Art. 135 Noul Cod Penal Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 135

Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice

(1) Persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

(2) Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat.

(3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 135 Noul Cod Penal Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice Dispoziţii generale




Traian 7.09.2022
- INSTITUTIILE PUBLICE sunt acele instituţii care se înfiinţează şi funcţionează în subordinea autorităţilor publice centrale sau locale, pe când
- INSTITUTIILE DE INTERES SI UTILITATE PUBLICA sunt cele care se înfiinţează şi funcţionează la iniţiativa persoanelor juridice de drept privat şi care, în virtutea delegării atribuţiilor de către autoritatea publică cu competenţă originară, prestează un serviciu public.
-- INSTITUTIILE PUBLICE sunt organizaţii care se înfiinţează în sistemul administraţiei publice centrale sau locale, pe când
-- INSTITUTIILE DE INTERES SI UTILITATE PUBLICA el sunt
Citește mai mult organizate sub forma unor persoane juridice de drept privat, de interes şi utilitate publică, având menirea de a satisface interesul public în domeniul lor de activitate. De aceea, denumirea acestora nu este aceea de "instituţii publice", ci aceea de "instituţii de interes şi utilitate publică".
* Distincţia dintre noţiunile de "instituţie publică" şi "instituţie de interes public" este remarcată sub aspectul obligaţiilor fiscal, în sensul că doar instituţiile publice nu datorează impozitul pe clădirile proprietate a acestora.
Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2006, aşezămintele culturale (cămine culturale, case de cultură, universităţi populare, etc.), sunt INSTITUTIILE PUBLICE sau persoane juridice de drept privat.
În ceea ce priveşte aşezămintele culturale, instituţii publice, potrivit art. 5 din ordonanţă, acestea se înfiinţează şi funcţionează în subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, în timp ce, potrivit art. 10 din ordonanţă, aşezămintele culturale de drept privat se înfiinţează de persoane fizice şi/sau persoane juridice de drept privat.
Sindicatele sunt persoane juridice de drept privat, din conţinutul acest text legal, rezultă că INSTITUTIILE DE INTERES PUBLIC sunt cele care se organizează şi funcţionează de persoanele juridice de drept privat şi care au menirea de a satisface serviciul public în domeniul lor de activitate.
Răspunde
Popa vaperia 28.08.2021
Cer să fie pedepsite persoanele juridice care cu intenție șirea credință fac erori judiciare Și materiale patrimoniale
Răspunde
Avocat Roman Laur Dan 26.03.2017
Alineatul (2) constituie o reconsiderare a răspunderii penale în cazul instituţiilor publice. Astfel, dacă sub vechea reglementare imunitatea penală era generală, indiferent în realizarea cărei activităţi era săvârşită infracţiunea, NCP modifică această soluţie. Din formularea alin. (2) rezultă că persoana juridică instituţie publică va beneficia de imunitate penală numai pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniul privat. Per a contrario, atunci când instituţia publică săvârşeşte infracţiunea în exercitarea unei activităţi ce poate face
Citește mai mult obiectul domeniului privat şi pe care o poate desfăşura în mod legal alături de activităţile ce nu pot face parte din domeniul privat, aceasta va răspunde penal.

Potrivit art. 489 NCPP, în cazul infracţiunilor săvârşite de persoanele juridice prevăzute la art. 135 alin. (1) NCP în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dispoziţiile NCPP se aplică în mod corespunzător, cu derogările şi completările prevăzute în capitolul referitor la procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice.

Aplicare art. 5 NCP-în privinţa instituţiilor publice vechiul Cod penal constituie legea penală mai favorabilă.
Răspunde
Av. Diana Ionescu 12.07.2016
Instituţia răspunderii penale a persoanei juridice a fost relativ recent introdusă în dreptul penal român, iar noul Cod penal preia în linii generale principiile consacrate în materie de Codul penal din 1969, existând însă şi unele noutăţi importante.

