Art. 223 OUG 34/2006 Principii şi reguli generale de atribuire a contractului de concesiune Contractele de concesiune
Comentarii |
|
Contractele de concesiune
SECŢIUNEA 1
Principii şi reguli generale de atribuire a contractului de concesiune
Art. 223
(1) Anunţul de participare se publică în SEAP şi, după caz, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, precum şi, opţional, în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, Achiziţii publice.
(2) Publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este obligatorie pentru contractul de concesiune de lucrări publice, în situaţiile în care valoarea estimată a acestuia este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 5.000.000 euro.
OUG 34/2006 actualizată prin:OUG 77/2012 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 27 noiembrie 2012, Monitorul Oficial 827/2012;
OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;
OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;
OUG 72/2009 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 17 iunie 2009, Monitorul Oficial 426/2009;
← Art. 222 OUG 34/2006 Principii şi reguli generale de atribuire... | Art. 224 OUG 34/2006 Principii şi reguli generale de atribuire... → |
---|