata (Idem, p. 410-411).
9. Dreptul la eliberarea chitanţei se poate exercita şi ulterior plăţii. Debitorul are dreptul de a cere restituirea titlului original al creanţei (Proiect 2004).
10. Pentru ca prezumţia legală prevăzută de art. 1138 alin. (1) C. civ. 1864 [art. 1503 NCC, n.n.] să-şi găsească aplicaţiunea, trebuie îndeplinite patru condiţii: a) titlul remis să fie titlul original al creanţei; b) remiterea să se fi făcut în mod voluntar; c) remiterea să fie făcută de creditor; d) remiterea să se facă în mâinile debitorului (C. Hamongiu, N. Georgean, op. cit., voi. VIII, 1932, p. 152).
11. Când actul sub semnătură privată este făcut în mai multe originale, pentru ca această prezumţie să-şi găsească aplicaţiunea, trebuie ca toate originalele să se găsească în mâinile debitorului. Nu există prezumţie de plată în cazul remiterii unui simplu act recognitiv sau confirmativ, afară de cazul când este vorba de un titlu nou, ţinând loc de original şi care constituie în mâinile creditorului singura dovadă a dreptului său de creanţă. Remiterea titlului original nu constituie o probă de liberaţiune în cazul când există un titlu nou. Nu pot fi considerate ca titluri originale simplele facturi sau orice alte acte detaliate de furnituri sau de datorii diferite liberate debitorului de către creditor, mai cu seamă dacă nu sunt prevăzute de creditor cu menţiunea că au fost achitate sau cu alte menţiuni liberatorii (Idem, p. 152).
12. După părerea dominantă, când debitorul se află în posesiunea titlului original, remiterea titlului creează o prezumţie legală de liberaţiune în beneficiul debitorului, aşa încât creditorul va trebui să dovedească că remiterea nu a fost voluntară. Instanţa va aprecia în mod suveran faptul remiterii sau neremiterii titlului şi caracterul voluntar sau nevoluntar al acestei remiteri (Idem, p. 152-153).
13. în reglementarea noului Cod civil, dacă creditorul a predat de bunăvoie debitorului originalul înscrisului constatator al creanţei, se naşte prezumţia stingerii obligaţiei prin plată, până la proba contrară, care poate fi făcută cu privire la stingerea obligaţiei pe altă cale. Dovada plăţii în acest mod este opozabilă şi atunci când plata s-a efectuat de un codebitor sau de un fideiusor. Chiar şi atunci când s-a remis debitorului sau celui care l-a primit înscrisul original constatator al creanţei, se permite creditorului să facă dovada, cu orice mijloc de probă, că altul a fost motivul predării, şi nu stingerea obligaţiei. Persoanele care au primit înscrisul original al creanţei se bucură de prezumţia că înscrisul le-a fost predat voluntar de către creditor, ceea ce presupune că şi creditorului i se oferă şansa de a dovedi deposedarea involuntară sau predarea viciată de eroare [I. Turcu, Noul Cod civil, p. 609).
14. Proba făcută de creditor în sensul că remiterea s-a făcut pentru un alt motiv decât stingerea obligaţiei este admisibilă dacă înscrisul original este în formă autentică.
15. Un alt efect al plăţii este acela al liberării bunurilor debitorului de toate sarcinile de care au fost afectate: gaj, ipotecă etc.
(1) Constituirea, conţinutul şi opozabilitatea drepturilor reale de garanţie sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data când s-au născut.
(2) Formalităţile de publicitate pentru opozabilitate faţă de terţi a drepturilor reale de garanţie sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data efectuării acestora.
(3) Drepturile reale de garanţie îşi păstrează rangul de prioritate dobândit conform legii în vigoare la momentul realizării formalităţilor de publicitate.