Potrivit textului de lege analizat, persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite prin acţiunile de realizare a obiectului de activitate ori săvârşite prin acţiunile executate în numele sau în interesul său. Prin urmare, răspunderea penală a persoanei juridice este generală,
Citește mai mult putând fi atrasă de orice activitate a ei în care se poate identifica un element subiectiv propriu acesteia, diferit de cel al persoanei fizice care execută în concret actul material. Răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de orice persoană fizică ce acţionează în numele ei, nu doar de către organele de conducere ale acesteia. De asemenea, pentru a răspunde penal, o entitate colectivă trebuie să aibă personalitate juridică. Potrivit art. 240 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a noului Cod penal, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 NCP, prin autorităţi publice se înţelege autorităţile prevăzute în mod expres în Titlul III, precum şi la art. 140 (Curtea de Conturi) şi art. 142 (Curtea Constituţională) din Constituţia României, republicată.

Răspunderea penală a instituţiilor publice nu este generală, ca în cazul celorlalte persoane juridice. Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu face obiectul domeniului privat. Per a contrario, ele răspund penal dacă fapta este săvârşită în exercitarea unei activităţi ce face obiectul domeniului privat. Prin această normă a fost extinsă răspunderea penală a persoanei juridice şi la instituţiile publice, în condiţiile menţionate mai sus.

Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte. Prin urmare, răspunderea penală a persoanei juridice nu poate constitui o protecţie, un obstacol în calea tragerii la răspundere penală a persoanei fizice. Totuşi, din interpretarea textului analizat se poate trage concluzia că răspunderea penală a persoanei juridice poate coexista cu cea a persoanei fizice, însă răspunderea penală a persoanei juridice nu presupune cu necesitate şi răspunderea penală a persoane fizice.

Legea penală mai favorabilă. întrucât, conform art. 191 CP 1969, instituţiile publice nu răspundeau niciodată penal, iar conform actualei reglementări ele răspund penal în anumite situaţii, legea penală mai favorabilă este legea veche.
Răspunde
Decizia ICCJ nr. 1/2016 23.02.2016
"ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
în numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti — Secţia I penală în Dosarul nr. 4.039/1/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate”.
Stabileşte că întreprinderea individuală, formă de activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de
Citește mai mult urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică şi, prin urmare, nu poate răspunde penal în condiţiile prevăzute de art. 135 din Codul penal.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 ianuarie 2016."

Detalii: legeaz.net/monitorul-oficial-138-2016/decizie-iccj-1-2016-interprindere-individuala-raspundere-penala-135-ncp
Răspunde
defara 3.02.2014
Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal:

Art. 240. în aplicarea dispoziţiilor art. 135 din Codul penal, prin autorităţi publice se înţelege autorităţile prevăzute în mod expres în titlul III, precum şi la art. 140 şi 142 din Constituţia României, republicată.

Corespondența cu vechiul Cod Penal (1969): art. 191: „Condiţiile răspunderii penale a persoanelor juridice.

(1) Persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal
Citește mai mult pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală. (2) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni”.
Răspunde
defara 3.02.2014
Legislaţie conexă: art. 489-503 NCPP.

Art. 489
Dispoziţii generale
(1) În cazul infracţiunilor săvârşite de persoanele juridice prevăzute la art. 135 alin. (1) din Codul penal în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dispoziţiile prezentului cod se aplică în mod corespunzător, cu derogările şi completările prevăzute în prezentul capitol.
(2) Sunt aplicabile în procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice şi dispoziţiile procedurii de cameră preliminară, care se aplică în mod corespunzător.

Art. 490
Obiectul acţiunii penale
Acţiu
Citește mai multnea penală are ca obiect tragerea la răspunderea penală a persoanelor juridice care au săvârşit infracţiuni.

Art. 491
Reprezentarea persoanei juridice
(1) Persoana juridică este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale şi procedurale de reprezentantul său legal.
(2) Dacă pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), dacă persoana juridică nu şi-a numit un mandatar, acesta este desemnat, după caz, de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţă, din rândul practicienilor în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii. Practicienilor în insolvenţă astfel desemnaţi li se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 273 alin. (1), (2), (4) şi (5).
modificat de
Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, M. Of. 515/2013;

Art. 492
Locul de citare a persoanei juridice
(1) Persoana juridică se citează la sediul acesteia. Dacă sediul este fictiv ori persoana juridică nu mai funcţionează la sediul declarat, iar noul sediu nu este cunoscut, la sediul organului judiciar se afişează o înştiinţare, dispoziţiile art. 259 alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător.
(2) Dacă persoana juridică este reprezentată prin mandatar, numit în condiţiile art. 491 alin. (2) şi (3), citarea se face la locuinţa mandatarului ori la sediul practicianului în insolvenţă desemnat în calitatea de mandatar.
modificat de
Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, M. Of. 515/2013;

