Art. 161 OUG 34/2006 Licitaţia electronică Modalităţi speciale de atribuire a contractului de achiziţie publică

CAPITOLUL IV
Modalităţi speciale de atribuire a contractului de achiziţie publică

SECŢIUNEA a 3-a
Licitaţia electronică

Art. 161

(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a utiliza licitaţia electronică în următoarele situaţii:

a) ca o etapă finală a licitaţiei deschise, a licitaţiei restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, aplicate în cazurile prevăzute la art. 110 lit. a) sau în cele prevăzute la art. 251 alin. (1), ori a cererii de oferte, înainte de atribuirea contractului de achiziţie publică, şi numai dacă specificaţiile tehnice au fost definite cu precizie în caietul de sarcini;

b) la reluarea competiţiei dintre operatorii economici care au semnat un acord-cadru, în condiţiile prevăzute la art. 149 alin. (4) şi art. 150;

c) cu ocazia depunerii ofertelor ferme în vederea atribuirii unui contract de achiziţie publică prin utilizarea unui sistem de achiziţie dinamic.

(2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a anunţa decizia de utilizare a licitaţiei electronice în anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire.

OUG 34/2006 actualizată prin:

OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 161 OUG 34/2006 Licitaţia electronică Modalităţi speciale de atribuire a contractului de achiziţie publică