Art. 94 Analizele de piaţă Promovarea concurenţei pe piaţă

CAPITOLUL VII
Promovarea concurenţei pe piaţă

SECŢIUNEA 1
Analizele de piaţă

Art. 94

(1) Un furnizor de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice este considerat ca având putere semnificativă pe o anumită piaţă dacă, individual sau împreună cu alţi asemenea furnizori, se bucură pe piaţa respectivă de o poziţie echivalentă unei poziţii dominante.

(2) Prin poziţie dominantă pe o anumită piaţă se înţelege situaţia în care un furnizor de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice este capabil, într-o măsură apreciabilă, să se comporte independent faţă de concurenţi, clienţi şi consumatori.

(3) 2 sau mai mulţi furnizori de reţele sau servicii de comunicaţii electronice pot fi consideraţi că deţin în comun putere semnificativă pe o piaţă relevantă dacă, chiar în absenţa unor legături structurale sau alte tipuri de legături între aceşti furnizori, aceştia operează pe o piaţă relevantă caracterizată de lipsa concurenţei efective şi în care niciun furnizor nu deţine putere semnificativă individuală.

(4) Pentru a determina dacă 2 sau mai mulţi furnizori de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice deţin în comun putere semnificativă pe o piaţă relevantă, potrivit alin. (3), ANCOM ţine seama de instrucţiunile prevăzute la art. 92 alin. (1) şi de caracteristicile specifice ale pieţei relevante supuse analizei. Dintre aceste caracteristici, printre altele, ANCOM poate avea în vedere:

a) concentrarea pieţei:

b) elasticitatea scăzută a cererii;

c) cotele de piaţă similare;

d) barierele legale sau economice ridicate la intrarea pe piaţă;

e) integrarea pe verticală coroborată cu refuzul colectiv de furnizare;

f) absenţa puterii de contracarare a cumpărătorilor;

g) absenţa concurenţei potenţiale.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 94 Analizele de piaţă Promovarea concurenţei pe piaţă