Art. 493
Măsurile preventive
(1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, la propunerea procurorului, sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară ori instanţa poate dispune, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a) interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;
b) interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale;
c) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţă persoanei juridice;
d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;
e) interzicerea desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea.
(2) Pentru a asigura respectarea măsurilor prevăzute la alin. (1), persoana juridică poate fi obligată la depunerea unei cauţiuni constând într-o sumă de bani care nu poate fi mai mică de 10.000 lei. Cauţiunea se restituie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal, pronunţate în cauză, dacă persoana juridică a respectat măsura sau măsurile preventive, precum şi în cazul în care, prin hotărâre definitivă, s-a dispus achitarea persoanei juridice.
(3) Cauţiunea nu se restituie în cazul nerespectării de către persoana juridică a măsurii sau a măsurilor preventive luate, făcându-se venit la bugetul de stat la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauză, precum şi dacă s-a dispus plata din cauţiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor băneşti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
(4) Măsurile preventive prevăzute la alin. (1) pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale şi a menţinerii în cursul procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile.
(5) În cursul urmăririi penale, măsurile preventive se dispun de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheiere motivată dată în camera de consiliu, cu citarea persoanei juridice.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Împotriva încheierii se poate face contestaţie la judecătorul de drepturi şi libertăţi sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori instanţa ierarhic superioară, de către persoana juridică şi procuror, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru persoana juridică lipsă.
(8) Măsurile preventive se revocă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi la cererea procurorului sau a persoanei juridice, iar de către judecătorul de cameră preliminară şi de către instanţă şi din oficiu, numai când se constată că nu mai există temeiurile care au justificat luarea sau menţinerea acestora. Dispoziţiile alin. (5)–(7) se aplică în mod corespunzător.
(9) Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate măsurile prevăzute la art. 265 şi art. 283 alin. (2), iar faţă de practicianul în insolvenţă, măsura prevăzută la art. 283 alin. (2).
(10) Luarea măsurilor preventive nu împiedică luarea măsurilor asigurătorii conform art. 249–256.
modificat de
Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, M. Of. 515/2013;

Art. 494
Măsurile asigurătorii
Faţă de persoana juridică se pot lua măsuri asigurătorii, dispoziţiile art. 249–256 şi ale art. 5491aplicându-se în mod corespunzător.
modificat de
Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, M. Of. 515/2013;

Art. 495
Procedura de informare
(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, comunică organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a persoanei juridice, la data dispunerii acestor măsuri, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
(2) În cazul instituţiilor care nu sunt supuse condiţiei înregistrării sau autorizării pentru a dobândi personalitate juridică, informarea prevăzută la alin. (1) se face către organul care a înfiinţat acea instituţie.
(3) Organele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt obligate să comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore de la data înregistrării, în copie certificată, orice menţiune înregistrată de acestea cu privire la persoana juridică.
(4) Persoana juridică este obligată să comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore, intenţia de fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare, lichidare sau reducere a capitalului social.
(5) Dispoziţiile alin. (1)–(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul luării măsurilor preventive faţă de persoana juridică.
(6) După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii, instanţa de executare comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei juridice, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
(7) Neîndeplinirea, de îndată sau până la împlinirea termenelor prevăzute, a obligaţiilor prevăzute la alin. (3)–(5) constituie abatere judiciară şi se sancţionează cu amenda judiciară prevăzută la art. 283 alin. (4).

Art. 496
Efectele fuziunii, absorbţiei, divizării, reducerii capitalului social, ale dizolvării sau lichidării persoanei juridice condamnate
(1) Dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a persoanei juridice şi până la executarea pedepselor aplicate, intervine un caz de fuziune, absorbţie, divizare, dizolvare, lichidare sau reducere a capitalului social al acesteia, autoritatea ori instituţia căreia îi revine competenţa de a autoriza sau înregistra această operaţiune este obligată să sesizeze instanţa de executare cu privire la acesta şi să informeze cu privire la persoana juridică creată prin fuziune, absorbţie sau care a dobândit fracţiuni din patrimoniul persoanei divizate.
(2) Persoana juridică rezultată prin fuziune, absorbţie sau care a dobândit fracţiuni din patrimoniul persoanei divizate preia obligaţiile şi interdicţiile persoanei juridice condamnate, dispoziţiile art. 151 din Codul penal aplicându-se în mod corespunzător.
modificat de
Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, M. Of. 515/2013;

