Art. 2082 Noul cod civil Remuneraţia agentului Contractul de agenţie
| Comentarii |
|
Contractul de agenţie
Art. 2082
Remuneraţia agentului
(1) Agentul are dreptul la o remuneraţie pentru toate contractele încheiate ca efect al intervenţiei sale.
(2) Remuneraţia poate fi exprimată în cuantum fix sau variabil, prin raportare la numărul contractelor sau actelor de comerţ, ori la valoarea acestora, când se numeşte comision.
(3) În lipsa unei stipulaţii exprese sau a unei prevederi legale, agentul are dreptul la o remuneraţie stabilită potrivit uzanţelor aplicabile fie în locul în care agentul îşi desfăşoară activitatea, fie în legătură cu bunurile care fac obiectul contractului de agenţie.
(4) Dacă nu există astfel de uzanţe, agentul este îndreptăţit să primească o remuneraţie rezonabilă, în funcţie de toate aspectele referitoare la contractele încheiate.
(5) Dispoziţiile art. 2.083-2.087 sunt aplicabile numai în măsura în care agentul este remunerat total sau parţial cu un comision.
| ← Art. 2081 Noul cod civil Renunţarea comitentului la încheierea... | Art. 2083 Noul cod civil Condiţiile comisionului Contractul de... → |
|---|
1.
Citește mai mult
Similar reglementării anterioare, este introdusă o dispoziţie cu caracter general privind remunerarea agentului, instituindu-se dreptul acestuia de a primi o remuneraţie pentru toate contractele încheiate ca efect al intervenţiei sale.2. „Legea franceză 91-593/1991 stabilea că remuneraţia trebuie fixată prin contract sau prin uzanţele practicate în sectorul de activitate acoperit prin mandat. Remuneraţia este în mod obişnuit un comision ce variază în funcţie de numărul şi valoarea afacerii" (C. Roşu, Reglementarea..., 195).
3. Ca şi în reglementarea anterioară (art. 10 din Legea nr. 509/2002), remuneraţia poate consta într-o sumă fixă sau variabilă, caz în care se numeşte comision. Singura deosebire în privinţa tipului de remuneraţie este aceea că în noul Cod civil nu se mai prevede şi posibilitatea remuneraţiei parţial sumă fixă, parţial comision.
4. Potrivit noului Cod civil, comisionul reprezintă o valoare care se stabileşte prin raportare la două criterii: numărul contractelor încheiate de agent sau al actelor de comerţ realizate de acesta sau valoarea acestora. Se observă uzitarea noţiunii de „acte de comerţ" în contrapondere cu noţiunea de „contracte". Probabil că legiuitorul are în vedere atunci când foloseşte noţiunea de „acte de comerţ" operaţiunile de negociere desfăşurate de agent.
5. Privitor la modul de stabilire a remuneraţiei. Codul respectă principiul priorităţii voinţei părţilor, prevăzând că remuneraţia agentului se stabileşte mai întâi de către părţi.
6. în ipoteza în care părţile nu au stabilit remuneraţia agentului, iar în lege nu există o dispoziţie în acest sens, agentul are dreptul la o remuneraţie stabilită potrivit uzanţelor aplicabile, fie în locul în care agentul îşi desfăşoară activitatea (1), fie în legătură cu bunurile care fac obiectul contractului de agenţie (2). în reglementarea anterioară, se menţiona că agentul are dreptul de a primi o remuneraţie în conformitate cu uzanţele comerciale ale zonei şi sectorului de piaţă în care operează.
7. Bineînţeles că uzanţele trebuie probate de persoana interesată. Uzanţele sunt obiceiul şi uzurile profesionale (pentru o definiţie a acestora, o se vedea G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil, p. 8).
8. Legiuitorul noului Cod civil oferă o soluţie şi în cazul absenţei uzanţelor, arătând că, în această ipoteză, agentul trebuie să primească o remuneraţie rezonabilă, prin raportare la contractele încheiate. în reglementarea anterioară, se menţiona că agentul are dreptul de a primi o remuneraţie corespunzătoare, ţinând cont de toate aspectele caracteristice ale operaţiunilor efectuate.
9. Practic, în ambele prevederi accentul este pus pe activitatea concreta desfăşurată de agent pentru încheierea contractului.
JURISPRUDENŢĂ
1. Cu ocazia judecării cauzei, se impune ca instanţa să clarifice natura juridică a obligaţiei asumate de către reclamant, deoarece în materia executării obligaţiilor, instanţa este obligată să verifice dacă a fost realizat obiectul avut în vedere de părţi la momentul încheierii contractului. Contractul încheiat între părţi implică un mecanism juridic propriu, deoarece nu impune perfectarea relaţiilor comerciale intermediate de reclamant, ci şi întreţinerea relaţiilor cu clienţii potenţiali („reprezentantul comercial are sarcina de a întreţinere relaţii cu clienţii potenţiali"), ceea ce presupunea vizitarea acestora, dar şi informarea pârâtei despre afacerile încheiate sau intermediate, observaţii asupra bonităţii clienţilor şi eventuale modificări în cercurile de afaceri. Aşadar, obligaţia asumată de reclamant era una complexă, de a reprezenta interesele pârâtei într-un anumit mediu de afaceri, ceea ce implica abordarea potenţialilor clienţi, dezvoltarea unei relaţii de comunicare cu aceştia, astfel încât pârâta să fie cunoscută în mediul de afaceri şi să aibă informaţii privind clienţii şi situaţia financiară a acestora, obligaţia de plată a preţului contractului, obligaţie ce incumbă pârâtei şi care îşi găseşte cauza juridică în obligaţia ce îi revenea reclamantului de a-şi îndeplini obligaţiile asumate prin contract. Or, atât timp cât reclamantul nu probează executarea obligaţiei de intermediere în condiţiile contractului, nu poate să ceară şi să obţină executarea obligaţiei corelative (Trib. Bucureşti, s. a Vl-a com., sent. nr. 9809/2009, nepublicată).
2. Raporturile juridice s-au stabilit printr-un contract de agenţie încheiat de reclamantă, în calitate de agent comercial, şi societatea beneficiară, în speţă pârâta. Instanţele greşit au apreciat asupra unui aspect esenţial, şi anume natura juridică a contractului existent între părţi, având în vedere obiectul contractului şi obligaţiile asumate de părţi prin convenţie. în realitate, convenţia încheiată între părţile litigante are natura juridică a unui contract de agenţie, supus reglementării aduse prin Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi. Astfel, raportând clauzele contractuale în speţă, cu referire la cele care stabilesc obiectul şi întinderea obligaţiilor părţilor, se constată că acestea se subscriu dispoziţiilor art. 1 din norma legală susmenţionată. Prin urmare, dezlegarea dată problemei de drept în cauză vizează natura juridică a unui contract de agenţie, reglementat printr-o normă specială de drept, urmând ca instanţa de apel să examineze, în rejudecare, legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în fond potrivit acestei calificări (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 812/2006).