Art. 2466 Noul cod civil Ipoteca asupra conturilor Executarea ipotecii mobiliare Executarea ipotecii
Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Executarea ipotecii
SECŢIUNEA a 2-a
Executarea ipotecii mobiliare
Executarea ipotecii
SECŢIUNEA a 2-a
Executarea ipotecii mobiliare
Art. 2466
Ipoteca asupra conturilor
(1) Atunci când ipoteca ce poartă asupra unui cont este perfectată conform dispoziţiilor Art. 2410 alin. (2) lit. a), creditorul poate compensa soldul creditor al contului cu creanţa ipotecară.
(2) Atunci când ipoteca ce poartă asupra unui cont este perfectată conform dispoziţiilor Art. 2410 alin. (2) lit. b) sau c), creditorul ipotecar poate ordona instituţiei de credit eliberarea soldului contului în beneficiul său.
← Art. 2465 Noul cod civil Ipoteca asupra creanţelor Executarea... | Art. 2467 Noul cod civil Conduita creditorului Executarea... → |
---|
O a doua observaţie, ce decurge direct din prima, ar fi aceea că procedura prevăzută de noul Cod civil restrânge sfera de aplicare a acestei forme de executare numai la situaţia în care ipoteca poartă
Citește mai mult
asupra unui cont, spre deosebire de procedura reglementată de Titlul VI al Legii nr. 99/1999, care se aplică atât în cazul în care bunul afectat garanţiei îl constituie contul, precum şi atunci când produsele rezultate din vânzarea bunului afectat garanţiei reprezintă sume depuse într-un cont la bancă.Trebuie să observăm că, deşi noul Cod civil reglementează expres la art. 2392 extinderea ipotecii asupra oricărui bun care înlocuieşte sau în care trece valoarea bunului ipotecat, această situaţie nu poate fi impusă prin analogie, tocmai prin impunerea cerinţei ca ipoteca asupra contului să fie perfectată, cu alte cuvinte, chiar dacă ipoteca se extinde potrivit legii asupra contului, ea nu poate fi pusă în executare decât dacă este perfectă.
► „Art. 80. (1) Dacă obligaţia garantată nu a fost plătită, iar bunul afectat garanţiei sau produsele obţinute din vânzarea lui reprezintă sume depuse într-un cont la o bancă, creditorul o va notifica în legătură cu intenţia sa de a-şi satisface creanţa din sumele depuse în acel cont. (2) Creditorul va anexa la notificare o copie de pe contractul de garanţie şi va furniza băncii toate informaţiile privind suma ce urmează a fi reţinută";
► „Art. 81. (1) în ziua primirii notificării banca este obligată să verifice dacă contractul de
Citește mai mult
garanţie a fost înscris la arhivă, gradul de prioritate al acestuia şi conformitatea semnăturii debitorului de pe contractul de garanţie cu cea aflată în evidenţele sale. (2) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), banca va putea continua să accepte depuneri în contul debitorului, dar nu va mai onora nici un ordin de plată primit după notificare";► „Art. 82. (1) După blocarea contului, potrivit art. 81 alin. (2), banca va plăti creanţa debitorului garantat din sumele acestui cont, potrivit celor solicitate de creditor. (2) Dacă, potrivit ordinii de prioritate reglementate prin prezentul titlu, un alt creditor are un rang de prioritate mai mare asupra contului de depozit, banca trebuie să plătească mai întâi creditorul cu gradul de prioritate cel mai înalt, chiar dacă creanţa acestuia nu a devenit exigibilă. (3) Banca nu răspunde pentru plăţile astfel efectuate atât timp cât respectă cu stricteţe dispoziţiile prezentului titlu şi instrucţiunile primite de la creditor o dată cu notificarea. (4) Banca este obligată să înştiinţeze debitorul, în termen de 24 de ore, despre fiecare acţiune întreprinsă în legătură cu contul său şi va proceda la deblocarea conturilor acestuia imediat ce vor fi plătite sumele pretinse de creditor".
1. Prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se putea trece la executarea ipotecii asupra unor conturi este că ipoteca trebuie să fie perfectă, potrivit dispoziţiilor art. 2410 NCC.
2. Perfectarea ipotecii mobiliare se produce atunci când aceasta produce efecte, potrivit art. 2387 NCC, iar formalităţile de publicitate au fost îndeplinite.
3. Perfectarea ipotecii asupra conturilor se realizează prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate care constau fie în înscriere la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, fie prin dobândirea de către creditor a controlului asupra contului.
4. în funcţie de modul de perfectare a ipotecii, legea reglementează două modalităţi de executare: (i) compensarea de către creditor a soldului creditor al contului cu creanţa ipotecară (în situaţia în care creditorul ipotecar este chiar instituţia de credit la care este deschis contul); (ii) ordonarea de către creditor instituţiei de credit să elibereze soldul contului în beneficiul său (în situaţia în care constituitorul, instituţia de credit şi creditorul ipotecar convin în scris că instituţia de credit va urma instrucţiunile prin care creditorul dispune de sumele aflate în cont şi în cazul în care creditorul ipotecar devine titular al contului).
5. Prin „instituţie de credit" se înţelege instituţia care desfăşoară activităţi bancare în sensul O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (M. Of. nr. 1027/2006). Nu intră sub incidenţa textului instituţiile financiare nebancare reglementate de Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare (M. Of. nr. 259/2009).
6. Textul are în vedere sumele de bani aflate în conturi indiferent de natura acestora (cont curent, depozit, cont de card etc.).
7. în ipoteza în care sumele obţinute din vânzarea bunului ipotecat sunt depuse într-un cont la bancă, iar contul este considerat afectat ipotecii prin extindere, în condiţiile art. 2392 NCC, ipoteca asupra contului poate fi pusă în executare numai dacă este perfectă.
8. Procedura executării ipotecii asupra conturilor exclude concursul celorlalţi creditori ipotecari sau privilegiaţi, banca fiind obligată să dea curs solicitărilor creditorilor ipotecari în ordinea primirii acestora, şi nu potrivit rangului de prioritate.
9. Fiind o procedură specială şi derogatorie de la dispoziţiile de drept comun, rezultă că aceasta se va aplica şi în situaţia în care ipoteca poartă asupra unui cont prin extindere, iar ipoteca este perfectă prin înscrierea la arhivă. Deşi, în acest din urmă caz, s-a urmat procedura de notificare, de înscriere a avizului de executare la arhivă şi de distribuire a sumelor din cont între creditorii privilegiaţi şi cei ipotecari, apreciem că se vor aplica dispoziţiile art. 2466 NCC, în sensul că băncii i se va ordona să elibereze soldul contului în beneficiul creditorului ipotecar.
10. Nerespectarea regulilor referitoare la executarea ipotecii asupra conturilor atrage răspunderea creditorului ipotecar pentru prejudiciile cauzate, în condiţiile art. 2475 NCC.