Art. 29 Măsurile particulare care se impun în cazul unor perturbări ale circulaţiei Alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară
Comentarii |
|
Alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară
Art. 29
Măsurile particulare care se impun în cazul unor perturbări ale circulaţiei
(1) În cazul unor perturbări ale circulaţiei trenurilor, ca urmare a unei defectări tehnice sau a unui eveniment feroviar, administratorul infrastructurii este obligat să asigure restabilirea situaţiei normale. În acest scop el întocmeşte un plan de intervenţie care cuprinde o listă a diferitelor organisme publice care trebuie alertate în cazul producerii unor evenimente feroviare grave sau al unor perturbări serioase ale circulaţiei feroviare.
(2) În caz de urgenţă sau de necesitate absolută, justificată printr-o defectare care face ca infrastructura să fie momentan inutilizabilă, trasele alocate pot fi anulate fără preaviz, pe durata necesară pentru restabilirea sistemului. Dacă consideră necesar, administratorul infrastructurii poate solicita operatorilor de transport feroviar să îi pună la dispoziţie, contra cost, mijloacele care estimează că sunt cele mai adecvate în scopul restabilirii, în cel mai scurt timp, a situaţiei normale.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (1) şi (2), autoritatea de stat competentă în ceea ce priveşte asigurarea siguranţei feroviare poate solicita operatorilor de transport feroviar să participe la controlul propriilor lor aplicări şi respectări ale regulilor şi standardelor de siguranţă.
OG 89 2003 actualizată prin:Legea 8/2004 - pentru aprobarea OG 89/2003 privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare şi certificarea în materie de siguranţă din 18 februarie 2004, Monitorul Oficial 178/2004;
← Art. 28 Capacităţile de infrastructură pentru întreţinerea... | Art. 30 Consiliul de supraveghere Dispoziţii generale şi finale → |
---|