Art. 367 Noul cod civil Obiectul convenţiei matrimoniale Regimul comunităţii convenţionale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
| Comentarii |
|
Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
SECŢIUNEA a 4-a
Regimul comunităţii convenţionale
Art. 367
Obiectul convenţiei matrimoniale
În cazul în care se adoptă comunitatea convenţională, convenţia matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:
a) includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepţia bunurilor prevăzute la art. 340 lit. b) şi c);
b) restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei, cu excepţia obligaţiilor prevăzute la art. 351 lit. c);
c) obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare; în acest caz, dacă unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau se opune în mod abuziv, celălalt soţ poate să încheie singur actul, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă;
d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunităţii;
e) modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale.
| ← Art. 366 Noul cod civil Domeniul de aplicare Regimul... | Art. 368 Noul cod civil Alte dispoziţii aplicabile Regimul... → |
|---|
a) includerea în comunitate, în tot sau în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte sau după încheierea căsătoriei;
b) restrângerea comunității la bunurile sau datoriile anume determinate în convenția matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite, sau după caz, născute, înainte sau în timpul căsătoriei;
c) obligativitatea acordului ambilor soți pentru încheierea anumitor acte de administrare;
d) includerea clauzei de preciput;
e) modalități privind lichidarea
Citește mai mult
comunității convenționale.Nu pot fi incluse în comunitatea de bunuri:
- bunurile de uz personal ale unui dintre soți;
- bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți.
Nu se poate restrânge comunitatea de bunuri în privința obligațiilor asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei.
2. Astfel, soţii au posibilitatea sâ extindă comunitatea de bunuri, prevăzând că, în afara bunurilor dobândite prin căsătorie, devin bunuri comune şi bunurile proprii dobândite anterior căsătoriei sau pe parcursul ei (cu excepţia bunurilor de uz personal şi a celor destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care fac parte din comunitatea de bunuri), că anumite
Citește mai mult
datorii proprii născute înainte ori după încheierea căsătoriei se includ în comunitatea de bunuri. Totuşi, soţii nu vor putea stipula că un bun dobândit de unul dintre soţi prin testament sau donaţie, în privinţa căruia dispunătorul a stabilit că revine soţului gratificat, va fi bun comun, neputându-se trece peste voinţa dispunătorului.3. S-a arătat că soţii au posibilitatea de a extinde comunitatea legală până Io limita comunităţii universale, în sensul includerii în comunitatea de bunuri a tuturor bunurilor prezente şi viitoare, cu excepţia celor de uz personal şi a celor destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi (M. Avram, L.M. Andrei p. 256).
4. De asemenea, soţii au posibilitatea sâ restrângă comunitatea de bunuri, prevăzând că numai anumite bunuri dobândite în timpul căsătoriei şi/sau anumite bunuri proprii dobândite în afara acesteia sau pe parcursul căsătoriei constituie bunuri comune, că doar unele datorii născute înainte sau în timpul căsătoriei, exceptând obligaţiile asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei, sunt comune.
5. Bunurile care intră în comunitatea de bunuri trebuie precis individualizate. Astfel, în ceea ce priveşte bunurile existente, acestea vor fi individualizate prin elementele lor de individualizare, iar în cazul celor viitoare, se vor preciza elemente în baza cărora acestea să fie individualizate în viitor.
6. Prin convenţie matrimonială soţii pot să stipuleze acordul lor expres pentru încheierea anumitor acte de administrare (spre exemplu, acte cu privire la un tablou de valoare, la un autoturism de valoare). Astfel, soţii pot stabili că, prin derogare de la regula potrivit căreia oricare soţ poate încheia orice acte juridice cu celălalt soţ sau cu terţe persoane, consacrată de art. 317 alin. (1) NCC, anumite acte (care trebuie expres precizate) cu privire la anumite bunuri (care, de asemenea, trebuie expres indicate) pot fi încheiate numai cu acordul ambilor soţi.
