Art. 835 Noul cod civil Obligaţia de reparare a prejudiciului pentru plasamentele nesigure Plasamentele considerate sigure Regimul juridic al administrării
Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Regimul juridic al administrării
SECŢIUNEA a 5-a
Plasamentele considerate sigure
Regimul juridic al administrării
SECŢIUNEA a 5-a
Plasamentele considerate sigure
Art. 835
Obligaţia de reparare a prejudiciului pentru plasamentele nesigure
(1) Se prezumă că un administrator acţionează prudent dacă îşi îndeplineşte atribuţiile în conformitate cu prevederile prezentei secţiuni.
(2) Administratorul care efectuează un alt plasament decât cele menţionate la art. 831 şi care nu a fost autorizat expres de către beneficiar va fi ţinut să repare prejudiciul rezultat fără a se ţine seama de existenţa vreunei culpe.
← Art. 834 Noul cod civil Menţinerea plasamentelor anterioare... | Art. 836 Noul cod civil Obligaţia administratorului de a-şi... → |
---|
Administratorul, care trebuie să acţioneze cu prudenţă şi diligenţă, nu este exonerat de răspundere prin simplul fapt că plasamentele pe care le efectuează sunt în conformitate cu dispoziţiile Codului civil privind plasamentele considerate sigure (Hotel Bord du lac Inc./Lakeshore Hotel Inc. c. Pointe-Claire (Viile de), C.S., 26.10.1988, SOQIUJ AZ-89021021, J.E. 89-135,1989, R.J.Q. 166,1989, R.D.I. 27, în J.L. Baudouin, Y. Renaud p. 1595).
► art. 803, art. 804, art. 812, art. 831, art. 832 NCC;
► art. 1343 CCQ.
1. Legiuitorul instituie o prezumţie de administrator diligent numai în persoana acelor administratori care îşi îndeplinesc atribuţiile cu respectarea strictă a dispoziţiilor art. 831-836 NCC.
2. Orice alt plasament făcut de administrator, în afara celor prevăzute expres la art. 831 NCC, fără autorizaţia prealabilă a beneficiarului, va atrage răspunderea personală a acestuia şi obligarea sa la repararea prejudiciului, indiferent de culpă. Rezultă deci că, în cazul în care administratorul îşi asumă riscul
Citește mai mult
de a efectua un plasament nesigur, acesta va fi obligat să repare prejudiciul integral cauzat beneficiarului, chiar şi pe cel pe care nu l-a putut prevedea, de exemplu, în cazul în care investeşte lichidităţi într-un fond care la data respectivă pare sigur şi oferă şi anumite garanţii şi care în timp scurt dă faliment, în mod imprevizibil şi fără vreo culpă din partea administratorului.