Art. 16 Documente obligatorii necesare decontării Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 16
Documente obligatorii necesare decontării
Beneficiarii finanţării vor depune la sediul Autorităţii cereri de tragere (conform anexei nr. 3 la contractul pentru finanţare nerambursabilă) însoţite de documentele obligatorii:
a) contracte de servicii/produse/lucrări şi acte adiţionale ce intervin pe parcursul derulării contractului - în copie, încheiate în conformitate cu reglementările legale în vigoare. Contractele vor conţine prevederi referitoare la constituirea în favoarea beneficiarului finanţării a garanţiei de bună execuţie (modalitate de constituire, cuantum, valabilitate). Garanţia va fi constituită în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
b) oferta financiară ce a stat la baza încheierii contractului de lucrări va fi prezentată în conformitate cu modelul Formularului F3 din anexa nr. 1 la Instrucţiunile de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnicoeconomice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr. 863/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
c) declaraţia reprezentantului legal al beneficiarului privind respectarea prevederilor legale în vigoare privind achiziţiile publice;
d) documente bancare privind achitarea facturilor fiscale prezentate la finanţare (extrase de cont cu viza instituţiei financiare/bancare însoţite de ordine de plată, bilete la ordin, dispoziţii de plată externe) pentru sumele finanţate la tragerile anterioare;
e) autorizaţia de construire - la prima cerere de tragere la care se solicită decontarea lucrărilor de construcţii-montaj;
f) proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, semnat de o comisie numită în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare - la ultima cerere de tragere;
g) proces-verbal de punere în funcţiune (dacă este cazul), în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 51/1996 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de montaj utilaje, echipamente, instalaţii tehnologice şi a punerii în funcţiune a capacităţilor de producţie - la ultima cerere de tragere;
h) factura fiscală însoţită de situaţii de lucrări şi/sau liste ale utilajelor achiziţionate, cuantificate valoric - în copie;
i) certificate de calitate şi garanţie, declaraţii de conformitate pentru utilaje şi echipamente;
j) Abrogată;
k) alte documente relevante.
modificat deOrdin nr. 2689/2011 - pentru modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1.450/2010 din 10 noiembrie 2011, Monitorul Oficial 831/2011;
| ← Art. 15 Decontarea cheltuielilor eligibile Dispoziţii generale | Art. 17 Condiţii generale privind documentele depuse în... → |
|---|








