Art. 9 OUG 202/2002 Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 9
(1) Delimitarea domeniului public al statului definit la art. 6 se va realiza în baza metodologiei elaborate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor şi aprobate prin hotărâre a Guvernului, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) La delimitarea domeniului public în zona costieră, atât în zona marină, cât şi în cea terestră, se va ţine cont de asigurarea echilibrului mediului, de necesităţile locale specifice, de natura economică a colectivităţilor locale, precum şi de statutul Deltei Dunării ca rezervaţie a biosferei.
(3) Pentru delimitarea domeniului public în zona costieră, Guvernul, prin autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor poate să execute sau să autorizeze, inclusiv pe proprietatea privată, lucrări pentru colectarea datelor necesare delimitării pe uscat a proprietăţii publice în zona costieră, în condiţiile legii.
(4) În cazul în care prin exercitarea acţiunilor prevăzute la alin. (3) proprietatea privată este afectată, deţinătorul proprietăţii acesteia are dreptul la despăgubiri potrivit legii. Fondurile pentru aceste despăgubiri se asigură din alocaţii bugetare.
(5) Dacă configuraţia proprietăţii publice în zona costieră se va modifica ulterior, indiferent din ce cauză, noile delimitări vor fi stabilite conform prevederilor alin. (1)-(3).
(6) În scopul delimitării zonei costiere şi stabilirii măsurilor pentru protecţia mediului zonei costiere, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor şi autoritatea publică centrală pentru agricultură, alimentaţie şi păduri, cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale şi a Statului Major al Forţelor Navale, vor clasifica zona costieră în zone funcţionale, pe baza unor criterii omogene de utilizare şi de gestiune a spaţiului.
(7) Delimitarea zonei costiere se va realiza potrivit planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, prin grija autorităţilor publice locale.
(8) Autorităţile administraţiei publice locale şi administratorul proprietăţii publice a statului din zona costieră pot executa lucrări pentru a preveni/repara pagubele cauzate de acţiunea mării.
← Art. 8 OUG 202/2002 Dispoziţii generale | Art. 10 OUG 202/2002 Dispoziţii generale → |
---|