Ordin 5547 2011 Regulament inspectie invatamant

Ordin 5547/2011 privind aprobarea Regulamentului de inspecţie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial nr. 746 din 24.10.2011

 

În conformitate cu HG 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,
în temeiul art. 94 alin. (2) lit. s) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,
ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.


Art. 1
Se aprobă Regulamentul de inspecţie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor, relaţia cu Parlamentul şi partenerii sociali, Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară, inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
Daniel Petru Funeriu

 

ANEXĂ - Regulament de inspecţie a unităţilor de învăţământ preuniversitar

Articol
Art. 51 Inspecţia tematică. Scop, obiective, tipuri, etape Inspecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar
Art. 52 Inspecţia tematică. Scop, obiective, tipuri, etape Inspecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar
Art. 53 Inspecţia tematică. Scop, obiective, tipuri, etape Inspecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar
Art. 54 Sistemul de asigurare a calităţii inspecţiei la nivelul ISJ/ISMB Inspecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar
Art. 55 Sistemul de asigurare a calităţii inspecţiei la nivelul ISJ/ISMB Inspecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar
Art. 56 Sistemul de asigurare a calităţii inspecţiei la nivelul ISJ/ISMB Inspecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar
Art. 57 Sistemul de asigurare a calităţii inspecţiei la nivelul ISJ/ISMB Inspecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar
Art. 58 Sistemul de asigurare a calităţii inspecţiei la nivelul ISJ/ISMB Inspecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar
Art. 59 Sistemul de asigurare a calităţii inspecţiei la nivelul ISJ/ISMB Inspecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar
Art. 60 Sistemul de asigurare a calităţii inspecţiei la nivelul ISJ/ISMB Inspecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar
Art. 61 Sistemul de asigurare a calităţii inspecţiei la nivelul ISJ/ISMB Inspecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar
Art. 62 Competenţele şi codul de conduită al inspectorilor
Art. 63 Competenţele şi codul de conduită al inspectorilor
Art. 64 Competenţele şi codul de conduită al inspectorilor
Art. 65 Competenţele şi codul de conduită al inspectorilor

Art. 66 Competenţele şi codul de conduită al inspectorilor
Art. 67 Competenţele şi codul de conduită al inspectorilor
Art. 68 Competenţele şi codul de conduită al inspectorilor
Art. 69 Competenţele şi codul de conduită al inspectorilor
Art. 70 Competenţele şi codul de conduită al inspectorilor
Art. 71 Competenţele şi codul de conduită al inspectorilor
ANEXA Nr. 1 la regulament
ANEXA Nr. 2 la regulament
ANEXA Nr. 3 la regulament
ANEXA Nr. 4 la regulament
ANEXA Nr. 5 la regulament
ANEXA Nr. 6 la regulament
ANEXA Nr. 7 la regulament
ANEXA Nr. 8 la regulament
ANEXA Nr. 9 la regulament
2 Final
Pagina 2 din 2