Art. 26 Falimentul instituţiilor de credit debitoare. Tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive Procedura

CAPITOLUL III
Procedura

SECŢIUNEA a 3-a
Falimentul instituţiilor de credit debitoare. Tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive

Art. 26

(1) Prevederile cap. III secţiunea a 7-a Falimentul" din Legea 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se vor aplica în mod corespunzător şi procedurii falimentului instituţiilor de credit, cu excepţia art. 123.

(2) Remuneraţia lichidatorului va fi plătită trimestrial numai după prezentarea de către acesta a rapoartelor prevăzute la art. 5 lit. c) şi p) privind fondurile obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe şi a calculului privind onorariul cuvenit şi după aprobarea acestuia de către judecătorul-sindic. Judecătorul-sindic poate prelungi cu cel mult o lună termenul de prezentare a raportului şi a planului de distribuţie. Planul de distribuţie va fi înregistrat la grefa tribunalului şi lichidatorul va notifica aceasta fiecărui creditor. Câte o copie după raport şi după planul de distribuţie vor fi afişate la uşa tribunalului. Oricare dintre creditori poate formula obiecţiuni la raportul lichidatorului, la plan şi la remuneraţia de plată, în termen de 10 zile de la afişarea raportului. În astfel de situaţii, judecătorul-sindic va ţine cu lichidatorul şi cu creditorii, în termen de 10 zile de la notificarea de către creditori, o şedinţă în care va soluţiona deodată, prin sentinţă, toate obiecţiunile.

(3) Toate cheltuielile vor fi suportate din averea instituţiei de credit debitoare.

OG 10 2004 privind falimentul insituţiilor de credit actualizată prin:

OUG 37/2010 - pentru modificarea şi completarea OG 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit din 14 aprilie 2010, Monitorul Oficial 278/2010;

Legea 278/2004 - pentru aprobarea OG 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit din 23 iunie 2004, Monitorul Oficial 579/2004;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 26 Falimentul instituţiilor de credit debitoare. Tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive Procedura