Art. 15 OUG 34/2006 Domeniu de aplicare. Excepţii Dispoziţii generale
Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA a 5-a
Domeniu de aplicare. Excepţii
Art. 15
(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică pentru atribuirea contractului de servicii unei alte autorităţi contractante sau unei asocieri de autorităţi contractante, în cazul în care acestea beneficiază de un drept exclusiv pentru prestarea serviciilor respective, în virtutea legii ori a altor acte cu caracter normativ care sunt publicate, în măsura în care acestea sunt compatibile cu prevederile Tratatului.
(11) Abrogat.
(2) Autoritatea contractantă care, în baza competenţelor legale pe care le deţine, acordă unui subiect de drept, care nu este definit ca autoritate contractantă, drepturi speciale sau exclusive de a presta un serviciu public, are obligaţia de a impune, prin autorizaţia pe care o emite în acest scop, respectarea principiului nediscriminării de către cel care beneficiază de drepturile speciale sau exclusive, atunci când acesta atribuie contracte de furnizare către terţi.
OUG 34/2006 actualizată prin:
OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;
Legea 337/2006 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 625/2006;
← Art. 14 OUG 34/2006 Domeniu de aplicare. Excepţii Dispoziţii... | Art. 16 OUG 34/2006 Domeniu de aplicare. Excepţii Dispoziţii... → |
---|