Art. 82 Noul cod civil Dreptul la nume Numele Identificarea persoanei fizice

1. Numele este, pe de o parte, un atribut de identificare a persoanei fizice, iar, pe de altă parte, un element al stării civile a acesteia. Personalitatea unei persoane fizice trebuie să apară distinct faţă de personalitatea altuia, adică trebuie să fie individualizat. Individualizarea se realizează, printre altele, cu ajutorul numelui persoanei fizice. Prin urmare, numele persoanei fizice reprezintă cuvântul sau cuvintele care individualizează persoana fizică în societate (E. Lupan, I. Sabău-Pop p. 105).

2. Ca element al capacităţii de folosinţă a persoanei fizice, numele prezintă

Citește mai mult

caracterele juridice ale acestei capacităţi, urmând a vorbi despre: legalitatea numelui (acesta este recunoscut, ca aptitudine, de lege, iar, pe de altă parte, condiţiile dobândirii, modificării ori schimbării numelui sunt stabilite prin lege); generalitatea numelui (constă într-o serie de aptitudini abstracte: aptitudinea copilului de a dobândi numele potrivit legii, aptitudinea persoanei fizice de a-şi modifica numele, în condiţiile legii, ca efect al modificărilor ce intervin în starea sa civilă, aptitudinea persoanei fizice de a solicita şi obţine, în condiţiile legii, schimbarea numelui, aptitudinea de a recurge la mijloacele de drept civil prin care numele este ocrotit etc.); egalitatea numelui (regimul juridic al numelui persoanei fizice este acelaşi, egal pentru toţi oamenii, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, religie, sex sau alte asemenea criterii); inalienabilitatea numelui (persoana fizică nu poate renunţa la nume, după cum nu poate nici să îl înstrăineze); intangibilitatea numelui (nicio persoană fizică nu poate fi lipsită de folosinţa ori exerciţiul dreptului la nume, iar eventualele îngrădiri în folosinţa sau exerciţiul dreptului la nume pot interveni numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege); universalitatea numelui (presupune, pe de o parte, că toţi oamenii au dreptul la nume, iar, pe de altă parte, că omul se individualizează prin numele său oriunde s-ar găsi, în spaţiu şi timp) (G. Boroi p. 353-354).

3. Ca drept subiectiv civil nepatrimonial, numele se caracterizează prin următoarele: este un drept subiectiv absolut (poate fi exercitat de titular fără a fi nevoie de concursul altei persoane, tuturor celorlalte subiecte de drept revenindu-le obligaţia generală şi negativă de a nu îi duce atingere); este un drept subiectiv inalienabil (oricât timp ar dura neutilizarea numelui, dreptul asupra lui nu se stinge datorită acestei neîntrebuinţări); este un drept subiectiv insesizabil (nu poate forma obiect al executării silite); este un drept subiectiv imprescriptibil, atât extinctiv, cât şi achizitiv (pe de o parte, oricât timp ar dura neutilizarea numelui, dreptul asupra lui nu se stinge datorită acestei neîntrebuinţări, iar, pe de altă parte, oricât timp ar folosi cineva un nume, simplul fapt al posesiei numelui respectiv nu poate conduce la dobândirea dreptului asupra acelui nume); este un drept subiectiv strict personalei deci nesusceptibil de exercitare pe cale de reprezentare; este un drept subiectiv universal (G. Boroi p. 354-355).

4. La caracterele juridice menţionate mai sus vom mai adăuga un caracter specific, anume unitatea numelui (cele două componente ale numelui individualizează aceeaşi persoană), precum şi un altul, ce rezultă din legalitatea şi universalitatea numelui, anume obligativitatea acestuia (este obligat să răspundă la numele ce i-a fost atribuit şi să se considere juridic vizat de acest nume) (G. Boroi p. 355).

5. Numele persoanei poate să devină un nume comercial, obiect al unui drept de proprietate incorporală, care devine un obiect al fondului de comerţ. Persoana fizică are, aşadar, posibilitatea să detaşeze numele de propria persoană, pentru a face din el un nume comercial (I. Dogaru, S. Cercel p. 121).

6. De la obligativitatea purtării numelui există două excepţii: libertatea pseudonimului şi libertatea anonimatului. Aşadar, este licit să te foloseşti de un nume inventat (fals) atunci când semnezi o operă literară sau artistică. Este de asemenea licit să publici o operă fără a-ţi face cunoscut numele; în acest fel îţi păstrezi anonimatul. Ba mai mult, în practica comercială anonimatul cumpărătorilor (clienţilor) este o cutumă; numai în anumite cazuri comerciantul verifică identitatea cumpărătorilor (O. Ungureanu, C. Munteanu p. 163).

7. Potrivit legii (art. 254 NCC), cel al cărui nume sau pseudonim este contestat poate să ceară instanţei judecătoreşti recunoaşterea dreptului său la acel nume/pseudonim. De asemenea, cel care este lezat prin uzurparea, în tot sau în parte, a numelui/pseudonimului său poate să ceară oricând instanţei judecătoreşti să dispună încetarea acestei atingeri nelegitime. în situaţiile prevăzute de lege, cel interesat poate cere instanţei şi luarea unor măsuri provizorii (art. 255 NCC).

8. Prin uzurparea numelui vom înţelege fapta unei persoane de a folosi în actele vieţii civile un nume asupra căruia nu are niciun drept, nici din filiaţie, nici din căsătorie (O. Ungureanu, C. Munteanu p. 167).

9. Posesorul unui nume nu este în drept să îi conteste folosinţa celui care, în mod regulat, poartă acelaşi nume, cu excepţia cazului de concurenţă neloială pentru cei care exploatează în mod abil un omonim (O. Ungureanu, C. Munteanu p. 167).

10. Potrivit art. 2576 NCC, în raporturile de drept internaţional privat, numele persoanei este cârmuit de legea sa naţională [alin. (1)]. Legea naţionala este, după caz: legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică; legea aceluia dintre state a cărui cetăţenie o are şi de care este cel mai strâns legată, în special prin reşedinţa sa obişnuită, în cazul în care persoana are mai multe cetăţenii; legea statului unde are reşedinţa obişnuită, în cazul persoanei care nu are nicio cetăţenie sau în cazul refugiaţilor. Ca excepţie de la cele arătate anterior, stabilirea numelui copilului la naştere este cârmuită, la alegere, fie de legea statului a cărui cetăţenie comună o au atât părinţii, cât şi copilul, fie de legea statului unde copilul s-a născut şi locuieşte de la naştere [alin. (2)), iar ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, săvârşite în România, este asigurată potrivit legii române (alin. (3)).

Legislație conexă

Art. 2576 NCC

Numele

(1) Numele persoanei este cârmuit de legea sa naţională.
(2) Cu toate acestea, stabilirea numelui copilului la naştere este cârmuită, la alegere, fie de legea statului a cărui cetăţenie comună o au atât părinţii, cât şi copilul, fie de legea statului unde copilul s-a născut şi locuieşte de la naştere.
(3) Ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, săvârşite în România, este asigurată potrivit legii române.