Art. 8 OUG 158/2005 Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 8
(1) Stagiul de cotizare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzut la art. 7, se constituie din însumarea perioadelor:
a) pentru care s-a achitat contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de către angajator sau, după caz, de către asigurat, respectiv de către fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sau bugetul asigurărilor pentru şomaj;
b) abrogată;
c) abrogată;
(2) Se asimilează stagiului de cotizare în sistemul de asigurări sociale de sănătate perioadele în care asiguratul beneficiază de concediile şi indemnizaţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(3) Se asimilează stagiului de cotizare în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi perioadele în care asiguratul:
a) a beneficiat de pensie de invaliditate;
b) a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora.
c) a beneficiat de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv perioadele în care persoanele asigurate au beneficiat de drepturile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Perioadele prevăzute la alin. (2) şi (3) se asimilează stagiului de cotizare numai dacă în aceste perioade asiguratul nu a realizat stagii de cotizare în înţelesul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
OUG 158/2005 actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 36/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate din 14 aprilie 2010, M. Of. 268/2010;
Lege nr. 399/2006 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate din 30 octombrie 2006, M. Of. 901/2006;
← Art. 7 OUG 158/2005 Dispoziţii generale | Art. 9 OUG 158/2005 Dispoziţii generale → |
---|