Art. 96 Analizele de piaţă Promovarea concurenţei pe piaţă
Comentarii |
|
Promovarea concurenţei pe piaţă
SECŢIUNEA 1
Analizele de piaţă
Art. 96
(1) ANCOM realizează analize de piaţă în conformitate cu dispoziţiile art. 93 şi aplică procedura de notificare prevăzută la art. 97 cu privire la aceste proiecte de măsuri, astfel:
a) în termen de 3 ani de la data adoptării măsurilor pe baza analizei anterioare pe piaţa corespunzătoare. În mod excepţional, acest termen poate fi extins cu până la 3 ani, dacă ANCOM notifică o propunere justificată de prelungire Comisiei Europene, iar aceasta nu obiectează în termen de o lună de la transmiterea notificării;
b) în termen de 2 ani de la adoptarea unei noi recomandări de către Comisia Europeană, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Directiva-cadru, pentru pieţele care nu au fost notificate anterior Comisiei.
(2) Dacă ANCOM nu a realizat analizele pieţelor prevăzute în recomandarea adoptată potrivit art. 15 alin. (1) din Directivacadru în termenele prevăzute la alin. (1), poate solicita OAREC să-i furnizeze asistenţă în vederea finalizării analizei pieţelor relevante şi impunerii obligaţiilor specifice corespunzătoare.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), ANCOM notifică Comisiei Europene proiectele măsurilor corespunzătoare în termen de 6 luni, potrivit art. 97.
← Art. 95 Analizele de piaţă Promovarea concurenţei pe piaţă | Art. 97 Analizele de piaţă Promovarea concurenţei pe piaţă → |
---|