Legea privind taxa auto publicata in Monitorul Oficial
Comentarii |
|
Monitorul Oficial de azi, 10 ianuarie 2012, a publicat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Legea instituie taxa pe autovehicule în raport cu gradul lor de poluare, contribuind astfel la strategia de reducere a emisiilor de poluanţi cu impact asupra mediului. Sumele colectate în baza acestei legi ar trebui să se transforme într-un instrument cu efecte pozitive asupra calităţii mediului, cel puţin sub două aspecte:
- descurajează circulaţia autovehiculelor uzate, cu grad ridicat de poluare, şi
- constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu deoarece sumele colectate sunt destinate în exclusivitate finanţării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului. Aşadar, taxa aplicată în baza acestei legi nu se restrânge la proiectele şi programele privitoare la poluare, ci şi la cele privind îmbunătăţirea factorilor de mediu.
Cine plăteşte taxa auto?
Legea instituie taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele existente sau care intră în Parcul auto naţional şi aplicarea ei echitabilă prin acordarea posibilităţii solicitării restituirii diferenţei dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi şi cuantumul taxei plătite. Astfel, persoana care a achiziţionat un autovehicul şi îl înmatriculează, dar şi cea care deja l-a achiziţionat, dar fără a achita taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule sau taxa pe poluare, va plăti taxa pentru emisiile provenite de la respectivul autovehicul, o singură dată. Conform legiuitorului, astfel se dă eficienţă deplină principiului "poluatorul plăteşte".
Calculul taxei
Modalitatea de calculare a taxei provenite de la autovehicule este unitară pentru toate situaţiile în care aceasta se achită. Cu alte cuvinte, taxa se va calcula în mod identic, indiferent dacă va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fară distincţie între un autovehicul produs în ţară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor care se înstrăinează după data intrării în vigoare a prezentei legi şi pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule. Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 şi norma de poluare) şi se ia în considerare şi deprecierea autoturismului, conform coeficienţilor descrişi în Anexa nr.4 al legii. Astfel, pentru condiţii identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea acelaşi cuantum, fara a diferentia intre un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România, sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România şi pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar care nu are achitata taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule.
Prin taxarea corectă a gradului de poluare, noua lege va descuraja folosirea autovehiculelor vechi care influenţează în mod negativ evoluţia factorilor de mediu şi, totodată, va încuraja folosirea surselor mobile mai puţin dăunătoare mediului.
Excepţii. Cine nu va plăti această taxă?
Autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare, proprietarii au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule conform art. 214 din Codul fiscal. Pentru aceste automobile nu se va achita taxa pe poluare la prima transcriere a dreptului de proprietate după data intrării în vigoare a prezentei legi.
Totodată, s-a introdus o metodă de calcul care permite taxarea corectă şi reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceştia, ajungându-se la reducerea taxei cu aproximativ 25% faţă de situaţia anterioară.
În final, legiutiorul a considerat necesară emiterea actului normativ, ţinând cont de necesitatea elimininării şi reducerii nivelului de afectare a mediului produsă de la cel mai important şi agresiv factor de poluare cu emisii cu efect de seră, şi anume, sursa mobilă. Totodată, deşi în acest moment nu există o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute de art. 110 TFUE declanşată de Comisia Europeană, aceasta poate lua decizia de a declanşa o astfel de acţiune invocând incompatibilitatea OUG 50 2008 cu art. 110 TFUE, având în vedere Hotărârea Curţii de Justiţie în cauza Tatu.
Conform art. 78 din Constitutia Romaniei legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării.
Descarcati Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, aici: lege taxa auto
UPDATE 17/01/2012:
Au fost publicate si normele metodologice de aplicare a acestei legi.
← Amenda fara precedent aplicata companiilor petroliere | Cum vor protesta Google si Facebook contra legii Sopa → |
---|
Comentarii despre Legea privind taxa auto publicata in Monitorul Oficial


