Art. 227 OUG 34/2006 Reguli pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică de către concesionari Contractele de concesiune

CAPITOLUL VII
Contractele de concesiune

SECŢIUNEA a 2-a
Reguli pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică de către concesionari

Art. 227

(1) În cazul în care concesionarul nu are calitatea de autoritate contractantă în sensul prevederilor art. 8 lit. a)-c), acesta, atunci când atribuie un contract de lucrări sau de servicii unei terţe părţi, publică un anunţ de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în SEAP şi, opţional, în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, Achiziţii publice, în toate situaţiile în care valoarea estimată a contractului care urmează să fie atribuit este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 5.000.000 euro, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 122. Determinarea valorii estimate a contractului se realizează conform regulilor prevăzute la art. 23 şi la cap. II secţiunea a 2-a.

(2) Concesionarul are obligaţia de a respecta şi următoarele condiţii:

a) numărul de zile dintre data transmiterii spre publicare a anunţului de participare şi data depunerii candidaturilor trebuie să fie de cel puţin 37 de zile; şi

b) numărul de zile dintre data transmiterii spre publicare a anunţului de participare sau transmiterii invitaţiei de participare şi data depunerii ofertelor trebuie să fie de cel puţin 40 de zile.

(3) În cazul în care anunţul de participare este transmis, în format electronic, spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, perioadele prevăzute la alin. (2) se pot reduce cu 7 zile.

(4) În cazul în care concesionarul publică în SEAP întreaga documentaţie de atribuire şi permite, începând cu data publicării anunţului de participare, accesul direct şi nerestricţionat al operatorilor economici la această documentaţie, atunci aceasta are dreptul de a reduce perioada prevăzută la alin. (2) lit. b) cu încă 5 zile.

(5) Prevederile art. 72 se aplică în mod corespunzător.

(6) Concesionarul are obligaţia de a include în anunţul prevăzut la alin. (1) cel puţin informaţiile cuprinse în anexa nr. 3C şi, dacă este necesar, alte informaţii considerate utile de către acesta, în conformitate cu formularul standard adoptat de Comisia Europeană.

(7) Prevederile art. 48-50 se aplică în mod corespunzător.

OUG 34/2006 actualizată prin:

OUG 77/2012 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 27 noiembrie 2012, Monitorul Oficial 827/2012;

OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;

OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;

OUG 72/2009 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 17 iunie 2009, Monitorul Oficial 426/2009;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 227 OUG 34/2006 Reguli pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică de către concesionari Contractele de concesiune