Art. 34 OG 25/2006 Dispoziţii comune
Comentarii |
|
Dispoziţii comune
Art. 34
(1) Înregistrarea persoanelor fizice autorizate şi a persoanelor juridice în registrele naţionale administrate de Oficiul Român pentru Drepturile de autor se efectuează în baza cererilor specifice şi a următoarelor documente:
A. pentru societăţile comerciale:
a) copii ale documentelor legale de constituire a societăţii şi, dacă este cazul, toate modificările intervenite până la data solicitării înregistrării, din care să rezulte activităţile pe care persoana juridică le desfăşoară în domeniu, codificate conform CAEN, - statut şi contract de societate sau actul constitutiv al operatorului economic, hotărârea judecătorească prin care s-a dispus înregistrarea societăţii comerciale în registrul comerţului;
b) copia certificatului de înregistrare la oficiul registrului comerţului, precum şi certificatele de înscriere de menţiuni, dacă este cazul;
c) cazierele judiciare ale administratorilor;
B. pentru persoanele juridice fără scop patrimonial:
a) copia hotărârii judecătoreşti privind acordarea personalităţii juridice;
b) copia actului constitutiv şi a statutului, precum şi a actelor modificatoare ale acestora, din care să rezulte activităţile pe care persoana juridică le desfăşoară în domeniu;
c) copia certificatului de înregistrare fiscală;
C. pentru persoanele fizice autorizate şi asociaţiile familiale care desfăşoară activităţi comerciale:
a) copia autorizaţiei eliberată de primarul competent, din care să rezulte activităţile pe care persoana fizică sau asociaţia familială le desfăşoară în domeniu, codificate conform CAEN;
b) copia certificatului de înregistrare la oficiul registrului comerţului şi a certificatelor de înscriere de menţiuni, dacă este cazul;
c) cazierul judiciar al persoanei fizice autorizate sau al membrilor asociaţiei familiale, în original.
(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pct. A lit. a) şi b) şi pct. C lit. b) pot fi depuse şi sub forma unui certificat constatator eliberat de oficiul registrului comerţului, privind aspectele menţionate la literele respective.
(3) Persoanele fizice sau juridice prevăzute la alin. (1), care desfăşoară activităţi de distribuire a fonogramelor, a programelor de calculator sau a videogramelor, trebuie să depună şi copia contractului de distribuire.
← Art. 33 OG 25/2006 Registrul naţional al multiplicatorilor de... | Art. 35 OG 25/2006 Dispoziţii comune → |
---|