Art. 26 Limitele menţinerii dreptului de rezidenţă Condiţiile exercitării dreptului de rezidenţă pe teritoriul României de către cetăţenii Uniunii Europene, precum şi de membrii familiilor lor

CAPITOLUL III
Condiţiile exercitării dreptului de rezidenţă pe teritoriul României de către cetăţenii Uniunii Europene, precum şi de membrii familiilor lor

SECŢIUNEA a 4-a
Limitele menţinerii dreptului de rezidenţă

Art. 26

(1) Oficiul Român pentru Imigrări anulează, prin decizie motivată, dreptul de rezidenţă în România, dacă ulterior înregistrării rezidenţei se constată că:

a) la data înregistrării rezidenţei, calitatea de cetăţean al Uniunii Europene sau de membru de familie al unui cetăţean al Uniunii Europene a fost dovedită prin folosirea de informaţii false, documente false sau falsificate ori prin alte mijloace ilegale;

b) dreptul de rezidenţă a fost înregistrat în baza unei căsătorii de convenienţă, constatate în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în baza unui parteneriat, dacă acesta a fost încheiat ori este declarat cu scopul de a beneficia de drept de rezidenţă pe teritoriul României.

(2) Documentul care atestă rezidenţa pe teritoriul României se anulează la data luării deciziei şi se retrage cel mai târziu la data la care această decizie este adusă la cunoştinţa persoanei în cauză.

(3) Decizia de anulare se comunică:

a) de către Oficiul Român pentru Imigrări, dacă persoana în cauză se află pe teritoriul României, prin decizia de returnare emisă potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) de către Poliţia de Frontieră Română, în momentul în care persoana în cauză se prezintă la frontieră cu scopul de a intra în România, prin înmânarea deciziei de anulare emise de Oficiul Român pentru Imigrări.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 26 Limitele menţinerii dreptului de rezidenţă Condiţiile exercitării dreptului de rezidenţă pe teritoriul României de către cetăţenii Uniunii Europene, precum şi de membrii familiilor lor