Art. 759 Noul Cod de Procedură Civilă Locul licitaţiei Procedura urmăririi mobiliare Urmărirea mobiliară

CAPITOLUL I
Urmărirea mobiliară

SECŢIUNEA a 2-a
Procedura urmăririi mobiliare

Art. 759

Locul licitaţiei

(1) Vânzarea la licitaţie se va face la locul unde se află bunurile sechestrate sau, dacă există motive temeinice, în alt loc.

(2) În cazul când în localitate există târguri oficiale recunoscute şi ţinute în mod obişnuit cel puţin o dată pe săptămână, vânzarea vitelor se va face obligatoriu în acele târguri, în zilele şi orele de târg, chiar dacă târgurile ar cădea în zilele nelucrătoare sau de sărbătoare legală, fără a fi necesară încuviinţarea instanţei de executare.

(3) De asemenea, dacă în localitate există burse de mărfuri sau cereale, toate mărfurile sau cerealele care sunt cotate la aceste burse se vor vinde, la cererea creditorului sau a debitorului, prin intermediul lor.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 759 Noul Cod de Procedură Civilă Locul licitaţiei Procedura urmăririi mobiliare Urmărirea mobiliară




Mary Hailean 21.07.2014
Vânzarea la licitaţie se va face la locul unde se află bunurile sechestrate. Articolul 759 alin. (1) permite efectuarea vânzării într-un alt loc, dacă existe motive temeinice. Executorul judecătoresc va aprecia după împrejurări existenţa acestor motive, în funcţie de interesul de a face licitaţia în cele mai corespunzătoare condiţii, pentru obţinerea celui mai bun preţ posibil.
Răspunde