Care vor fi tarifele de onorarii notariale in 2012 ?
Comentarii |
|
Consiliul Uniunii Notarilor Publici din România a elaborat proiectul de norme privind tarifele de onorarii pe care le vor percepe notarii publici în anul 2012. La intrarea în vigoare a acestor norme, se va adopta o nouă structură a modului de calcul al onorariilor notariale, conform exigenţelor de clasificare a actelor după natura şi importanţa lor, în vederea determinării juste şi echilibrate a conţinutului actelor şi procedurilor notariale. În acest scop, s-au studiat legislaţiile notariale din Ungaria, Franţa, Italia, Spania, etc. Modelul francez este cel mai apropiat de principiile existente în prezent în România în materia stabilirii onorariilor, astfel încât propunerile de norme se inspiră din legislaţia franceză (Decretul nr.78-262 din 1978).
S-a respectat, în principal, structura actualelor norme de onorarii, dar s-au adoptat următoarele idei din legislaţia franceză:
- pentru actele/procedurile neevaluabile (ex: declaraţii, procuri, testamente, alte proceduri/servicii) onorariul se stabileşte prin raportare la o unitate de valoare. O unitate de valoare are un echivalent în lei stabilit prin norme.
- pentru actele evaluabile, tranşele de valori existente în prezent au fost grupate, pentru o mai bună sistematizare, în serii de bază, fără a se opera însă modificări semnificative cu privire la modul de calcul, al tranşelor de valori sau al procentelor aplicabile.
- în scopul asigurării respectării cerinţelor privind concurenţa în materie, s-a procedat la o tarifare cât mai variată/diversificată a actelor/procedurilor notariale (indiferent că sunt evaluabile sau neevaluabile), în funcţie de gradul de complexitate punctual al fiecăruia dintre acestea (s-au operat numeroase distincţii în cazul declaraţiilor, al procurilor, al testamentelor, al contractelor în funcţie de existenţa anumitor clauze care le măresc gradul de dificultate).
- s-au tarifat distinct anumite servicii notariale, neincluse în procedurile notariale propriu-zise, pentru ca onorariile corespunzătoare acestora să se perceapă numai atunci când se impune. În prezent, aceste servicii erau incluse în onorariul perceput fără a se opera distincţii în funcţie de prestarea sau nu în concret a acestora. De exemplu: arhivarea permanentă a unui act, efectuarea anumitor verificări ale unor baze de date, interogarea registrelor notariale sau comunicarea către acestea a unor acte juridice.
- pentru simplificare, anumite acte nu au mai fost considerate acte evaluabile, stabilindu-se un onorariu forfetar (ex: antecontracte, contracte de închiriere/arendă), astfel încât cuantumul onorariului perceput a scăzut.
Pe lângă scutirile şi reducerile deja prevazute de OMJ nr.46/2011, s-au reglementat reduceri la onorariu în procedura succesorală, atunci când în masa succesorală sunt cuprinse locuinţa familiei, un loc de înmormântare sau un certificat de acţionar dobândit prin schimbarea unui cupon de privatizare (25%).
De asemenea, s-au coroborat tarifele de onorarii cu disp. noului cod civil, astfel:
a) Au fost introduse proceduri notariale/acte juridice noi pentru care OMJ nr.46/2011 nu prevedea modalităţi de tarifare, dintre care menţionăm:
DREPTUL FAMILIEI
1. convenţii matrimoniale – încheiere/modificare/revocare;
2. inventarul bunurilor mobile la alegerea regimului matrimonial;
3. procuri al căror conţinut trebuie determinat: pentru divorţ şi pentru încheierea unei convenţii matrimoniale.
4. acte de lichidare întocmite la încetarea regimului matrimonial (în caz de schimbare, divorţ sau deces).
5. certificat de divorţ atunci când există copii minori;
6. certificat de divorţ european;
7. contract de logodnă;
8. act de desemnare/revocare a tutorelui
DREPTUL DE PROPRIETATE
9. declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate;
SUCCESIUNI – LIBERALITĂŢI
10. substituţii fideicomisare;
11. declaraţia de înlăturare a efectelor nedemnităţii
OBLIGAŢII
12. pacte de opţiune – încheiere/acceptare ulterioară;
13. act de confirmare a unui act anulabil;
14. convenţie de constatare/declarare amiabilă a unui act nul;
15. act de diviziune a patrimoniilor;
16. stipulaţia pentru altul;
17. declaraţia de invocare a unui pact comisoriu/rezoluţiuni unilaterale
CONTRACTE
18. contract de fiducie;
19. contract de administrare a bunului altuia;
20. contractul de vânzare având ca obiect vânzarea bunului altuia;
21. contractul de vânzare având ca obiect proprietatea periodică;
22. convenţie de cesiune a contractului;
23. convenţie de preluare a datoriei;
b) prin Noul cod civil nu au mai fost reglementate anumite acte juridice, astfel încât tarifarea în continuare a acestora a devenit caducă (ex: delegaţia).
Descarcati noul proiect de norme privind tarifele de onorarii si anexele acestuia, aici:
← Noutatile esentiale aduse de legea asistentei sociale | Motivele desfinţării profesiei de executor bancar → |
---|
Consiliul Concurentei a constatat intr-un
Citește mai mult
raport din 2008 acelasi lucru si despre onorariile notarilor (ca limitarea lor ar fi practica anticoncurentiala), insa Consiliul Uniunii nu a tinut isonul acestui raport si iata ca onorariile notarilor sunt limitate si in 2012! De ce noi avocatii nu avem o conducere care sa apere interesele profesiei la fel de bine?