Art. 32 Fabricarea produselor alimentare de origine nonanimală
Comentarii |
|
Fabricarea produselor alimentare de origine nonanimală
Art. 32
(1) Activităţile din domeniul alimentar desfăşurate de unităţile cuprinse în anexa nr. 9 se desfăşoară în baza declaraţiei pe propria răspundere, a certificatului constatator eliberat de oficiul registrului comerţului teritorial de pe lângă tribunalul pe raza căruia este înregistrat sediul social şi în baza documentului de înregistrare pentru siguranţa alimentelor emis de direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, conform modelului din anexa nr. 10.
(2) Înregistrarea activităţilor din domeniul alimentar desfăşurate de unităţile cuprinse în anexa nr. 9 se efectuează de către direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
(3) Documentul prevăzut la alin. (1) poate fi ridicat de reprezentantul legal al unităţii sau de o altă persoană, împuternicită printr-o delegaţie emisă numai pentru acest scop, înregistrată, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al unităţii.
(4) La ridicarea documentului prevăzut la alin. (1), reprezentantul legal al unităţii sau persoana delegată în acest scop semnează, ştampilează, datează documentul prevăzut în anexa nr. 10 şi achită tarifele aferente stabilite în anexa nr. 4.
← Art. 31 Fabricarea produselor alimentare de origine nonanimală | Art. 33 Fabricarea produselor alimentare de origine nonanimală → |
---|