Art. 28 Falimentul instituţiilor de credit debitoare. Tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive Procedura

CAPITOLUL III
Procedura

SECŢIUNEA a 3-a
Falimentul instituţiilor de credit debitoare. Tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive

Art. 28

După aprobarea de către judecătorul-sindic a modalităţii de lichidare prevăzute la art. 5 lit. n) pct. 1, lichidatorul organizează imediat, în situaţia în care modalitatea de lichidare aprobată prevede, negocierea privind tranzacţia de cumpărare de active şi asumare de pasive; în acest scop, lichidatorul organizează o şedinţă de informare cu toate instituţiile de credit considerate eligibile pe baza evaluării prealabile a Băncii Naţionale a României care va avea în vedere efectele tranzacţiei asupra situaţiei financiare a instituţiei de credit achizitoare şi a capacităţii sale de a se conforma cerinţelor prudenţiale, în vederea prezentării condiţiilor şi termenilor negocierii. Prealabil şedinţei de informare, lichidatorul semnează cu toate instituţiile de credit prezente la şedinţă un acord de confidenţialitate, prin care acestea se angajează să păstreze, în condiţiile legii, secretul profesional cu privire la informaţiile din cererea de ofertă referitoare la instituţia de credit aflată în stare de faliment ce urmează a face obiectul negocierii.

OG 10 2004 privind falimentul insituţiilor de credit actualizată prin:

OUG 37/2010 - pentru modificarea şi completarea OG 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit din 14 aprilie 2010, Monitorul Oficial 278/2010;

Legea 278/2004 - pentru aprobarea OG 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit din 23 iunie 2004, Monitorul Oficial 579/2004;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 28 Falimentul instituţiilor de credit debitoare. Tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive Procedura