7. Administrarea unui bun cu acordul ambilor soţi poate privi numai bunurile ce intră în comunitatea de bunuri, nu bunurile proprietate exclusivă a unuia dintre soţi. Aceasta întrucât art. 342 NCC instituie regula de ordine publică potrivit căreia fiecare soţ are dreptul de a administra bunurile sale proprii, de la care nu se admit derogări convenţionale, întrucât s-ar încălca egalitatea dintre bărbat şi femeie (M. Avram, L.M. Andrei p. 258).
8. Atunci când soţii au prevăzut consimţământul lor comun pentru încheierea unui anumit act de administrare cu privire la un anumit bun, în lipsa acordului ambilor soţi actul nu poate fi încheiat. Prin derogare de la această regulă, atunci când acordul unuia dintre soţi nu poate fi obţinut întrucât acesta este în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau se opune în mod abuziv (o asemenea imposibilitate poate fi fizica - atunci când suferă de alienaţie sau debilitate mintală, în urma unui accident este în stare de inconştienţă ori datorită bolii se află sub tratament medicamentos care îi generează stări de halucinaţie, sau socială - atunci când, de pildă, dispare de la domiciliu, lipseşte de la domiciliu o perioadă îndelungată), celălalt soţ poate încheia singur actul, dar numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă. încuviinţarea instanţei de tutelă se referă la recunoaşterea dreptului soţului care solicită autorizarea de a încheia singur actul, şi nu la autorizarea soţului solicitant de a-l reprezenta pe celălalt soţ la încheierea actului. Prin aceasta se face deosebirea de mandatul judiciar reglementat de art. 315 NCC.
9. Soţii pot să includă o clauză de preciput, care se execută în natură, ca regulă, iar dacă această modalitate de executare nu este posibilă, executarea va avea loc prin echivalent, din valoarea activului net al comunităţii.
10. De asemenea, aceştia pot să stabilească diferite modalităţi de lichidare a comunităţii convenţionale. Astfel, soţii pot prevedea că lichidarea comunităţii va avea loc prin bună învoială, putând stabili, totodată, cotele-părţi din masa bunurilor comune şi din datorii care revin fiecărui soţ.
11. Stipulaţiile posibile au caracter limitativ, ceea ce înseamnă că libertatea de acţiune a soţilor trebuie să se circumscrie limitelor stabilite în cuprinsul normei analizate. Soţii pot însă opta fie numai pentru o anumită stipulaţie, fie pentru mai multe sau chiar pentru toate stipulaţiile expres şi limitativ prevăzute în cuprinsul textului analizat.
12. Spre deosebire de comunitatea legală de bunuri, în cadrul căreia soţii au o categorie expres şi limitativ prevăzută de lege de bunuri proprii, în cadrul comunităţii convenţionale viitorii soţi sau soţii, după caz, pot decide asupra naturii bunurilor dobândite de ei, având libertatea de a include în comunitate bunuri proprii dobândite anterior sau ulterior încheierii căsătoriei, exceptând bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi.
13. în cadrul comunităţii convenţionale, la fel ca în cadrul comunităţii legale de bunuri, soţii pot avea bunuri comune în devălmăşie şi bunuri proprii. Aceasta întrucât, adoptându-se regimul comunităţii convenţionale, soţii pot deroga de la regimul comunităţii legale de bunuri numai sub aspectele expres prevăzute de art. 367 NCC, între care nu regăsim şi posibilitatea considerării bunurilor comune, inclusiv a celor proprii aduse în comunitate, ca bunuri comune pe cote-părţi.
14. Conform art. 367 NCC, soţii pot doar prevedea că, în afara bunurilor dobândite prin căsătorie, devin bunuri comune şi bunuri proprii dobândite anterior căsătoriei sau pe parcursul ei ori că numai anumite bunuri dobândite în timpul căsătoriei şi/sau anumite bunuri proprii dobândite în afara acesteia sau pe parcursul căsătoriei constituie bunuri comune. Per a contrario, înseamnă că nu pot prevedea că în comunitatea de bunuri se includ şi bunuri comune pe cote-părţi dobândite de soţi anterior încheierii căsătoriei.
Sunt posibile însă una sau mai multe clauze sau totalitatea lor.
Este posibilă, astfel, extinderea comunităţii, restrângerea comunităţii, modificarea gestiunii bunurilor (acord expres pentru anumite acte de administrare), clauze privind lichidarea şi partajul comunităţii.