Art. 263 OUG 34/2006 Statutul personalului Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor Soluţionarea contestaţiilor
Comentarii |
|
Soluţionarea contestaţiilor
SECŢIUNEA a 3-a
Statutul personalului Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
Art. 263
(1) Membrii Consiliului au ca sarcină principală ducerea la îndeplinire a atribuţiilor date în competenţa Consiliului prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2) Evaluarea activităţii Consiliului se efectuează o dată pe an de către o comisie.
(3) Comisia prevăzută la alin. (2) este alcătuită din 5 membri, după cum urmează:
a) un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice;
b) 2 reprezentanţi ai Parlamentului României, respectiv un senator şi un deputat, desemnaţi de către cele două Camere ale Parlamentului;
c) un reprezentant al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
d) un reprezentant al Consiliului Concurenţei.
(4) În sensul prevederilor alin. (2), comisia întocmeşte un raport de evaluare care se înaintează primului-ministru.
(5) Procedura de evaluare a activităţii Consiliului şi a preşedintelui acestuia vizează exclusiv activitatea administrativă şi organizatorică şi se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul apariţiei unor situaţii deosebite, procedura de evaluare poate fi efectuată ori de câte ori este necesar şi înainte de acest termen.
(7) Evaluarea performanţelor individuale profesionale ale membrilor Consiliului se realizează potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului, aprobat prin hotărâre a Guvernului, având la bază următoarele două criterii obligatorii de evaluare:
a) ponderea deciziilor casate;
b) consecvenţa în aplicarea unitară a dispoziţiilor în materia achiziţiilor publice.
OUG 34/2006 actualizată prin:OUG 77/2012 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 27 noiembrie 2012, Monitorul Oficial 827/2012;
OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;
OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;
OUG 72/2009 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 17 iunie 2009, Monitorul Oficial 426/2009;
OUG 19/2009 - privind unele măsuri în domeniul legislaţiei referitoare la achiziţiile publice din 7 martie 2009, Monitorul Oficial 156/2009;
OUG 143/2008 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 28 octombrie 2008, Monitorul Oficial 805/2008;
OUG 94/2007 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 26 septembrie 2007, Monitorul Oficial 676/2007;
← Art. 262 OUG 34/2006 Statutul personalului Consiliului Naţional... | Art. 264 OUG 34/2006 Statutul personalului Consiliului Naţional... → |
---|