Art. 14 OUG 243/2000 Atribuţii şi responsabilităţi ale altor autorităţi publice centrale şi teritoriale Atribuţii şi responsabilităţi în domeniul protecţiei atmosferei
Comentarii |
|
Atribuţii şi responsabilităţi în domeniul protecţiei atmosferei
SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţii şi responsabilităţi ale altor autorităţi publice centrale şi teritoriale
Art. 14
Autoritatea publică centrală pentru coordonarea administraţiei publice locale are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) acordă sprijin şi îndrumare metodologică autorităţilor administraţiei publice locale şi aparatului propriu al acestora în scopul aplicării uniforme a dispoziţiilor legale privind protecţia atmosferei;
b) urmăreşte respectarea prevederilor Planului naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei şi asigură aplicarea acestora;
c) îndrumă elaborarea şi aplicarea strategiilor şi programelor sectoriale privind protecţia atmosferei de către autorităţile administraţiei publice locale;
d) controlează modul de soluţionare de către autorităţile administraţiei publice locale a problemelor de interes local referitoare la protecţia atmosferei.
OUG 243/2000 protectia atmosferei actualizată prin:Lege nr. 655/2001 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei din 20 noiembrie 2001, Monitorul Oficial 773/2001;
← Art. 13 OUG 243/2000 Atribuţii şi responsabilităţi ale altor... | Art. 14 OUG 243/2000 Atribuţii şi responsabilităţi ale altor... → |
---|