Art. 11 Condiţii privind organizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii
| Comentarii |
|
Condiţii privind organizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii
Art. 11
(1) Comisia de atribuire este compusă din 5 membri, dintre care minimum 3 cu pregătire profesională şi experienţă relevante, desemnaţi de ordonator, experţi independenţi şi 2 membri desemnaţi de societatea de bursa; toţi membrii au putere de decizie egală.
(2) La stabilirea componenţei comisiei de atribuire se va ţine seama de cel puţin următoarele:
- persoanele fizice sau juridice care au participat în orice fel la elaborarea documentaţiei pentru prezentarea ofertei sau care fac parte din comisia de atribuire nu pot fi ofertanţi sau ofertanţi asociaţi;
- nu pot face parte din comisia de atribuire persoanele fizice sau juridice care au interese directe sau indirecte în organizarea şi desfăşurarea atribuirii unui contract de achiziţie sau care contravin oricăror norme prevăzute de legea concurenţei ori de legea combaterii concurenţei neloiale.
(3) Comisia de atribuire va fi condusă de un preşedinte numit de societatea de bursă dintre membrii desemnaţi de organizator.
(4) Componenţa comisiei de atribuire nu va fi dezvăluită până în momentul începerii procedurii.
| ← Art. 10 Condiţii privind organizarea procedurilor de... | Art. 12 Condiţii privind organizarea procedurilor de... → |
|---|








