Art. 31 OG 25/2006 Registrul naţional al multiplicatorilor de discuri optice, casete audio şi casete video

CAPITOLUL V
Registrul naţional al multiplicatorilor de discuri optice, casete audio şi casete video

Art. 31

(1) În vederea autorizării, persoanele fizice sau juridice prevăzute la art. 30 alin. (1) depun la Oficiul Român pentru Drepturile de autor o cerere-tip însoţită de documentele prevăzute la art. 34 alin. (1).

(2) Autorizaţia se acordă persoanelor prevăzute la art. 30 alin. (1), care deţin echipamente de multiplicare industrială ce permit realizarea tuturor proceselor de multiplicare, respectiv: multiplicare, tampografie, ambalare, precum şi un dispozitiv tehnic de verificare a calităţii.

(3) Condiţiile de autorizare se stabilesc prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, după consultarea structurilor asociative ale producătorilor şi multiplicatorilor.

(4) Autorizaţia se eliberează numai după verificarea de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a condiţiilor prevăzute la alin. (1)-(3).

OG 25/2006 actualizată prin:

Lege nr. 364/2006 - pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor din 21 septembrie 2006, M. Of. 800/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 31 OG 25/2006 Registrul naţional al multiplicatorilor de discuri optice, casete audio şi casete video