Art. 15 OUG 243/2000 Atribuţii şi responsabilităţi ale altor autorităţi publice centrale şi teritoriale Atribuţii şi responsabilităţi în domeniul protecţiei atmosferei
Comentarii |
|
Atribuţii şi responsabilităţi în domeniul protecţiei atmosferei
SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţii şi responsabilităţi ale altor autorităţi publice centrale şi teritoriale
Art. 15
Primarii şi consiliile locale au următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) elaborează, în colaborare cu autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, instrucţiuni pentru titularii de activitate, instituţii şi populaţie privind modul de gestionare a calităţii aerului în cadrul localităţilor şi le aduc la cunoştinţă acestora prin mijloace adecvate;
b) urmăresc şi asigură îndeplinirea prevederilor din planurile şi programele de gestionare a calităţii aerului;
c) integrează politicile de protecţie a atmosferei în strategia de dezvoltare durabilă la nivel local;
d) furnizează autorităţilor teritoriale pentru protecţia mediului informaţiile şi documentaţia necesare în vederea evaluării şi gestionării calităţii aerului;
e) hotărăsc asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi colaborarea cu titularii de activitate în scopul realizării programelor şi planurilor pentru gestionarea calităţii aerului.
OUG 243/2000 protectia atmosferei actualizată prin:Lege nr. 655/2001 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei din 20 noiembrie 2001, Monitorul Oficial 773/2001;
Art. 151
Consiliile judeţene au următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării programelor şi planurilor de gestionare a calităţii aerului;
b) hotărăsc asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi colaborarea cu titularii de activitate în scopul realizării programelor şi planurilor de gestionare a calităţii aerului;
c) urmăresc şi asigură respectarea de către consiliile locale a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
OUG 243/2000 protectia atmosferei actualizată prin:Lege nr. 655/2001 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei din 20 noiembrie 2001, Monitorul Oficial 773/2001;
← Art. 14 OUG 243/2000 Atribuţii şi responsabilităţi ale altor... | Art. 15 OUG 243/2000 Atribuţii şi responsabilităţi ale altor... → |
---|