Art. 19 Atribuţii ale inspectorilor sanitari de stat

CAPITOLUL IV
Atribuţii ale inspectorilor sanitari de stat

Art. 19

Asistenţii principali de igienă, numiţi asistenţi inspectori, au următoarele atribuţii:

a) însoţesc inspectorul sanitar la efectuarea inspecţiei sanitare;

b) efectuează activităţi de îndrumare şi consultanţă în unităţile inspectate;

c) verifică aplicarea legislaţiei Uniunii Europene în domeniul sănătăţii publice;

d) constată şi sancţionează contravenţiile la normele de igienă, conform legii, la nivel judeţean;

e) participă, sub coordonarea inspectorului sanitar, la completarea documentelor întocmite cu prilejul inspecţiei sanitare de stat;

f) efectuează determinări fizico-chimice în teren, utilizând aparatura şi trusele rapide din dotare;

g) recoltează probele de laborator necesare pentru identificarea şi evaluarea riscului pentru sănătate şi asigură manipularea şi transportul corecte ale acestora;

h) opresc, denaturează sau condiţionează darea în consum public a alimentelor care nu corespund normelor de igienă, precum şi folosirea obiectelor, materialelor şi a substanţelor care, prin natura lor sau prin modul de utilizare, periclitează starea de sănătate a populaţiei;

i) propun inspectorului sanitar şef judeţean sau al municipiului Bucureşti suspendarea temporară a activităţii până la remedierea deficienţelor;

j) în situaţia în care, în cursul unei activităţi de îndrumare, constată existenţa unui conflict de interese sau a unor deficienţe care depăşesc limita competenţei lor, comunică în scris inspectorului sanitar şef judeţean situaţia, pentru ca acesta să delege un alt inspector;

k) respectă şi aplică principiile de etică şi deontologie profesională;

l) desfăşoară şi alte activităţi conform fişei postului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 19 Atribuţii ale inspectorilor sanitari de stat