Art. 15 Dreptul de rezidenţă pentru o perioadă de peste 3 luni Condiţiile exercitării dreptului de rezidenţă pe teritoriul României de către cetăţenii Uniunii Europene, precum şi de membrii familiilor lor

CAPITOLUL III
Condiţiile exercitării dreptului de rezidenţă pe teritoriul României de către cetăţenii Uniunii Europene, precum şi de membrii familiilor lor

SECŢIUNEA a 2-a
Dreptul de rezidenţă pentru o perioadă de peste 3 luni

Art. 15

(1) În baza documentelor depuse de persoanele prevăzute la art. 13 şi 14, organele competente eliberează acestora certificatele de înregistrare în ziua depunerii cererii.

(2) În cazul în care, pe baza documentelor depuse de persoanele prevăzute la art. 13 şi 14, organele competente constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (1), solicită persoanelor ca, într-un termen considerat necesar de acestea, dar nu mai mare de 30 de zile, să prezinte eventualele documente care mai sunt necesare în vederea soluţionării cererii. Dacă după termenul stabilit se constată în continuare că nu sunt îndeplinite condiţiile, organele competente comunică în scris refuzul eliberării certificatului de înregistrare, precum şi motivele care au stat la baza acestei decizii, indicându-se instanţa competentă şi termenul în care măsura poate fi atacată.

(3) Împotriva refuzului eliberării certificatului de înregistrare se poate face acţiune la instanţa de contencios administrativ competentă.

(4) Valabilitatea certificatului de înregistrare prevăzut la alin. (1) este de 5 ani de la data emiterii. La solicitarea cetăţeanului Uniunii Europene, certificatul de înregistrare poate fi emis pentru o perioadă mai mică de 5 ani, dar nu mai puţin de un an.

(5) În situaţia continuării rezidenţei pe teritoriul României, înainte de expirarea valabilităţii certificatului de înregistrare, titularul este obligat să se prezinte la formaţiunea competentă teritorial a Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea eliberării unui nou certificat de înregistrare.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 15 Dreptul de rezidenţă pentru o perioadă de peste 3 luni Condiţiile exercitării dreptului de rezidenţă pe teritoriul României de către cetăţenii Uniunii Europene, precum şi de membrii familiilor lor