Art. 363 Noul cod civil Folosinţa bunurilor celuilalt soţ Regimul separaţiei de bunuri Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
Comentarii |
|
Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
SECŢIUNEA a 3-a
Regimul separaţiei de bunuri
Art. 363
Folosinţa bunurilor celuilalt soţ
(1) Soţul care se foloseşte de bunurile celuilalt soţ fără împotrivirea acestuia din urmă are obligaţiile unui uzufructuar, cu excepţia celor prevăzute la art. 723, 726 şi 727. El este dator să restituie numai fructele existente la data solicitării lor de către celălalt soţ sau, după caz, la data încetării ori schimbării regimului matrimonial.
(2) Dacă unul dintre soţi încheie singur un act prin care dobândeşte un bun, folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri aparţinând celuilalt soţ, acesta din urmă poate alege, în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul său, între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţionat şi a pretinde daune-interese de la soţul dobânditor. Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca soţul dobânditor să dispună de bunul dobândit, cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut că bunul a fost achiziţionat de către soţul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt soţ.
← Art. 362 Noul cod civil Bunurile proprietate comună pe... | Art. 364 Noul cod civil Răspunderea pentru obligaţiile... → |
---|
Citește mai mult
cele de consolidare sau reabilitate a structurii de rezistenţă, a zidurilor, acoperişului, instalaţiilor electrice, termice, sanitare, de înlocuire sau reparare a motorului ori a caroseriei unui automobil sau a unui sistem electronic în ansamblul său, ce implică o cheltuială excepţională şi care cad în sarcina soţului proprietar, exceptând situaţia în care ele sunt determinate de neefectuarea reparaţiilor de întreţinere, când revin uzufructuarului); d) cele de înştiinţare a soţului proprietar cu privire la necesitatea efectuării reparaţiilor mari; e) cele de suportare a sarcinilor şi de plată a cheltuielilor ocazionate de litigiile privitoare la folosinţa bunului, culegerea fructelor, încasarea veniturilor, de plată a primelor de asigurare dacă bunul este asigurat; f) cele de încunoştinţare a soţului proprietar cu privire la orice uzurpare a fondului şi la orice contestare a dreptului de proprietate;g) cele de restituire a pieilor sau a valorii lor, în cazul pieirii în întregime a unei turme din cauze neimputabile soţului care o foloseşte, respectiv de înlocuire a animalelor pierite cu cele de prăsilă, dacă turma nu a dispărut în întregime.2. în ceea ce priveşte fructele produse de bunul folosit, soţul care foloseşte bunul celuilalt soţ este obligat să restituie doar fructele care există la momentul solicitării restituirii de celălalt soţ ori a celor care există la momentul încetării sau schimbării regimului matrimonial.
3. Atunci când un soţ dobândeşte, în baza unui act juridic încheiat cu un terţ, un bun, folosindu-se însă, în întregime sau numai parţial, de un bun care aparţine celuilalt soţ, fără a avea consimţământul acestuia (spre exemplu, vinde bunul celuilalt soţ ori numai o cotă-parte din bun; schimbă bunul celuilalt soţ cu alt bun), soţul care nu şi-a dat acordul are posibilitatea de opţiune între: a) reclamarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit de soţul său în baza actului juridic încheiat cu terţul; b) solicitarea de daune-interese de la soţul dobânditor. Opţiunea se exercită numai în limita bunurilor proprii utilizate fără acordul său.
4. în cazul în care soţul care nu şi-a dat acordul doreşte să reclame dreptul de proprietate asupra bunului, aceasta poate avea loc numai până la momentul la care soţul dobânditor dispune de bunul dobândit. Ulterior acestui moment, proprietatea bunului poate fi reclamantă numai dacă se dovedeşte reaua-credinţă a terţului dobânditor, în sensul că acesta a cunoscut faptul că bunul s-a achiziţionat de soţul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt soţ. Terţul de bună-credinţă va păstra bunul dobândit de soţul înstrăinător prin dispunerea de bunurile celuilalt soţ.
5. Competenţa de soluţionare a acţiunii în plata de daune-interese revine instanţei de tutelă (judecătoria sau tribunalul, în funcţie de valoarea obiectului litigiului) în a cărei rază teritorială se află domiciliul soţului chemat în judecată în calitate de pârât.