Art. 266 OUG 34/2006 Procedura de soluţionare a contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor Soluţionarea contestaţiilor

CAPITOLUL IX
Soluţionarea contestaţiilor

SECŢIUNEA a 4-a
Procedura de soluţionare a contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

Art. 266

(1) Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedura de atribuire, prin complete specializate, constituite potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului, aprobat potrivit art. 291.

(2) În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul adoptă decizii.

OUG 34/2006 actualizată prin:

Legea 279/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 7 decembrie 2011, Monitorul Oficial 872/2011;

OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;

OUG 228/2008 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative din 30 decembrie 2008, Monitorul Oficial 3/2009;

OUG 94/2007 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 26 septembrie 2007, Monitorul Oficial 676/2007;

Legea 337/2006 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 625/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 266 OUG 34/2006 Procedura de soluţionare a contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor Soluţionarea contestaţiilor




Ulmean Ruxandra 29.10.2015
JURISPRUDENȚĂ RELEVANTĂ

Contestaţia formulată ulterior semnării contractului excede competenţei Consiliului

In privinţa excepţiei necompetenţei generale, Curtea a reţinut că, potrivit art. 266 alin. 1 din ordonanţă, Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului, prin complete specializate, constituite potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului.

SC G.T. SRL a formulat contestaţie la data de 07.10.2011, dar la 05.10.2011, cu două zile în urmă, autoritatea contractantă a încheiat
Citește mai mult contractul de achiziţie publică cu un alt operator economic, singurul care a depus ofertă în cadrul procedurii. In mod greşit şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 266 alin. 1 Consiliul s-a considerat a fi competent să soluţioneze contestaţia.

In baza art. 266 alin. 1, Curtea a admis excepţia necompetenţei generale a Consiliului, a admis plângerea şi a anulat decizia acestuia, Curtea urmând să soluţioneze contestaţia depusă pe fondul ei.
Răspunde
Ulmean Ruxandra 29.10.2015
JURISPRUDENȚĂ RELEVANTĂ

Contestaţiile nu pot fi adresate direct instanţei de judecată

Din dispoziţiile art. 256^2 şi 266 din ordonanţă rezultă că, în cauză, competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate de persoanele vătămate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului, revine Consiliului, iar nu instanţei de judecată, întrucât, potrivit acestor prevederi legale, aceste contestaţii nu pot fi adresate direct instanţei de judecată. în consecinţă, Curtea a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a trimis dosarul organului administrativ-jurisdicţional competent, respectiv Consiliului.
Răspunde
Ulmean Ruxandra 29.10.2015
JURISPRUDENȚĂ RELEVANTĂ

Ofertantă respinsă pentru neîndeplinirea unor obligaţii contractuale anterioare faţă de autoritatea contractantă

Prin decizia sa, Consiliul a respins ca nefondat capătul de cerere privind reevaluarea ofertelor, formulat prin contestaţia depusă de către SC M. SRL.

Consiliul a constatat în mod corect că autoritatea contractantă a comunicat anterior SC M. SRL, prin adresa nr. 3317424/21.03.2011, decizia sa de denunţare unilaterală a contractului nr. 3262705/19.01.2011, încheiat între petentă şi autoritatea contractantă în baza unui acord-cadru din 02.06.2010, pe motiv că
Citește mai mult societatea „nu a respectat clauzele prevăzute în contract”.

Curtea a apreciat că în mod temeinic şi legal Consiliul a constatat, pe de o parte, că înscrisul respectiv nu poate fi ignorat, iar, pe de altă parte, că susţinerile petentei privind inexistenţa cauzei de încetare unilaterală a contractului sau lipsa culpei sale excedează competenţei sale, în raport cu dispoziţiile art. 255 şi art. 266 şi ale cap. IX, secţiunea a 6-a din ordonanţă.

Petentă nu a depus, de altfel, vreo dovadă că ar fi contestat, la o instanţă competentă, măsura unilaterală de încetare a contractului dispusă de autoritatea contractantă, cadru în care putea valorifica susţinerile sale.

In aceste condiţii, Curtea a constatat că, într-adevăr, erau incidente în cauză dispoziţiile art. 181 lit. c1) din ordonanţă, în conformitate cu care autoritatea contractantă are dreptul dc a

exclude dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de achiziţie publică pe orice ofertant/ candidat care, în ultimii 2 ani, nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile contractuale, din motive imputabile ofertantului în cauză, fapt care a produs sau este de natură să producă grave prejudicii beneficiarilor acestuia.

în consecinţă, constatând că niciunul dintre motivele invocate de către petentă nu conduce la modificarea soluţiei din decizia atacată, Curtea a respins plângerea ca neîntemeiată.
Răspunde
Ulmean Ruxandra 29.10.2015
JURISPRUDENȚĂ RELEVANTĂ

Consiliul nu este competent să soluţioneze contestaţiile formulate după semnarea contractantului. Consiliul nu este abilitat legal să decline cauza către instanţa de judecată competentă

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că decizia Consiliului este legală şi temeinică.

Potrivit art. 266 din ordonanţă, „Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului, prin complete specializate, constituite potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului,
Citește mai mult aprobat potrivit art. 291”. Aşadar, conform legii, în ipoteza formulării unei contestaţii împotriva procedurii de atribuire, ulterior încheierii contractului de achiziţie publică, contestaţia se impune a fi respinsă ca inadmisibilă.

In speţă, la data de 10.01.2011 a fost încheiat contractul de achiziţie publică între autoritatea contractantă şi câştigătoarea procedurii de achiziţie publică, întrucât la acel moment nu exista o contestaţie înregistrată la Consiliu.

