Art. 15 Condiţii privind organizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii

CAPITOLUL 3
Condiţii privind organizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii

Art. 15

(1) Anunţul de presă trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:

a) denumirea organizatorului, forma juridică şi sediul;

b) denumirea şi sediul ordonatorului;

c) obiectul achiziţiei;

d) caracterul internaţional al procedurii, dacă este cazul;

e) locul de unde şi data de la care se pot obţine documentele pentru elaborarea şi prezentarea ofertei;

f) tipul procedurii utilizate;

g) contravaloarea documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea ofertei, cuantumul taxei de înscriere la procedură, precum şi modalitatea de plată;

h) valoarea garanţiei de participare şi modalitatea de plată; i) data, ora şi locul desfăşurării procedurii; j) data şi ora până la care se acceptă depunerea ofertelor şi a garanţiilor de participare.

(2) Anunţul de presă va putea conţine orice alte elemente considerate necesare.

(3) Modificarea datelor cuprinse în anunţul de presă se face numai de către comisia de atribuire, din iniţiativă proprie sau la solicitarea întemeiată a ordonatorului, în conformitate cu regulamentul societăţii de bursă privind organizarea şi desfăşurarea procedurilor pentru atribuirea contractelor de achiziţii.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 15 Condiţii privind organizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii