Art. 3 Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 3

(1) În sensul prezentei ordonanţe, următorii termeni sunt definiţi după cum urmează:

a) autoritate - organul de specialitate al administraţiei publice centrale ori locale sau organismul de specialitate aflat în subordinea ori coordonarea acestuia, abilitat ca, în exerciţiul autorităţii de stat, să ia măsuri obligatorii şi să adopte reglementări în domeniul său de competenţă;

b) aplicare a unui standard - utilizarea standardului în producţie şi/sau servicii;

c) marcă de conformitate - marcă protejată, aplicată sau emisă pe baza unui sistem de certificare, indicând faptul că produsul, procesul sau serviciul în cauză este conform cu un standard sau cu un alt document normativ specific în ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie a produsului sau de prestare a serviciului ori alte caracteristici;

d) organism naţional de standardizare - organismul cu activitate de standardizare la nivel naţional, care are ca principală funcţie elaborarea, aprobarea sau adoptarea, după caz, de standarde naţionale şi care este recunoscut de către o autoritate de stat;

e) program de standardizare naţională - programul de activitate al organismului naţional de standardizare, realizat în scopul aplicării politicii naţionale de standardizare;

f) proiect de standard - standardul propus, în general disponibil pentru observaţii, vot, aprobare sau adoptare, după caz;

g) standard - documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism, care stabileşte, pentru utilizări comune şi repetate, reguli, prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele lor, în scopul obţinerii unui grad optim de ordine, într-un context dat;

h) standardizare - activitatea specifică, complexă, care are ca scop final elaborarea şi aprobarea sau adoptarea, după caz, de standarde;

i) standard european - standardul care este adoptat de către un organism european cu activitate de standardizare şi care este pus la dispoziţie publicului;

j) standard internaţional - standardul care este adoptat de către un organism internaţional cu activitate de standardizare şi care este pus la dispoziţie publicului;

k) standard naţional - standardul care este elaborat şi aprobat sau adoptat, după caz, de un organism naţional de standardizare şi care este pus la dispoziţie publicului;

l) standardizare naţională - standardizarea care se desfăşoară la nivelul unei anumite ţări;

m) organism - unitatea de drept public sau privat, care are sarcini şi competenţe bine definite;

n) reglementare - documentul care conţine reguli cu caracter obligatoriu şi care este adoptat de către o autoritate;

o) reglementare tehnică - reglementarea care prevede condiţii tehnice, fie în mod direct, fie prin referire la un standard, la o specificaţie tehnică, la un cod de bună practică sau care preia integral conţinutul acestora.

(2) Termenii definiţi la alin. (1) se completează cu termenii definiţi la art. 2 din OG 38/1998 privind acreditarea şi infrastructura pentru evaluarea conformităţii *) .

OG 39 1998 actualizată prin:

Legea 355/2002 - pentru aprobarea OG 39/1998 privind activitatea de standardizare naţională în România din 6 iunie 2002, Monitorul Oficial 447/2002;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 3 Dispoziţii generale