Art. 680 Noul Cod de Procedură Civilă Identificarea bunurilor urmăribile Efectuarea actelor de executare silită Efectuarea executării silite
Comentarii |
|
Efectuarea executării silite
SECŢIUNEA a 2-a
Efectuarea actelor de executare silită
Art. 680
Identificarea bunurilor urmăribile
(1) executorul judecătoresc are dreptul să identifice bunurile urmăribile ale debitorului şi, la locul unde ele se găsesc, să îndeplinească asupra lor acte de executare, în prezenţa debitorului sau a unuia dintre membrii majori ai familiei sale ori a unei alte persoane majore care se află în acel loc, iar în lipsa acestora, în prezenţa unui agent al forţei publice sau, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, a 2 martori asistenţi.
(2) Identificarea bunurilor urmăribile şi efectuarea actelor de executare la domiciliul sau la sediul altei persoane decât cel al debitorului se pot face, în lipsa acordului persoanei respective, numai cu autorizarea prealabilă a instanţei de executare, dată potrivit art. 679 alin. (2).
← Art. 679 Noul Cod de Procedură Civilă Accesul la bunurile... | Art. 681 Noul Cod de Procedură Civilă Măsuri în cazul... → |
---|
Legalitatea actului de executare este asigurată prin participarea uneia dintre persoanele enumerate în alineatul reprodus anterior. Executorul nu are obligaţia de a asigura cu prioritate
Citește mai mult
şi în această ordine prezenţa debitorului, urmată de prezenţa unui membru major al familiei acestuia ş.a.m.d. Apreciem că actul este legal întocmit în prezenţa unui agent al forţei publice sau, după caz, a martorilor asistenţi, dacă, indiferent de motiv, persoanele enumerate anterior nu sunt de faţă la momentul respectiv.Prezenţa a doi martori asistenţi este necesară atunci când se identifică bunuri ale debitorului situate într-o locuinţă, într-un local, într-un depozit sau într-o altă încăpere şi se procedează la sechestrarea, respectiv ridicarea acelor bunuri.
2. Autorizarea prealabilă a instanţei de executare. Alineatul (2) al art. 680 precizează că, în lipsa acordului terţului, autorizarea prealabilă a instanţei este necesară, indiferent de felul titlului executoriu, dacă se pune problema identificării şi efectuării unor acte de executare asupra unor bunuri aflate la domiciliul ori sediul altor persoane decât debitorul.
Din modul de redactare a art. 679 alin. (2) şi art. 680 alin. (2) pare a rezulta că procedura autorizării de către instanţă a accesului la bunurile debitorului este distinctă de procedura autorizării de către instanţă a identificării bunurilor urmăribile şi că executorul sau creditorul ar trebui să le parcurgă succesiv pe ambele.
Raportându-ne la considerente de ordin pragmatic, putem afirma, în pofida redactării defectuoase, că, autorizând accesul, instanţa autorizează inclusiv identificarea bunurilor şi invers. Ar fi de dorit ca textele menţionate să fie reunite într-unul singur, pentru a nu lăsa loc abuzurilor de drept din partea debitorului.