Astfel, potrivit art. 256' din ordonanţă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2010: „în cazul primirii unei contestaţii de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru care nu s-a luat act de renunţare conform prevederilor alin. 2, autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul numai după comunicarea deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în termenul prevăzut la art. 279 alin. 3, dar nu înainte de expirarea termenelor de aşteptare, inclusiv când aceste termene privesc cazurile prevăzute la art. 287 alin. 1 şi la art. 287'-' lit. a).” în speţă, la data încheierii contractului Consiliul nu fusese sesizat cu nicio contestaţie formulată de SC E. SRL, împrejurare confirmată ulterior şi de SC E. SRL care, în cadrul dezbaterilor care au avut loc în dosarul nr. 608/3/2011, a menţionat expres în faţa instanţei de judecată că nu a înţeles să sesizeze Consiliul, ci s-a adresat direct instanţei (Tribunalului Bucureşti). Procedând astfel, reclamanta a ignorat dispoziţiile art. 256 şi art. 266 din ordonanţă. La data de 04.01.2011 s-a adresat direct instanţei de judecată, fară a parcurge în prealabil procedura obligatorie din faţa Consiliului, asumându-şi riscul neajungerii în termen a dosarului în care a formulat contestaţie şi care de la început trebuia să fie prezentat Consiliului. La 24.04.2011, Tribunalul a declinat cauza în favoarea Consiliului.

în aceste condiţii, având în vedere că nu exista nicio contestaţie înregistrată la Consiliu, contractul a fost încheiat, astfel încât la acest moment contestaţia este inadmisibilă.

împrejurarea că SC E. SRL a sesizat Tribunalul Bucureşti nu satisface cerinţa textului art. 2562 lit. a) din ordonanţă, în conformitate cu care era necesară sesizarea prealabilă a Consiliului în termenul prevăzut de lege.

In fine, sunt lipsite de suport legal susţinerile reclamantei SC E. SRL în sensul că, de vreme ce Consiliul a constatat că este necompetent să soluţioneze contestaţia, acesta era obligat să decline cauza în favoarea instanţei judecătoreşti competente potrivit legii. Consiliul reprezintă un organism independent cu activitate administrativ-jurisdicţională, având statutul şi activitatea reglementate prin lege specială. Sesizat cu o contestaţie, Consiliul este obligat să verifice competenţa, precum şi condiţiile de formulare şi exercitare a căilor de atac cu soluţionarea cărora este învestit şi nu este abilitat să sesizeze din oficiu o instanţă judecătorească atunci când constată că partea care se pretinde vătămată a îndreptat în mod greşit contestaţia. Practic, prin această susţinere, reclamanta SC E. SRL îşi invocă propria culpă pentru încălcarea dispoziţiilor legale.

De asemenea, sunt neîntemeiate susţinerile reclamantei în sensul că în prezent suntem în prezenţa unui conflict negativ de competenţă, întrucât o instanţă şi o instituţie cu atribuţii administrativ-jurisdicţionale şi-ar fi reţinut reciproc necompetenţa şi că, potrivit art. 22 alin. 4 C. proc. civ, rezolvarea acestei situaţii ar fi înaintarea dosarului instanţei ierarhic superioare instanţei în conflict, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă. Se are în vedere faptul că Consiliul nu este instanţă judecătorească, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 22 alin. 4 C. proc. civ., ci instituţie cu atribuţii administrativ-jurisdicţionale, astfel încât în mod corect Consiliul a respins contestaţia ca inadmisibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 266 din ordonanţă, întrucât era încheiat contractul de achiziţie publică.

Faţă de cele reţinute, Curtea a constatat că decizia Consiliului este legală şi temeinică
Răspunde
Ulmean Ruxandra 28.10.2015
JURISPRUDENȚĂ

Contestaţie formulată după semnarea contractului. Respingerea ei ca inadmisibilă. Decizie legală

Potrivit art. 266 alin. 1 din ordonanţă, „Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului, prin complete specializate, constituite potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului, aprobat potrivit art. 291”.

In cauză se constată împrejurarea că actul juridic final al procedurii de achiziţie publică, respectiv contractul de achiziţie publică, a fost încheiat la data de 22.11.2007.
Citește mai mult întrucât contestaţia a fost formulată la data de 30.11.2007, deci după încheierea contractului de achiziţie publică, Curtea observă că în mod corect Consiliul a constatat, în baza textului de lege evocat, că nu are competenţa de a o soluţiona, respingând-o ca inadmisibilă. Aşadar, decizia sa atacată este corectă din punct de vedere legal.

Apărarea petentei în sensul că nu ar fi fost respectate termenele legale înainte de încheierea contractului, privitoare la contestarea rezultatului licitaţiei, contractul fiind astfel lovit de

nulitate, fiind încălcate şi principii esenţiale ale procedurii de atribuire, este nerelevantă în cadrul procesual prezent, chiar dacă aserţiunea ar fi reală, atât timp cât, potrivit dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă, Consiliul nu mai are competenţa de a soluţiona astfel de contestaţii.

Toate celelalte critici din plângere, subsumate fondului procedurii de licitaţie publică, exced cadrului procesual prezent care vizează exclusiv controlul asupra soluţiei de respingere a contestaţiei formulate de petentă, ca inadmisibilă.

Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea a apreciat că prezenta plângere este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.

Comentariu

Rezolvarea dată speţei este greşită, întrucât se impunea declinarea contestaţiei către instanţa de judecată competentă.
Răspunde