Art. 497
Punerea în executare a pedepsei amenzii
(1) Persoana juridică condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
(2) Când persoana juridică condamnată se găseşte în imposibilitatea de a achita integral amenda în termenul prevăzut la alin. (1), judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei juridice, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii pe cel mult 2 ani, în rate lunare.
(3) În cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată a amenzii în termenul arătat la alin. (1) sau de neplată a unei rate potrivit eşalonării, instanţa de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea sau eşalonarea amenzii organelor competente, în vederea executării acesteia potrivit procedurii de executare silită a creanţelor fiscale.
modificat de
Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, M. Of. 515/2013;

Art. 498.
Punerea în executare a pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice
(1) Copia dispozitivului hotărârii de condamnare se comunică, la data rămânerii definitive, de către judecătorul delegat cu executarea persoanei juridice respective, precum şi organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, respectiv organului care a înregistrat persoana juridică, solicitându-se totodată informarea cu privire la modul de ducere la îndeplinire a măsurii.
(2) La data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa complementară a dizolvării, persoana juridică intră în lichidare.
modificat de
Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, M. Of. 515/2013;

Art. 499
Punerea în executare a pedepsei complementare a suspendării activităţii persoanei juridice
O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare.

Art. 500
Punerea în executare a pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice
O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa închiderii unor puncte de lucru se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare.

Art. 501
Punerea în executare a pedepsei complementare a interzicerii persoanei juridice de a participa la procedurile de achiziţii publice
(1) O copie de pe dispozitivul hotărârii prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice se comunică, la data rămânerii definitive:
a) oficiului registrului comerţului, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în registrul comerţului;
b) Ministerului Justiţiei, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial;
c) oricărei autorităţi care ţine evidenţa persoanelor juridice, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate.
d) administratorului sistemului electronic de achiziţii publice.
(2) O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.
modificat de
Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, M. Of. 515/2013;

Art. 501^1
Punerea în executare a pedepsei complementare a plasării sub supraveghere judiciară
(1) Atribuţiile mandatarului judiciar privind supravegherea activităţii persoanei juridice sunt cuprinse în dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa plasării sub supraveghere judiciară.
(2) Mandatarul judiciar nu se poate substitui organelor statutare în gestionarea activităţilor persoanei juridice.
modificat de
Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, M. Of. 515/2013;

Art. 502
Punerea în executare a pedepsei complementare a afişării sau publicării hotărârii de condamnare
(1) Un extras al hotărârii de condamnare care priveşte aplicarea pedepsei complementare a afişării hotărârii de condamnare se comunică, la data rămânerii definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a-l afişa în forma, locul şi pentru perioada stabilite de instanţa de judecată.
(2) Un extras al hotărârii de condamnare care priveşte aplicarea pedepsei complementare a publicării hotărârii de condamnare se comunică, la data rămânerii definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a publica hotărârea în forma stabilită de instanţă, pe cheltuială proprie, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuale, desemnate de instanţă.
(3) Persoana juridică condamnată înaintează instanţei de executare dovada începerii executării afişării sau, după caz, dovada executării publicării hotărârii de condamnare, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării ori, după caz, de la executarea pedepsei principale.
(4) O copie de pe hotărârea de condamnare, în întregime sau în extras al acesteia, se comunică la data rămânerii definitive organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare.
modificat de
Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, M. Of. 515/2013;

Art. 503
Supravegherea executării pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice
(1) În caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepselor complementare aplicate persoanei juridice, instanţa de executare aplică dispoziţiile art. 139 alin. (2) sau, după caz, art. 140 alin. (2) ori (3) din Codul penal.
(2) Sesizarea instanţei se face din oficiu de către judecătorul delegat al instanţei de executare, potrivit art. 499–502.
(3) Persoana juridică este citată la judecată.
(4) Participarea procurorului este obligatorie.
(5) După concluziile procurorului şi ascultarea persoanei juridice condamnate, instanţa se pronunţă prin sentinţă.
modificat de
Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, M. Of. 515/2013;
Răspunde